O meta-poveste senzorială - Mamonga la TIFF, 2021

Mamonga, primul film din cadrul Focusului Serbia văzut la TIFF 2021, în regia lui Stefan Malešević, a putut fi vizionat chiar cu regizorul în sală şi a fost urmat de o sesiune de Q&A cu acesta în final. Disclaimerul despre Mamonga a venit încă de la început chiar din partea lui Stefan, care ne-a avertizat că filmul - deşi conţine un scenariu cu o acţiune rezumabilă, deşi are părţi care surprind evoluţia personajelor - nu este unul centrat pe acţiune, ci mai degrabă pe atmosferă, compusă din cadre statice, care surprind deopotrivă mediul rural şi cel urban est-european, un insight în cultura slavilor. Pe mine, peisajele filmului m-au trimis instant în amintirile copilăriei mele.

Filmul se axează mai mult pe a surprinde - după cum însuşi Stefan zicea la final, în sesiunea de Q&A - mentalitatea şi atmosfera, temperamentele oamenilor, tipologiile, clişeul cultural reiterat atât de pur şi de adevărat încât devine pur şi simplu o plăcere de privit. Cuvântul care caracterizează Mamonga este "autentic". Sunt prezentate atât scene greu de îngurgitat - de exemplu scena unui viol - cât şi unele care, în toată banalitatea lor, devin captivante prin raportare la viziunea iniţială a regizorului.


În pofida temerilor că fiece cadru luat în parte ar putea părea plictisitor sau lipsit de relevanţă, filmul ca întreg e o reuşită. Deşi nu ajută firul narativ al poveştii mari (neesenţiale, de altfel), detaliile prezentate cu acurateţe transfigurează tot ceea ce este în plan secundar (care devine principal destul de repede, după ce publicul se prinde care e schema cu perspectiva în care se vrea a fi privit filmul) într-o meta-poveste senzorială, care stârneşte o gamă întreagă de trăiri de toate felurile.

Există o scenă în ceea ce s-ar putea considera a fi partea a doua a filmului, în care o aşa zisă "chinezoaică" ajunge la casa unui sârb dintr-un sat, lângă care aceasta a suferit un accident, apoi tot scenariul se construieşte în jurul barierei lingvistice, singurul care ştie engleză fiind preotul, dar acesta refuzând să vorbească.

Scena cea mai ilustrativă pentru viziunea regizorală anterior amintită este cea în care "chinezoaica" începe să povestească cele întâmplate în limba ei, peste tot se aşterne confuzia celor de la masă, dar şi publicul se poate identifica destul de uşor, fiind câteva minute în care subtitrarea este de neînţeles pentru toată lumea.

Această apropiere de public a lumii filmului, conjugată cu apropierea publicului de lumea filmului, e tocmai motivul care mă reţine să vă dezvălui care este semnificaţia cuvântului ales Mamonga. Cert este că totul se poate decodifica uşor, filmul mai are şi avantajul (cel puţin în ceea ce priveşte difuzarea sa în România) suprapunerii mediilor de viaţă, existând nenumărate similitudini între România de acum 10-20 de ani şi celelalte ţări slave. Există o bază culturală comună pregnantă, chiar în ce priveşte tradiţiile, cutumele - şi acestea arătate frugal, simplu, ba chiar şi asupra masei vocabularului - foarte multe cuvinte putând fi uşor recunoscute.

Cred că Mamonga e un film de apropiere şi de introspecţie, în măsura în care provoacă mai mult la contemplarea universului cultural slav decât la urmărirea acţiunii cu de-amănuntul. Şi mai cred că e un MUST pe lista oricui, tocmai date fiind similitudinile cu amintirile din copilărie ale fiecăruia. Pe mine unul, m-a trimis acasă.