Copie la indigo - Dorogie tovarishchi / Dear comrades! la TIFF, 2021

Modelul sovietic impus în ţările satelit ale URSS-ului după cel de-al Doilea Război Mondial a fost aplicat cu stricteţe nu numai în plan politico-ideologic şi administrativ, ci şi al reprimării protestelor opozanţilor răzvrătiţi. Simple modele multiplicate în serie sau chiar intervenţii armate cu solidă contribuţie rusească. Exemplele înscrise în calendarul răzvrătirilor din Europa împotriva guvernelor comuniste au rămas înscrise şi în istorie: Budapesta 1956, Gdansk 1970, Praga 1968, Braşov 1987. Despre mişcările de protest ale oamenilor din imensul imperiu comunist rusesc nu s-a aflat mare lucru. Au avut grijă guvernanţii de atunci, KGB-ul şi armata să nu aflăm nimic, deşi închisorile din URSS erau pline cu deţinuţi politici, încă înainte de 1927, după cum relata Panait Istrati în Spovedanie pentru învinşi. Toate manifestările împotriva statului totalitar au fost sugrumate în faşă sau înăbuşite în sânge. Să nu afle lumea liberă că "raiul comunist" e numai o faţadă falsă. Soarele comunist intrase de mult în nori neguroşi şi viaţa oamenilor simpli era tot mai cenuşie, aproape de negru funerar. Alimente pe cartelă, preţuri ridicate la majoritatea produselor de strictă necesitate şi alte neajunsuri au stârnit nemulţumirea oamenilor şi în unele localităţi cu populaţie majoritar muncitorească protestele au luat forma grevei şi a ieşirii în stradă.


Despre un protest care a luat amploare în anul 1962 în localitatea Novocerkassk din regiunea Rostov depune mărturie filmul lui Andrei Konchalovsky Dorogie tovarischi! / Dear Comrades! / Dragi tovarăşi!, realizat în 2020 şi premiat la Veneţia şi Chicago. Un film emblematic pentru generaţia trecută prin comunism, un film-mărturie pentru tânăra generaţie care n-a avut parte de comunism şi nu ştie aprecia la justa lui valoare acest noroc şi libertăţile dobândite cu atâtea victime omeneşti.

Pentru nelămuririle despre cele întâmplate în zilele revoluţiei române din 1989 sau despre evenimentele din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, filmul lui Konchalovsky este în egală măsură lămuritor şi tulburator prin mesajul lui de cronică vie a represiunilor promovate în mod diabolic de statul totalitar. Ceea ce s-a întâmplat în 1987 (sămânţa revoluţiei române) şi 1989 la noi sunt copii de o evidenţă frapantă după modelul sovietic sintetizat în acest film. Mai mult, un internaut pe chat, comentând filmul, scrie cam aşa: "Filmul lui Konchalovsky îţi arată cine a tras în mulţime în timpul revoluţiei de la noi."

Regizorul a ales să folosească imaginea alb-negru a relatării obiective. Nici nu putea să exprime mai bine apăsarea din existenţele cenuşii ale oamenilor din "raiul comunist". Filmul prezintă un iureş de evenimente ce par a nu se mai sfârşi. Într-o dinamică a scenelor şi a personajelor care se manifestă în faţa camerei este încadrată viaţa unei femei, Lyuba, care lucrează ca activistă la Comitetul Orăşenesc al Partidului Comunist al URSS. Ea crede în idealurile comuniste, cu toate că vede scumpirea şi deteriorarea vieţii, dar consideră că este o perioadă de trecere mai dificilă şi apoi totul va fi bine. Lyuba are o fată adolescentă, pe Svetka, situată pe poziţii antagoniste, care se ceartă mereu cu mama ei pe aceste teme. În 1962 era la putere Nikita Hrusciov şi Lyuba consideră că numai Stalin ar fi putut să îndrepte starea de lucruri. Julia Vysotskaya în rolul Lyubei este o femeie voluntară, energică, mamă singură, care locuieşte în acelaşi apartament cu fiica ei Svetka (Yulia Burova) şi cu tatăl ei (Sergei Erlish), un nostalgic al vremurilor trecute. Când muncitorii de la fabrica de locomotive din oraş ies în stradă spre a-şi revendica drepturile, se declanşează conflictul cu autorităţile statului. Svetka este printre protestatari. KGB-ul şi armata se pregătesc să riposteze. E foarte bine redată tensiunea din birourile nomenclaturii, în creştere accentuată. Armata este somată să execute ordinile venite de sus şi să tragă în mulţime cu cartuşe de război. Cad primele victime. Din acte parţial desecretizate reiese că au fost 24 de oameni împuşcaţi mortal atunci. În acest haos, Lyuba îşi caută disperată fata pe străzi, la spital, la morgă, în cimitir. Nu i se dă voie să afle adevărul despre cei împuşcaţi. În piaţa măcelului se trage o pătură de asfalt nou, cei care au îngropat morţii prin alte morminte să nu se afle crima comisă de autorităţile comuniste nu au voie să divulge nimic. Ajutată până la urmă de kaghebistul Loginov (Vladislav Komarov), Lyuba află mai multe despre metodele josnice de camuflare a adevărului. Perdeaua neagră trasă de regizor peste evenimente se luminează spre final într-o speranţă: Svetka trăieşte!

Prin coagularea subiectului şi prin forţa imaginii, în filmul lui Andrei Konchalovsky trăiesc toate formele de represiune ale inumanului regim comunist, de care atât de greu au ajuns ţările implicate să se descotorosească. Greu şi cu atâtea sacrificii omeneşti. Nu întâmplător, atunci când, sub comanda URSS-ului, trupele pactului de la Varşovia au pătruns în Cehoslovacia în 1968, liderul de la Praga, Alexander Dubcek, a exclamat: "Dragi tovarăşi, nu ne-a fost uşor. Greul de-abia acum începe".