Acestea sunt, într-adevăr, premisele filmului proiectat în premieră mondială în curtea Agronomiei clujene (USAMV) în a doua seară de TIFF 2021. Cele 120 (!) de minute ale peliculei îi amplifică însă major tematica și obiectivele. Alături de povestea spionilor de ocazie, e narată istoria ultimilor doi ani de război, 1944-1945, în România, Ungaria și Slovacia, istoria deportărilor masive ale populației evreiești din această perioadă, istoria unora dintre încercările de a limita proporțiile terifiantului trafic al morții spre lagărele de exterminare, istoria creării statului Israel în anii care au urmat războiului și o seamă de istorii personale conectate de biografiile eroilor centrali. Cât despre destinul acestora, el va avea, până la urmă, prea puțin a face cu eliberarea aviatorilor (temă ce, de altfel, pierde din importanță de-a lungul derulării filmului) și mult mai mult cu încercarea de salvare a cât mai multor cetățeni de origine evreiască.
Având la dispoziție multiple mărturii scrise și prea puține documente vizuale (câteva fotografii și cam atât), Oana Giurgiu alege o metodă inedită de readucere la viață a traseului eroilor săi: actori de azi, profesioniști și amatori (mare parte din echipa TIFF), interpretează, ca într-un film de ficțiune, rolurile personajelor principale, doar că soluția de redare în film a prestației lor nu e cea clasică (moving pictures / fotografii în mișcare), ci una inedită: still frames / succesiune de cadre.
Efectul e spectaculos și reprezintă marele atu al Spionilor de ocazie. Fotografiile de azi (DOP: Alex Gâlmeanu, chapeau!), în alb și negru, au aura unor imagini de epocă. Montate (Letiția Ștefănescu, encore chapeau!) alături de fotogramele autentice de epocă (înfățișând atât biografiile eroilor noștri, cât și străzile Bucureștiului, Clujului ori Budapestei în anii de război), noile imagini capătă patina timpului, ștergând, în bună și tulburătoare măsură, granița între documentar și ficțiune, între autentic și fabricat, între real și re-imaginat.
Latura documentară e potențată prin includerea mai multor calupuri de imagini video de epocă (în cele de producție americană, descriind bombardarea câmpurilor petrolifere de lângă Ploiești, vocea naratorului seamănă teribil cu cea a lui Humphrey Bogart!) și a unor interviuri realizate în prezent cu istorici.
Multitudinea de informații și de fire narativ-istorice transformă Occasional Spies / Spioni de ocazie într-un veritabil curs universitar. Livrat în formulă comprimată (cele 2 ore sunt, poate, o durată mare pentru un documentar clasic, dar sunt prea puțin pentru nivelul de big data oferit), filmul este, pe alocuri, dificil de urmărit. Proiectat în același spațiu (curtea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Cluj e un loc formidabil inclusiv pentru a privi filme noaptea!) în care Malmkrog-ul lui Cristi Puiu făcea valuri la precedentul TIFF, Occasional Spies / Spioni de ocazie împarte cu acesta încrederea în capacitatea spectatorului de a se recepționa, descifra și înțelege bogăția de idei, imagini, sugestii de pe ecran.
Revenind la premise, destinul eroilor filmului n-a fost cel pentru care au fost pregătiți. Prinși în vâltoarea evenimentelor ce se succedau cu viteză amețitoare în perioada finală a războiului, proaspeții spioni au fost siliți să se adapteze din mers și să se reinventeze la fața locului. Lecția neîntreruptei disponibilități și capabilități de adaptare e printre cele mai importante dintre cele oferite de Occasional Spies / Spioni de ocazie.