TIFF-ul 2021 a ajuns în Floreşti - Sentimental / Dineu cu vecinii de sus

După 20 de ani, muschetarii lui Alexandre Dumas şi-au reluat aventurile galante, înscriind noi pagini de glorie în analele cavalerismului evului mediu şi ale eroismului fictiv-real. Căci, nu-i aşa, ce e mai real decât ficţiunea? După alţi 20 de ani, muschetarii filmului de capă şi spadă, prinşi în faze de luptă cu obtuzităţile şi îngrădirile, adică organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania, înscriu alte pagini de glorie în analele filmului şi ale vedetismului internaţional. Analogia cu titlul celebrului roman dă un nou impuls, o nouă speranţă de continuitate sub arcade faste, după ce în 2020 am avut un TIFF strâmtorat, împuţinat din cauza dubioasei pandemii. În 20 de ani, festivalul clujean de film a crescut, a evoluat, s-a extins, s-a clasicizat, devenind un reper cultural major pentru Cluj şi pentru România. Covid-19 a fost învins la Cluj!

În 2002, pornind de pe strada Ploieşti după cumpărături, în drum spre magazinul Napolact, la colţul agenţiei Tarom, am dat întâmplător peste... (nici mai mult nici mai puţin), am dat peste un festival înfipt ţanţoş, ardeleneşte (adică de neclintit) în asfaltul din faţa cinematografului Republica! Un fenomen ieşit din tiparele cotidianului. Surpriza a fost atât de mare încât am scris atunci primul articol despre TIFF: Festivalul de după colţ. Nu mai ştiu câte cronici de film am scris în aceşti douăzeci de ani, dar faptul îmbucurător este că am avut ocazia să mă răsfăţ cu filme, ca orice clujean, să urmăresc îndeaproape creşterea şi evoluţia acestui festival incredibil, pogorât peste vechea cetate napocistă ca o rază de lumină nouă. De la cele câteva săli de proiecţie existente, s-a ajuns azi la 17 spaţii de proiecţie, plus marcarea deschiderii actualei ediţii prin proiecţii simultane în 20 de localităţi din ţară, prin programul împreunăprinfilm, plus creşterea exponenţială a evenimentelor adiacente: concerte, expoziţii, lansări de carte, întâlniri cu celebrităţi.

Printre noutăţile ediţiei se numără şi deschiderea unui nou spaţiu de proiecţie în parcul Poligon din Floreşti, dormitorul clujenilor rătăciţi prin desişul vieţii. După ce primarii comunei s-au bâlbâit politic şi orgolios în reamenajarea unor străzi, iată că au modernizat în sfârşit parcul şi el arată bine. Nu ca strada Eroilor, după acoperirea pârâului, pe care, în disputele lor zădărnicite de orice succes, edilii certăreţi au lărgit-o... îngustând-o. Faină treabă! ar zice un floreştean hâtru, răsucindu-şi mustaţa.

Ca şi în Piaţa Unirii sau la Institutul Agronomic din oraş, în cochetul acum parc din Floreşti a fost proiectată în deschiderea ediţiei cu numărul 20 comedia populară venită din Spania Sentimental / Dineu cu vecinii de sus, regia Cesc Gay, producţie 2020, cu Belén Cuesta, Javier Cámara, Alberto San Juan şi Griselda Siciliani. Desigur, nu numai tehnologia cinema-ului a evoluat în aceşti 20 de ani, ci şi societatea, concepţiile şi mentalităţile, gusturile estetice sau reacţiile la formele de încălcare a inhibiţiilor din trecut. E de observat că în multe privinţe exigenţele de odinioară ale gustului comun, camuflate în ipocrizie morală, s-au diminuat în asemenea măsură încât un film ce marşează dezinvolt şi abrupt pe tema propunerii unui sex în grup între adulţi stârneşte umorul, nu repulsia sau dezaprobarea. Efectele revoluţiei sexuale din anii '60 - '70 sunt evidente. Cenzura bisericii catolice spaniole mai puţin, e drept.

Filmul Sentimental / Dineu cu vecinii de sus, ajuns în rândul populaţiei tinere din Floreşti, este un soap-art fără pretenţii, un fragment de telenovelă cu iz bubuitor bulevardier, grosier chiar, o impertinentă şi savuroasă comedie de situaţie cu două cupluri puse în poziţii neaşteptate. Julio şi Ana formează cuplul conservator. Cunoscutul Javier Cámara face figură de universitar plictisit, iar Griselda Siciliani e o femeie casnică doborâtă de rutina vieţii în doi. Vecinii de sus, veniţi în vizită, formează un cuplu de tineri dezinvolţi şi excentrici, parasexuali: Salva şi Laura. Belén Cuesta în rolul Laurei este un medic psihiatru cu fler psihanalitic iar Alberto San Juan e un pompier pofticios, desfrânat, insolent, amândoi adepţi ai sexului liber, aşa-zişii oameni moderni de azi, fără de prejudecăţi. Intersectarea lor produce explozii nu neapărat sentimentale, emoţionale, cât ilare!
 

Floreştenii s-au amuzat, au râs zgomotos, cu hi şi ha, dezinhibaţi, pe voci feminine şi masculine. Tocmai le-a priit această satiră la început de week-end. Vor fi relaxaţi pe perioada punţii dintre vineri şi luni, după care vor începe o altă săptămână de lucru. Un film cu asemenea miză şi-a atins ţinta. Restul e fandacsie.