octombrie 2021
Centrul de Interes completează sezonul expoziţional de toamnă 2021 cu expoziţia "PARALELL PERCEPTION" a artistului maghiar Marcell Esterházy, fiul unuia dintre cei mai importanţi scriitori postmoderni din Ungaria, Péter Esterházy. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 22 octombrie - 17 noiembrie 2021, de marţi până sâmbătă, între orele 18:30 - 21:00, la spaţiul BAZIS Contemporary, de la etajul 4 al Centrului de Interes - strada Fabricii de Chibrituri 9A. Intrarea e liberă!

 În "PARALELL PERCEPTION" de la spaţiul BAZIS Contemporary, prima expoziţie personală a artistului în România, sunt expuse lucrări din expoziţia de vară "FACTUM" de la Galeria acb din Budapesta, completate cu lucrări mai vechi, ale căror tematică principală este prelucrarea arhivelor de familie. Lucrările lui Esterházy concepute în cele mai diverse medii abordează subiecte ca trauma, minciuna, iertarea, frica, judecata, manipularea şi păcatul. Lucrări semnate de Esterházy au mai fost prezentate la Centrul de Interes, în 2019, în cadrul expoziţiei colective "Changing Places II. Expoziţie din colecţia Institutului de Artă Contemporană - Dunaújváros".

După absolvirea în 2003 a Universităţii de Artă din Budapesta, la secţia Intermedia, artistul a trăit şi a lucrat peste zece ani în Franţa, la Marseille şi Paris. În 2004 a primit premiul special Lucien şi Rudolf Hervé, în 2009 premiul Stúdió şi începând cu 2009 a obţinut bursa Derkovits. În 2015 a fost nominalizat la premiul Arendt în cadrul Lunii Fotografiei Europene. Lucrările sale se regăsesc în colecţiile Muzeului Ludwig din Budapesta, a Muzeului de Artă Contemporană din Marseille (MAC), în Galeria Naţională a Ungariei, în Institutul de Artă Contemporană din Dunaújváros (ICA-D), în Muzeul Szent István din Székesfehérvár, în Muzeul Kiscelli din Budapesta, precum şi în numeroase colecţii private.

În aceeaşi perioadă, la etajul 4 al Centrului de Interes mai poate fi vizitată prima expoziţie personală a artistei ORLAN în România - "LES FILMS DE SAINTE-ORLAN" (curator Horea Avram, producător Florin Ştefan).

Accesul în Centrul de Interes e permis doar persoanelor care deţin: certificat de vaccinare, dovada trecerii prin boală (între a 15-a şi a 180-a zi), act de identitate, mască de protecţie. În cazul în care se atinge numărul maxim de persoane permis, se va intra pe măsură ce alţi vizitatori părăsesc spaţiul. Mai multe informaţii pe facebook/centruldeinteres.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus