Rondul de noapte - Un film de Iosif Demian.
Pe scenariul lui Iosif Demian, cu imaginea lui Iosif Demian, în regia lui Iosif Demian. Pe muzică originală de Erika Jozsa Demian. Urmând mesajul video preînregistrat al celor doi, transmis de departe, de foarte departe de TIFF, de peste munţi, mări şi pandemii, în seara primei proiecţii cu public a primului film de ficţiune după 36 de ani de pauză. Şi 80 de ani de viaţă.
****
O noapte. Mai multe personaje. Mai multe istorii. Un sinopsis neinspirat ne anunţă, înainte de start, că e vorba de actori. Evadaţi / încuiaţi (pe dinafară) dintr-un teatru, scăpaţi / eliberaţi / ucişi / iubiţi / salvaţi pe străzi, prin parcuri, prin case. De fapt, nu e deloc evident, până dincolo de mijlocul filmului, că aşa stau lucrurile.
Abia când suntem invitaţi în teatru (în cel din Caracal, purtând numele lui Ştefan Iordache, o bijuterie cu fotolii cu catifea albastră şi un sens giratoriu luminat în faţa intrării principale), zărim măştile. Şi înţelegem, oarecum, firul întâmplărilor.
Rămân, şi atunci, întrebări fără răspuns. Ce rol are personajul jucat de Judith State şi de ce nu l-am întâlnit în afara teatrului? De ce cuplul actriţă (Ilinca Hărnuţ) - regizor (László Mátray) beneficiază de două episoade în libertate şi de ce al doilea propune o viziune atât de dură, de căutat-anti-calofilă?
Rămâne, însă, şi o prima oră de o frumuseţe stranie, cu izbucniri de o intensitate antologică. Momentul când clientul (Zsolt Bogdán - un strop din strălucirea de pe scenă a trecut, în fine, pe ecran, poate zâmbetul, poate privirea, poate un anume fel de a păşi în penumbră) îi oferă soţului (Cuzin Toma) şansa de a urca în patul soţiei (Ada Condeescu). Rostirea şi frazarea unui om al străzii, al trenurilor şi al nopţii (Laurenţiu Damian!) spunând bancuri, snoave, glumiţe, spuneţi-le cum doriţi, cu o candoare şi căldură (Laurenţiu Damian!!) care te lasă perplex (Laurenţiu Damian!!!). Grupul acela de emigranţi / muncitori ilegali din Burkina Faso recunoscându-l pe Răzvan Vasilescu (jucându-se pe sine) în salopetă de Guantanamo ca fiind protagonistul acelui Marfa şi banii pe care îl văzuseră şi adoraseră în ţara lor natală (prilej de un late night picnic cameo-featuring Ioana Flora şi Alexandru Papadopol).
****
Şi mai rămâne ceva. Poate datorită muzicii, poate datorită imaginii, poate dincolo de text. Poate datorită unui anume fel de a lumina / privi străzile, oamenii, noaptea şi cinema-ul (ce duce, oarecum, cu gândul la un anume Nae Caranfil). Senzaţia unei reverenţe cu zâmbetul şi lacrima pe buze. Reverenţa unui om care s-a reinventat, cu succes, departe, pentru acea bucată de lume şi acel cinema în care şi-a petrecut prima jumătate din viaţă.
Sentimentală, isteaţă, comică, grotescă, absurdă, duioasă, această reverenţă a rimat grozav cu noaptea din grădina Agronomiei clujene (probably, cel mai fascinant loc de proiecţie din nopţile cinema-ului românesc contemporan). Chiar şi în momentele mai puţin clare / reuşite / memorabile, Rondul de noapte şi locul debutului său au cucerit, au bucurat şi, în măsura în care nu e vorbă prea mare, au fericit. Oleacă. Un strop. Cât durează gândul că cineva, la capătul celălalt al lumii, s-a gândit la noi cei de aici, din prezentul trecutului său, şi ne-a trimis o colecţie de vorbe şi imagini mişcătoare.