Lovitura de start - El Verdugo / The Executioner și Bienvenido Mister Marshall! / Welcome Mr. Marshall! la TIFF 2021

E doar primul weekend de TIFF - ediția cu numărul 20 - dar lumea pare să intre deja în febra de festival. Rămân după prima mea zi la TIFF 2021 cu impresia că aceste zile sunt paradigmatice pentru căutarea cinemaului prin itineranță. Ziua inaugurală din periplul meu festivalier m-a catapultat cu mulți ani în urmă, într-un peisaj pe care îl consideram - și încă îl consider - aflat mai degrabă în obscuritate și din care reiese când și când un nume mai controversat ca cel a lui Luis Buñuel.

În ciuda prezenței sale în canonul cinematografic iberic, Luis García-Berlanga (1921-2010) este un cineast (prea) puțin cunoscut în afara granițelor Spaniei. TIFF 2021 s-a deschis neoficial cu două dintre filmele sale - El Verdugo / The Executioner (1963) și ¡Bienvenido Mister Marshall! / Welcome Mr. Marshall! (1952) - revelând astfel două lucrări splendide, anterior necunoscute mie, filme care vin ca o gură de aer proaspăt după un an cu multe încercări.

În ce sens ar putea fi filmele lui Berlanga provocatoare? Pentru mine ele ridică întrebarea - ceea ce le face meritorii și astăzi încă relevante - privitoare la eficiența comediei în discuția asupra unor teme delicate, dificile. Berlanga ne arată deci că ironia și satira sunt forme de discurs excelente pentru a problematiza și pentru a produce autoreflecție. Totodată, orientările sale estetice sunt alimentate - cred eu - și de un oarecare spirit de frondă, în acest sens, Berlanga se declară îndeajuns de curajos să ridiculizeze absurdul și conduita unei dictaturi închistate și înșurubate în structurile statului. Contextul în care au fost realizate aceste filme face ca personajele să fie strâns legate de un destin istoric nefavorabil, poveștile lui Berlanga capătă astfel un contur neorealist. Vorbim însă în filmele sale de un neorealism inversat.

El Verdugo (1963)

Cât se poate ridiculiza o existență deja de o absurditate tragică? José Luis, angajat la pompe funebre, care visează să plece în Germania pentru a ajunge un inginer mecanic de renume, se îndrăgostește de Carmen, fata unui călău din Madrid. Întâlnirea celor doi este salvatoare, aproape de ordin providențial, căci amândoi, din considerente evidente, sunt în ale dragostei doi paria. Lucrurile însă se complică, iar atunci când familia nou formată - nașterea unui copil marchează totodată căsnicia lui José Luis cu Carmen - riscă să piardă un apartament din partea statului din cauza vârstei înaintate a călăului, José Luis este nevoit să preia slujba macabră a socrului său. Astfel, nesiguranța lui José Luis și speranța sa naivă ca va putea amâna cât mai mult momentul primei sale execuții devin sursele unor gaguri fine prin care Berlanga caricaturizează Weltbildul spaniol din timpul regimului lui Franco.


Corcuera, un literat îndrăgit de tatăl lui Carmen, afirmă în film că de un călău va fi întotdeauna nevoie. Ironizând tradiția justițiară a statului, Berlanga relativizează eficiența pedepsei capitale. După porții copioase de râsete ne întrebăm la rândul nostru, la ce bun să încarci memoria unui om cu ceva care oricum nu va diminua criminalitatea. Rămâne în acest sens emblematică una din secvențele dinspre finalul filmului. Aflat pentru prima dată la mare, în Mallorca, dar cu prilejul primei sale execuții, José Luis, abia ținându-se pe picioare, este forțat de gardienii închisorii să meargă spre locul execuției, devenind astfel din călău, o victimă, un executat. Poate că de aceea Berlanga a ales forma articulată a titlului - El Verdugo, The Executioner, Călăul - pentru a sublinia poziția organelor statului în această imagine.

