Knackningar / Knocking / Cioc-cioc, în regia Fridei Kempff, este un film suedez din categoria thriller de văzut la TIFF 2021.
Foarte pe scurt, filmul este despre convieţuirea unei femei externate de la psihiatrie şi pusă sub tratament cu restul vecinilor. Mutată de curând în noul său apartament, Molly a întâlnit deja diferite tipologii de vecini - de la cel morocănos până la cel care dă o mână de ajutor cu orice, câţiva de umplutură, câţiva fals-amabili etc. În ciuda afecţiunii de care a suferit, Molly pare, pe măsură ce povestea avansează. să ocupe poziţia unicei fiinţe raţionale dintre toţi vecinii. Genul de personaj cu care empatizezi inconştient. La asta ajută faptul că filmul e spus din perspectiva lui Molly, tot ceea ce femeia aude / vede, aude şi vede şi publicul - de unde şi apropierea imediată de personaj. Astfel simbolurile folosite sunt explicite în raport cu publicul, dar implicite în ceea ce priveşte explicarea situaţiei femeii.
Femeia devine obsedată de bocăniturile pe care le aude în tavan în fiecare noapte, care par a încerca să transmită un mesaj - poate în codul morse. Iar când aude şi ţipete, trage concluzia că cineva e ţinut captiv în apartamentul de sus.
Încercările ei de a clarifica sursa bocăniturilor şi apoi de a semnala poliţiei problema sunt inutile, nimeni nu o ia în serios, fiind de fiecare dată întrebată dacă îşi ia la timp medicaţia. Treptat pasivitatea vecinilor schimbă total perspectiva spectatorilor pe la jumătatea filmului - de la credibilitatea anterioară a femeii se ajunge la dubiul cu privire la imaginea sa asupra realităţii, împăienjenită de tot felul de halucinaţii.
Roller coasterul printre diferitele versiuni ale realităţii pe care îl propune Knackningar / Knocking e cu atât mai contrariant cu cât concreteţea cu care ne sunt prezentate detaliile de ordin psihologic, alături de corespondentul lor în realitatea imediată, nu încetează până în final, dar ultimele secvenţe ale filmului, prin intermediul unei înregistrări a unui apel la 112 par să facă lumină. Finalul filmului vine să destabilizeze prejudecăţile noastre, cu care filmul s-a jucat mereu. Conjugat cu faptul că suntem în permanenţă martori la posibila nebunie a femeii, văzând prin ochii ei totul, împrumutându-i - convenţional - simţurile, ne face să înţelegem că în fiecare dintre noi există o cât de mică parte care ar putea altera realitatea, nu neapărat ca urmare a nebuniei, cât pe fondul emoţiilor puternice - frică, ură etc.
În calitatea sa de thriller psihologic şi cu o aparentă redundanţă care se dovedeşte a fi nici mai mult nici mai puţin decât o ingenioasă construcţie-pretext pentru dezvoltarea poveştii protagonistei, Knackningar / Knocking ne învaţă că nu există adevărul absolut şi că fiecare versiune merită măcar o şansă să fie auzită.