E pericoloso sporgersi, acest Pulp Fiction al lui QuentiNae Caranfino - TIFF, 2021

E pericoloso sporgersi, debutul regizoral al lui Nae Caranfil din 1993 s-a văzut la TIFF 2021, într-o formă restaurată (audio și video), care îl păstrează în avangardismul perpetuu al cinematografiei românești, în concurență cu cele mai actuale filme, ba chiar depășindu-le detașat, aș putea spune.

Primul film al lui Nae Caranfil - cu premiera la mai puțin de 4 ani după Revoluție, dar cu un subiect care se petrece înainte de Revoluție - înglobează câteva secrete vizionare, cât să rămână într-o bulă de atemporalitate și să păstreze un comic de actualitate, ceea ce e un lucru rar. Filmul acesta nu poate fi niciodată desuet, întrucât nu este o poveste despre un regim politic, așa cum am fi tentați să credem la o citire superficială a unui sinopsis, ci este o tangentă la adolescența din vremea aceea, la fentarea sistemului, în trei universuri ca trei cercuri concentrice, cazarma, orașul și țara. Observația lui Nae Caranfil din final - că nu există nicăieri în acest film, spre deosebire de restul filmelor românești, o mașină Dacia 1310 - accentuează o latură meta-romantică a întâmplărilor, o atemporalitate controlată prin detalii fine, prin viziuni de geniu, pe care e cel mai bine să le explici după 30 de ani, atunci când rezultatele se văd cel mai bine.

Deși, după cum a spus regizorul la finalul proiecției, experiența audio nu a fost cea mai fericită, muzica filmului fiind gândită să te învăluie din ambele părți, nu doar din stânga, chiar și așa, filmul are o matematică surprinzătoare, o formulă generală, ca o axiomă meticuloasă având ca factori publicul și povestea, totul supra timp, supra aproape 30 de ani.

Filmul a fost prezentat în premieră la Cannes 1993, la secțiunea Quinzaine de realisateurs. Scenariul a fost scris însă înainte de 1989, iar pe atunci era încă și mai cuminte, mai subtil, dar tot nu a avut șansa să treacă de cenzura vremii. Văzând scenariul, nume foarte mari ale regiei românești din acea vreme, printre care și Sergiu Nicolaescu, s-au gândit să îl propună, însă fără succes. Dar până la urmă tot răul spre bine, filmul a fost realizat la o calitate net superioară în baza unor fonduri contractate parțial din Franța (o producție Compagnie des Images / Filmex), care să-l facă nici mai mult nici mai puțin decât ahead of his time.

Scenariul propune un pluriperspectivism al aceleiași povești din trei părți, corespunzătoare celor trei personaje principale, dar trimițând și la ideea anterioară a cercurilor concentrice: cazarmă, oraș, țară. Astfel E pericoloso sporgersi vine cu un concept proaspăt în cinematografie (chiar dacă nu complet nou, el fiind folosit de exemplu și în Rashomon al lui Akira Kurosawa sau la nobelizatul dramaturg italian Luigi Pirandello, în piese precum Șase personaje în căutarea unui autor din 1921, sau Așa e (dacă vi se pare) din 1917, dar în alt context). Un concept pe care Tarantino l-a făcut celebru în Pulp Fiction abia la un an după aceea, în '94, când a câștigat Cannes-ul și a fost multi-nominalizat la Oscar. Ideea este una de geniu și totul a pornit din felul în care Nae Caranfil a ales să "vândă" o poveste relativ banală pentru debutul său regizoral.

Se înțelege, văzând de-a lungul timpului și filme precum Asfalt Tango sau 6,9 pe scara Richter, că leitmotivul nedeclarat al regizorului este fuga, scăparea. Și se mai poate vedea o apropiere cum alta nu e a teatrului de cinematografie - conceptul de teatru în film.

Una peste alta, E pericoloso sporgersi e filmul ăla căruia - dacă nu i-ai vedea anul scris în paranteză - l-ai putea plasa oricând ca producție, din '90 până azi. Și pe care îl poți vedea cu aceeași plăcere azi, ca și în anii ce vor veni, mai ales acum, când versiunea restaurată oferă o plăcere completă, fiind mult superioară variantei ce a circulat în România în ultimii ani, inclusiv la televiziuni.