iulie 2021
Festivalul TIFF 2021
La prima vedere, cel mai recent film al lui Iosif Demian (semnat pe generic ca Josef Demian) nu are multe în comun cu ilustra pictură a lui Rembrandt. Acolo erau pictaţi o companie de burghezi mîndri şi încrezuţi, aici avem o mînă de actori speriaţi şi dezorientaţi. Însă noaptea este o prezenţă de sine stătătoare în ambele opere, care transfigurează consistenţa şi aparenţa personajelor (prin utilizarea deliberată a unor pigmenţi care s-au întunecat în timp în cazul picturii şi prin iluminarea măiastră în cazul lui Demian).

Filmul Rondul de noapte este compus dintr-un şir de medalioane, doar parţial conectate, care povestesc peripeţiile unor actori care se trezesc expulzaţi, îmbrăcaţi în costumele de la repetiţia prelungită prea mult în noapte, pe fundalul unui oraş cultural şi curat, dar fără identitate. Peripeţiile surprinse pe ecran - de la un viol evitat într-un ultim moment la o crimă comisă de forţele de ordine şi apoi muşamalizată, de la trafic cu imigranţi la prostituţie de lux -, sunt surprinse cu o nonşalanţă ludică şi estetizantă.


Ipostazele artistului sunt multiple: clovn, obiect sexual, ţesător de visuri, prizonier al propriei celebrităţi, manipulator, martor la disperarea semenului sau oglindă la întristarea şi însingurarea acestuia. Fiecare dintre acestea reprezintă deopotrivă o deghizare şi o încorsetare din care nu pot scăpa. De exemplu, arlechinul (Manuela Hărăbor) nu îşi dă jos machiajul, dar face obiectul unor avansuri deopotrivă ameninţătoare şi poetice din partea unui necunoscut pe cît de tandru, pe atît de misterios (Laurenţiu Damian). Actorul-ca-vedetă (Răzvan Vasilescu) umblă prin oraş într-o uniformă de puşcăriaş de la Guantanamo (sic!), simbol probabil al stereotipurilor în care rolurile anterioare l-au închis. Actriţa-ca-eye candy (Ada Condeescu) mărturiseşte unui sfios, respectuos şi generos client (Zsolt Bogdán) că, pe scenă, nici ea nu poate scăpa privirile lascive ale publicului. Actorul-ca-preot (Ioachim Ciobanu) nu doar oficiază misterele artei sale, ci devine şi martorul suferinţelor publicului, întruchipat ca o adolescentă dezamăgită în dragoste. Regizorul-macho (László Mátray) ascultă, condescendent, mărturisirile abuzurilor la care a fost supusă actriţa-ca-amantă (Ilinca Hărnuţ), şi se aruncă, împreună cu ea, în încurcături domestice.

Însă, pe Demian nu îl interesează neapărat ce păţesc artiştii ce umblă brambura pe străzile pustii, lipsiţi de protecţia legii (adică fără documente) sau de protecţia socială (adică fără telefoane mobile), ci vrea să plonjeze în universul transfigurat al artei în care contururile şi luminile realităţii sunt filtrate de sensibilitatea şi imaginaţia creatorului. Pînă la urmă, ambiguitatea faţă de real rămîne una dintre caracteristicile cinematografiei.

Iar asta cu atît mai mult cu cît, alături de personajele pitoreşti, imaginea cinematografică participă activ în construcţia filmului. Cadrele sunt grijuliu compuse şi atrag atenţia asupra lor însele. Iluminatul de noapte este atît de bine conceput, iar camera de luat vederi atît de atent manevrată, încît oraşul se transformă el însuşi într-o scenă de teatru. Căci, în cazul lui Demian, filmul de autor este total, acesta semnînd atît regia şi scrierea scenariului, ci şi mînuirea camerei (arta care l-a consacrat iniţial, de altfel).

Nu se poate vorbi de o identitate colectivă, de o Artă unică şi scrisă cu majusculă, însă Demian explorează definiţii multiple ale identităţilor creatorilor. Pe de o parte, aparţin universului oamenilor de rînd, însă, pe de altă parte, se simt nenatural în lumea oficială, burgheză, cea în care sunt obligaţi să se descurce şi să supravieţuiască. Deoarece sunt puşi în situaţia de a încerca să ajungă la propriul domiciliu în condiţii anormale, interpretînd astfel arta ca o situaţie ciudată şi temporară, asupra căreia profanul valorilor burgheze va prevala în cele din urmă.

De aceea, nici nu ajungem să cunoaştem personajele din punct de vedere psihologic. Aşa cum am spus, abordarea lui Demian nu este realistă, iar protagoniştii săi nu sunt propriu-zis persoane, ci întrupări ale unor concepţii contradictorii privind actoria.

Rondul de noapte a lui Josef Demian este o meditaţie calofilă şi multi-faţetată la soarta actorului, cu întorsături de situaţie uneori tragice, dar cel mai adesea comice. Întîmplările imaginate şi dialogurile sunt puţin neverosimile, rolul lor principal fiind mai degrabă alegoric decît realist. În acelaşi timp, peripeţiile păstrează un farmec al povestirii şi al imaginii care fac deliciul privirii spectatorului, în timp ce spiritul acestuia este invitat să reflecteze asupra nenaturalului artei.

Descarcă programul şi catalogul TIFF 2021 aici şi aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus