Competiție TIFF, 2021 (XII) - Mila / Apples / Mere

Cum ar fi dacă te-ai trezi într-o zi și ți-ai da seama că nu știi cine ești, ce îți place să faci sau ce amintiri ai? Te-ai bucura să o iei de la zero sau ai dori să poți primi înapoi toate experiențele acumulate de-a lungul anilor de viață? Regizorul grec Christos Nikou face un studiu de caz pe această temă cu al său Mila / Apples / Mere, o combinație între dramă și comedie neagră care te va face să îți schimbi perspectiva asupra regretelor. Un alt film prevestitor, produs înainte de pandemie.

În Grecia, o epidemie inexplicabilă face ca tot mai mulți oameni să își piardă memoria. Amnezicii sunt duși la un spital de unde pot fi ori identificați de către rude, astfel având o șansă să își redescopere personalitatea cu ajutorul lor, ori incluși în programul "Noua identitate", în care sunt îndrumați să își facă amintiri noi cu ajutorul unui bucket list stabilit de doi neurologi. Aris - interpretat în cheie impasibilă de Aris Servetalis - ajunge participant la acest experiment după ce este găsit în autobuz la capătul liniei, fără memorie și fără acte de identificare. Însă chiar este el victima acestui virus care a acaparat întreaga țară? Sau e victima a ceva mult mai complex?


Un colaj de cadre statice, reprezentând elemente ale unui apartament - o pernă, o cană pe o masă, o rochie de dantelă -, se schimbă la intervale egale de timp, în cadența unui sunet pe care îl descoperim abia la finalul montajului. Așa ne este introdus protagonistul, care dă succesiv cu capul în peretele dormitorului său. Gestul pare nefiresc în primă instanță, și nu ajungem să îi înțelegem semnificația decât la sfârșitul filmului. Lui Aris îi plac merele, sunt singurele fructe pe care le consumă - asta până când află ce beneficii pot aduce creierului, moment în care se oprește. Aris este ursuz și reținut cu fetele, însă programul din care face parte îl constrânge să își construiască experiențe romantice și sexuale. Încearcă să lege o prietenie cu o colegă aflată în aceeași situație, Anna (zglobia Sofia Georgovassili), care e cu un pas înaintea lui în ce privește lista de amintiri. Aris este un tip straniu, dar ciudățenia asta a lui are o justificare.

Regizorul face eforturi stilistice și narative pentru a determina audiența să empatizeze cu personajele: cadrul neclar filmat prin parbriz ne dă sentimentul minții încețoșate a bolnavilor, tonurile de gri accentuează neutralitatea și lipsa de individualitate, iar comicul de situație ne ajută să digerăm mai ușor această prezentare inodoră, incoloră și insipidă a protagonistului. În special sarcinile primite de la specialiști, pe care acesta trebuie să le documenteze cu un polaroid, par aproape derizorii: fie că se dă pe o bicicletă de copii, lovește mașina primită de un copac sau o roagă pe stripteuză să se oprească din dans ca sa facă poză cu ea, ridicolul e la loc de cinste și tratat cu mare seriozitate. Însă tocmai asta e ironia acestor "teme de casă" care se presupune că ar trebui să modeleze caracterul unui individ: fiecare participant primește exact aceeași listă caraghioasă. Conștientizând asta, Arias decide să se întoarcă la apartamentul și vechea lui viață și reîncepe să mănânce mere, făcând pace cu trecutul și resemnându-se.

O expunere complexă și metaforică despre memorie, amintiri și regrete peste care pare că nu poți trece, Mila / Apples / Mere al lui Christos Nikou te face să te gândești la propria viață și propriile alegeri. Dacă ai avea oportunitatea să îți ștergi singur memoria, să nu îți mai amintești nici măcar firul narativ de la Titanic, și asta ar însemna să treci mai ușor peste momentele dificile și să uiți lucrurile greu de rememorat, ai face-o? Deși sunt fană a conceptului de amor fati - care spune să îți iubești soarta indiferent de circumstanțe, fiindcă viața merită trăită cu bune și cu rele - nu știu sincer ce alegere aș face, în special dacă aș trece printr-o trumă asemănătoare cu a protagonistului. Tu ce ai decide?