Berlanga nu ironizează doar condamnarea lui José Luis la implicațiile slujbei de călău, ci totodată ipostaza omului neputincios în fața istoriei. El Verdugo ar putea, de asemenea, să fie, pe lângă o satiră cu iz politic, despre întâmplări neprogramate din viața noastră care ne reconfigurează drumul pe care ni l-am proiectat. Pentru José Luis aceste întâmplări sunt șicane și feste din partea sorții care nu fac altceva decât să-l îndepărteze de viața pe care și-a propus-o în Germania și care îl pun pe o nouă, absurdă traiectorie. Așadar, în ciuda consecvenței și a seriozității în privința visului său, lui José Luis îi este cu neputință să ocolească evenimentele (pentru noi!) hilare din viața sa, să se sustragă damnării ca urmaș al socrului său, fapt care potențează și mai mult comedia lui Berlanga.

¡Bienvenido Mister Marshall! (1952)

Dacă în El Verdugo, Berlanga se concentrează asupra dramei resimțite de o persoană, în ¡Bienvenido Mister Marshall! - care este de fapt primul în ordine cronologică - cineastul spaniol caricaturizează un destin colectiv.

Pe străzile prăfuite din Villar del Rio, un sat andaluzian îndepărtat, pe care Berlanga surprinde toate figurile arhetipale din interiorul unei astfel de comunități - țărani săraci, o învățătoare singură, un preot catolic care respinge noi orizonturi, un hidalgo bătrân și ursuz, naționalist feroce care trăiește din amintiri, un primar surd și ramolit, dar care este totodată cel mai prolific antreprenor din sat - este așteptată o delegație de oficiali americani. Aceasta va conspecta locul în vederea acordării unor ajutoare financiar în cadrul programului de recuperare european, mai scurt, planul Marshall. Pentru buna întâmpinare a americanilor, sătenii se gândesc să orchestreze o sărbătoare în stil andaluzian, în centrul căruia se va afla un memorabil spectacol de flamenco.


În noaptea care precedă sosirea americanilor, unii săteni visează stereotipuri ale culturii americane, adaptate însă la propriile aspirații. Astfel, primarul visează că este un cowboy din westernurile sale îndrăgite, preotul că este condamnat de membrii Klu Klax Klan din cauza discursului său anti-american, iar un țăran sărac visează un tractor nou care pică lin din cer și care îi va facilita munca. În special acest ultim vis concentrează ceea ce s-a tot propagat în anii de după război despre finalitatea programului Marshall. Filmul lui Berlanga este însă departe de a fi despre vreun ajutor sau despre salvare.

A doua zi americanii trec în grabă, fără să oprească, prin Villar del Rio, iar sătenii, deziluzionați, trebuie să cedeze din puținul lor pentru a echilibra cheltuiala organizării sărbătorii. Ce critică subtilă din partea lui Berlanga aici și ce ingenios contrast! Cu o zi înainte de sărbătoare, sătenii formaseră cozi în centru pentru a stabili liste cu cerințe pentru americani, dar iată că acum ei sunt nevoiți să dea din ceea ce nu au pentru a restaura ceva ce autoritățile spaniole le impuseseră să facă.

¡Bienvenido Mister Marshall! este mai degrabă o tragicomedie, prin care Berlanga ironizează ipostaza omului care, în ciuda încercărilor sale, rămâne prins într-un anonimat istoric, poziție din care nu se poate servi prea mult. La nivel local mi se pare că lumea uitată de istorie din Villar del Rio este un microcosmos reprezentativ pentru anacronismul (istoric) pe care Spania l-a trăit în trecut. Mai precis, în timpul unei conflagrații mondiale Spania este un stat care se declară neutru, căci se recuperează dintr-un îndelung și sângeros război civil, iar în timp ce toate dictaturile fasciste europene cedează, legea francoistă își continuă încă pentru mulți ani existența.

Cu accente neorealiste, filmele lui Berlanga potențează această formulă prin inversarea ei. În locul dramei și a tragediei redate în filmele italiene postbelice, Berlanga caricaturizează status quoul spaniol din timpul dictaturii francoiste, deschizând totodată prin satiră și prin comic discuții asupra unor teme care sunt și astăzi relevante și de actualitate. În același timp, Berlanga oferă prilejul unei porții substanțiale și relaxante de râs.

¡Bienvenido Mister Marshall! se mai vede în cadrul TIFF, miercuri, 28 iulie 2021 la Cinema Arta, iar El Verdugo, duminică, 1 august 2021, în ultima zi de festival, tot la Cinnema Arta.