Lovitura de start - El Verdugo / The Executioner şi Bienvenido Mister Marshall! / Welcome Mr. Marshall! la TIFF 2021

E doar primul weekend de TIFF - ediţia cu numărul 20 - dar lumea pare să intre deja în febra de festival. Rămân după prima mea zi la TIFF 2021 cu impresia că aceste zile sunt paradigmatice pentru căutarea cinemaului prin itineranţă. Ziua inaugurală din periplul meu festivalier m-a catapultat cu mulţi ani în urmă, într-un peisaj pe care îl consideram - şi încă îl consider - aflat mai degrabă în obscuritate şi din care reiese când şi când un nume mai controversat ca cel a lui Luis Buñuel.

În ciuda prezenţei sale în canonul cinematografic iberic, Luis García-Berlanga (1921-2010) este un cineast (prea) puţin cunoscut în afara graniţelor Spaniei. TIFF 2021 s-a deschis neoficial cu două dintre filmele sale - El Verdugo / The Executioner (1963) şi ¡Bienvenido Mister Marshall! / Welcome Mr. Marshall! (1952) - revelând astfel două lucrări splendide, anterior necunoscute mie, filme care vin ca o gură de aer proaspăt după un an cu multe încercări.

În ce sens ar putea fi filmele lui Berlanga provocatoare? Pentru mine ele ridică întrebarea - ceea ce le face meritorii şi astăzi încă relevante - privitoare la eficienţa comediei în discuţia asupra unor teme delicate, dificile. Berlanga ne arată deci că ironia şi satira sunt forme de discurs excelente pentru a problematiza şi pentru a produce autoreflecţie. Totodată, orientările sale estetice sunt alimentate - cred eu - şi de un oarecare spirit de frondă, în acest sens, Berlanga se declară îndeajuns de curajos să ridiculizeze absurdul şi conduita unei dictaturi închistate şi înşurubate în structurile statului. Contextul în care au fost realizate aceste filme face ca personajele să fie strâns legate de un destin istoric nefavorabil, poveştile lui Berlanga capătă astfel un contur neorealist. Vorbim însă în filmele sale de un neorealism inversat.

El Verdugo (1963)

Cât se poate ridiculiza o existenţă deja de o absurditate tragică? José Luis, angajat la pompe funebre, care visează să plece în Germania pentru a ajunge un inginer mecanic de renume, se îndrăgosteşte de Carmen, fata unui călău din Madrid. Întâlnirea celor doi este salvatoare, aproape de ordin providenţial, căci amândoi, din considerente evidente, sunt în ale dragostei doi paria. Lucrurile însă se complică, iar atunci când familia nou formată - naşterea unui copil marchează totodată căsnicia lui José Luis cu Carmen - riscă să piardă un apartament din partea statului din cauza vârstei înaintate a călăului, José Luis este nevoit să preia slujba macabră a socrului său. Astfel, nesiguranţa lui José Luis şi speranţa sa naivă ca va putea amâna cât mai mult momentul primei sale execuţii devin sursele unor gaguri fine prin care Berlanga caricaturizează Weltbildul spaniol din timpul regimului lui Franco.


Corcuera, un literat îndrăgit de tatăl lui Carmen, afirmă în film că de un călău va fi întotdeauna nevoie. Ironizând tradiţia justiţiară a statului, Berlanga relativizează eficienţa pedepsei capitale. După porţii copioase de râsete ne întrebăm la rândul nostru, la ce bun să încarci memoria unui om cu ceva care oricum nu va diminua criminalitatea. Rămâne în acest sens emblematică una din secvenţele dinspre finalul filmului. Aflat pentru prima dată la mare, în Mallorca, dar cu prilejul primei sale execuţii, José Luis, abia ţinându-se pe picioare, este forţat de gardienii închisorii să meargă spre locul execuţiei, devenind astfel din călău, o victimă, un executat. Poate că de aceea Berlanga a ales forma articulată a titlului - El Verdugo, The Executioner, Călăul - pentru a sublinia poziţia organelor statului în această imagine.

