Iniţial trăieşte o viaţă simplă, lipsită de extraordinar. Lucrează într-un magazin alimentar, unde nu e băgată foarte mult în seamă de către colegii ei mai tineri, iar apoi se întoarce cu aceeaşi faţă impasibilă în apartamentul în care locuieşte singură. Însă odată ajunsă la vârsta de 50 de ani, simptomele menopauzei încep să se facă simţite. Merge la ginecolog pentru a le ţine în frâu, dar acesta o tratează cu acelaşi dezinteres prestabilit şi îi oferă, conform protocolului, un tratament pe bază de hormoni. Încetul cu încetul, corpul ei începe să resimtă schimbările survenite în urma plasturilor hormonali pe care îi foloseşte, iar asta coincide cu apariţia nepoatei ei rebele, Helena (Helena Sujecka), debusolată din cauza unei noi despărţiri. Cele două evenimente converg înspre o transformare cathartică.
Aspectul religios al filmului nu ne părăseşte vreodată pe parcursul celor 78 de minute. Mary este o colecţionară înrăită de statuete în formă de Fecioara Maria, cu care se identifică datorită virginităţii ei şi a vieţii lipsite de păcat pe care a dus-o până în acest moment. Antiteza între rai şi iad este folosită adeseori în a compara firile diferite ale Helenei - alcoolică şi cu o amplă experienţă în ce priveşte relaţiile sexuale - şi mătuşii sale, într-atât încât nepoata ajunge să exclame: "păcat că nu ne vom întâlni în iad, ne-am fi distrat." Acest contrast este evidenţiat şi cu ajutorul cromaticii. Apartamentul ei în tonuri albastre îi reflectă puritatea, dar odată năpădită de dorinţă, nuanţele de roşu şi roz domină vizual. Când Mary începe să îşi descopere senzualitatea, dar şi să halucineze din cauza tratamentului, tabloul cu Iisus ce are vedere liberă spre cadă pare să o privească cu ochi critici, iar ea trebuie să decidă dacă doreşte să urmeze în continuare cursul unei vieţi nepătate sau să dea frâu liber emoţiilor care o cuprind. Prim-plan-ul ei surprinde estetic conflictul interior, cu al său păr de foc şi ochi de safir.
Mediul înconjurător pare că intenţionează doar să accentueze alienarea protagonistei. Ascultă la lucru poveşti despre partide fierbinţi de sex, trece pe stradă pe lângă cupluri ce se sărută, aude reclame la viagra şi mănâncă la o masă cu două scaune. După un timp, începe să îşi inducă singură starea, cufundându-se şi mai mult în fantezii şi, totodată, în sentimentele de singurătate, fiindcă, deşi construieşte în jurul ei un scenariu romantic şi o atmosferă pe măsură, cu flori, băi cu spumă şi lumânări, şi se răsfaţă citind cărţi de dragoste, ezită încă să acţioneze. Abia când Mary începe să îşi exploateze sexualitatea, filmul devine cu adevărat o comedie neagră şi atunci eşti tentat să îţi pui întrebări. Îl seduce cu adevărat pe băiatul mai tânăr de la magazinul elegant de haine? Iau cina împreună şi el dansează şi recită versuri despre iubire? Sau e totul doar în mintea ei, o altă iluzie irealizabilă? Linia dintre real şi imaginar este subţire şi neclară, iar cele două planuri se întrepătrund cu o fineţe remarcabilă. Rezultatul e o scenă, pe cât de incomodă şi dubioasă - nu am găsit un cuvânt mai reprezentativ -, pe atât de frumos executată şi filmată. Asemeni unei coregrafii de teatru absurd, cina celor trei pare mai degrabă poezie decât film. Spre demoralizarea protagonistei noastre, tinerelul are dreptate: "e doar un joc". Un joc crud şi dureros de privit. Dar până la urmă, asta e realitatea, nu? Ideea e să fii destul de curajos încât să schimbi regulile jocului, să te dai jos din caruselul în care te-ai rotit până acum (titlul filmului fiind un joc de cuvinte pe această temă), indiferent de vârstă sau context. Iar Mary ne demonstrează că e mai mult decât capabilă de acest lucru.