Emoţiile mai puternice au fost în film sau la deschidere? - Sentimental / The People Upstairs la TIFF, 2021

Deschiderea celei de-a douăzecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film din Transilvania TIFF, 2021 a fost exact atât de explozivă pe cât era de aşteptat. Ore întregi, Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fremătat. Spectatorii, veniţi la proiecţie după o lungă pauză de la evenimentele culturale de mare amploare, au luat cu asalt spaţiul destinat desfăşurării galei. O surpriză te aştepta odată ce îţi era scanat biletul: dacii liberi ai României, întruchipaţi de pasionaţii de la asociaţia de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna, aveau un colţ dedicat în care istoria se împletea cu societatea modernă. Adică da, exact, puteai să îţi faci selfie cu Lucian Panov, actorul din spotul publicitar al festivalului. Apoi te aşezai frumos pe scaun, eventual îţi luai o bere dacă aveai răbdare să stai la coadă.

Clasicele discursuri care au urmat, acaparând prima oră, ar fi putut să plictisească, însă dacă le acordai atenţie aflai o mulţime de lucruri utile despre ediţiile trecute şi cea de anul acesta. Materialele video, colaje de momente de la primele ediţii TIFF, te făceau să simţi o nostalgie după nişte zile de festival pe care eu una, fiind de o vârstă cu TIFF-ul, nu am avut ocazia să le trăiesc. Şi totuşi am simţit atmosfera ca şi cum aş fi fost acolo, acum 20 de ani.

Ulterior, a fost rândul urechilor să fie delectate cu un concert marca Amadeus (au fost interpretate, în acord cu specificul festivalului, şi melodii din coloana sonoră a serialului Urzeala Tronurilor sau seriei Piraţii din Caraibe). A urmat performance-ul A riveder le stelle al companiei de teatru şi acrobaţie stradală Corona Events, o explozie de bucle, lumini şi culori. Şi, într-un final, mult-aşteptatul film, Sentimental / The People Upstairs, cel mai nou lungmetraj al regizorului spaniol Cesc Gay, care se bucură de cinci proiecţii în cadrul TIFF20. Cu această comedie caustică ce a reuşit să facă o piaţă întreagă să răsune de râsetele audienţei, regizorul-scenarist ne prezintă viaţa de cuplu privită din două perspective diametral opuse şi dă startul dezbaterilor pe temă, atât în film cât şi după terminarea lui.


Sinopsisul filmului Sentimental Sentimental / The People Upstairs te poate duce într-o clipă cu gândul la piesa de teatru Cui i-e frică de Virginia Woolf. Premisa pare să fie asemănătoare, un cuplu căsătorit de vârstă mijlocie, format din Julio (Javier Cámara, cunoscut din Hable con ella şi La mala educación de Pedro Almodóvar sau serialele The Young Pope, The New Pope şi Narcos) şi Ana (Griselda Siciliani), trece printr-o criză existenţială şi petrece o seară tensionată cu un alt cuplu mai tânăr şi mai afectuos, vecinii lor din apartamentul de deasupra, Salva (Alberto San Juan) şi Laura (Belén Cuesta, pe care am putut-o întâlni în La casa de papel sau Parking al lui Tudor Giurgiu). Diferenţa este modul în care Cesc Gay abordează acest subiect atât în film, cât şi în piesa de teatru (scrisă tot de el) care l-a precedat. El alege comedia ca armă principală pentru a lupta cu preconcepţiile societăţii moderne despre viaţă amoroasă, sex, gelozie şi fidelitate.

Fiind un film bazat preponderent pe dialog şi desfăşurat într-un spaţiu limitat - cu excepţia primelor minute, acţiunea are loc în apartamentul lui Julio şi al Anei - chimia celor patru actori, aflaţi în deplină armonie cu operatorul Andreu Rebés şi camera sa care îi urmăreşte cu mişcări lente şi hotărâte prin camere, este un element crucial în buna tranziţie a scenariului pe ecran. Deşi presărat pe alocuri cu glume acide şi umor de sitcom, multiplele prim-planuri şi interpretarea on-point a protagoniştilor relevă o faţetă mai subtilă a filmului, iar fiecare replică capătă un dublu-înţeles. Ajungem să simţim emoţiile înfrânate ale celor doi, toate frustrările şi resentimentele acumulate care ies la iveală abia înspre finalul firului narativ. Mizanscena creată de Anna Pujol Tauler este şi ea un element foarte important, întrucât apartamentul şic în culori pastelate ne ajută să plasăm soţii în clasa de mijloc a ierarhiei sociale, iar covorul abia cumpărat reflectă tendinţele consumeriste ale societăţii moderne. Ana şi Julio sunt, aşadar, un cuplu deloc atipic. Ar putea fi oricare dintre noi.

Fiind potrivit atât pentru un public superficial, cât şi pentru unul profund, Sentimental / The People Upstairs poate fi deopotrivă o comedie copioasă perfectă pentru o seară la TIFF sau un film care să te facă să îţi pui întrebări. Cât de mult a evoluat (sau nu) societatea în care trăim, în raport cu experienţele sexuale ale fiecăruia? Poate fi combătută monotonia unei relaţii de durată cu ajutorul unei deschideri mai mari înspre provocări noi sau asta e doar o altă reţetă pentru despărţire? Oricum ar fi, filmul lui Cesc Gay garantează un carusel de sentimente comparabil cu cel simţit la Gala de Deschidere TIFF. În definitiv, nici nu ştiu care au fost mai puternice. Emoţiile din film sau cele din public?