Berlanga nu ironizează doar condamnarea lui José Luis la implicaţiile slujbei de călău, ci totodată ipostaza omului neputincios în faţa istoriei. El Verdugo ar putea, de asemenea, să fie, pe lângă o satiră cu iz politic, despre întâmplări neprogramate din viaţa noastră care ne reconfigurează drumul pe care ni l-am proiectat. Pentru José Luis aceste întâmplări sunt şicane şi feste din partea sorţii care nu fac altceva decât să-l îndepărteze de viaţa pe care şi-a propus-o în Germania şi care îl pun pe o nouă, absurdă traiectorie. Aşadar, în ciuda consecvenţei şi a seriozităţii în privinţa visului său, lui José Luis îi este cu neputinţă să ocolească evenimentele (pentru noi!) hilare din viaţa sa, să se sustragă damnării ca urmaş al socrului său, fapt care potenţează şi mai mult comedia lui Berlanga.

¡Bienvenido Mister Marshall! (1952)

Dacă în El Verdugo, Berlanga se concentrează asupra dramei resimţite de o persoană, în ¡Bienvenido Mister Marshall! - care este de fapt primul în ordine cronologică - cineastul spaniol caricaturizează un destin colectiv.

Pe străzile prăfuite din Villar del Rio, un sat andaluzian îndepărtat, pe care Berlanga surprinde toate figurile arhetipale din interiorul unei astfel de comunităţi - ţărani săraci, o învăţătoare singură, un preot catolic care respinge noi orizonturi, un hidalgo bătrân şi ursuz, naţionalist feroce care trăieşte din amintiri, un primar surd şi ramolit, dar care este totodată cel mai prolific antreprenor din sat - este aşteptată o delegaţie de oficiali americani. Aceasta va conspecta locul în vederea acordării unor ajutoare financiar în cadrul programului de recuperare european, mai scurt, planul Marshall. Pentru buna întâmpinare a americanilor, sătenii se gândesc să orchestreze o sărbătoare în stil andaluzian, în centrul căruia se va afla un memorabil spectacol de flamenco.


În noaptea care precedă sosirea americanilor, unii săteni visează stereotipuri ale culturii americane, adaptate însă la propriile aspiraţii. Astfel, primarul visează că este un cowboy din westernurile sale îndrăgite, preotul că este condamnat de membrii Klu Klax Klan din cauza discursului său anti-american, iar un ţăran sărac visează un tractor nou care pică lin din cer şi care îi va facilita munca. În special acest ultim vis concentrează ceea ce s-a tot propagat în anii de după război despre finalitatea programului Marshall. Filmul lui Berlanga este însă departe de a fi despre vreun ajutor sau despre salvare.

A doua zi americanii trec în grabă, fără să oprească, prin Villar del Rio, iar sătenii, deziluzionaţi, trebuie să cedeze din puţinul lor pentru a echilibra cheltuiala organizării sărbătorii. Ce critică subtilă din partea lui Berlanga aici şi ce ingenios contrast! Cu o zi înainte de sărbătoare, sătenii formaseră cozi în centru pentru a stabili liste cu cerinţe pentru americani, dar iată că acum ei sunt nevoiţi să dea din ceea ce nu au pentru a restaura ceva ce autorităţile spaniole le impuseseră să facă.

¡Bienvenido Mister Marshall! este mai degrabă o tragicomedie, prin care Berlanga ironizează ipostaza omului care, în ciuda încercărilor sale, rămâne prins într-un anonimat istoric, poziţie din care nu se poate servi prea mult. La nivel local mi se pare că lumea uitată de istorie din Villar del Rio este un microcosmos reprezentativ pentru anacronismul (istoric) pe care Spania l-a trăit în trecut. Mai precis, în timpul unei conflagraţii mondiale Spania este un stat care se declară neutru, căci se recuperează dintr-un îndelung şi sângeros război civil, iar în timp ce toate dictaturile fasciste europene cedează, legea francoistă îşi continuă încă pentru mulţi ani existenţa.

Cu accente neorealiste, filmele lui Berlanga potenţează această formulă prin inversarea ei. În locul dramei şi a tragediei redate în filmele italiene postbelice, Berlanga caricaturizează status quoul spaniol din timpul dictaturii francoiste, deschizând totodată prin satiră şi prin comic discuţii asupra unor teme care sunt şi astăzi relevante şi de actualitate. În acelaşi timp, Berlanga oferă prilejul unei porţii substanţiale şi relaxante de râs.

¡Bienvenido Mister Marshall! se mai vede în cadrul TIFF, miercuri, 28 iulie 2021 la Cinema Arta, iar El Verdugo, duminică, 1 august 2021, în ultima zi de festival, tot la Cinnema Arta.