Din fericire, selecţia de filme a prezentei ediţii e mai mult decât atrăgătoare. Din păcate, e neclar cum se vor derula proiecţiile în săptămâna proximă, când capacitatea sălilor va scădea de la 50% la 30% şi când cinematografele se vor închide la ora 9 seara. Pentru anunţuri la zi, de urmărit paginile de social media ale festivalului.
Pe hârtie, La Civil e o coproducţie Belgia - România - Mexic. În realitate, debutul în lungmetraj de ficţiune al regizoarei de origine română & rezidentă în Belgia Teodora Ana Mihai, co-produs de, printre alţii, Jean-Pierre & Luc Dardenne şi Cristian Mungiu, e un film aproape 100% mexican, jucat şi turnat în Mexic, cu actori şi parte din echipa artistică şi tehnică din Mexic, descriind o poveste cu puternice ecouri în contemporaneitatea mexicană, inspirat de o tragică poveste reală mexicană.
Documentat vreme de doi ani (scenariul ii aparţine regizoarei şi scriitorului mexican Habacuc Antonio De Rosario), La Civil propune un subiect asemănător mult mai faimosului Nuevo Orden (regia Michel Franco), premiul special al juriului la Veneţia 2020 (proiectat, în premieră naţională, la TIFF 2021). Răpiri, carteluri, violenţă urbană, poliţie (coruptă), armată, miliţii şi para-miliţii, un iad contemporan de găsit în urbanul mexican al zilelor, nopţilor şi coşmarurilor noastre.
Primit cu 8 minute de standing ovations la premiera absolută de la Cannes 2021 (Courage Prize al secţiunii Un certain regard), La Civil spune o poveste despre brutalitate, violenţă şi lipsă de speranţă fără să apeleze la obişnuitul arsenal de sânge, arme şi cadavre fără număr, fără număr, la care apelează, de-o vreme, cineaştii când vine de asemenea subiecte.
Nu e ca şi cum La Civil ar fugi de imagini greu de uitat. Doar că duo-ul Marius Panduru (director de imagine) - Teodora Mihai refuză facil-populista reţetă a mormanului de carne sângerândă menit să îngrozească audienţa. Opţiunea lor limitează imaginile-horror, privilegiază povestea individuală a mamei de 45-50 de ani (Cielo, interpretată de Arcelia Ramírez) a cărei fiică (Laura) este răpită în debutul filmului şi urmăreşte transformarea, spectaculoasă, dar perfect credibilă, a acesteia dintr-o casnică ce îşi duce cu greu zilele trăind din puţini bani aruncaţi de soţul (Gustavo) plecat de acasă pentru o amantă semnificativ mai tânără într-o femeie independentă / un teribil de improbabil erou justiţiar care reuşeşte să creeze o breşă în zidul aparent impenetrabil al noii ordini.
Arcelia Ramírez îşi construieşte rolul cu hotărârea, pasiunea şi forţa cu care personajul său leapădă aria lui "Nu se poate / Suntem prea mici, nu avem ce face" şi face câţiva paşi în contra balaurului mafiot ce cucereşte, zi după zi, străzile, magazinele, casele unui oraş părăsit de autorităţi şi de speranţă. De-a lungul devenirii, ea descoperă o coastă şi aceasta poate fi o contra-metaforă pentru acea metaforă care o aşază pe Eva în prelungirea lui Adam (asemenea vecinei ce nu poate împrumuta maşina fără acordul soţului).
Dacă vi se pare că descrierea de mai sus se potriveşte mai degrabă unui personaj de benzi desenate şi / sau jucat de Bruce Willis, e bine. Pentru că fix asta e Cielo: un super-erou într-o lume căzută. Doar că, ce să vezi, scenariul nu porneşte din imaginaţia unor creatori de comics, ci din realitatea contemporană. Atenţie, urmează spoiler!
Femeia care a inspirat personajul Cielo a existat şi a trăit mai tot ce e de văzut pe ecran. La Q&¥A-ul de la MŢR, Teodora Ana Mihai a vorbit despre final. Acolo unde, în film, spectatorii o văd pe Cielo fumând în faţa casei şi privind spre cineva care se apropie. Ne aşteptăm la ce e mai rău. Răul nu se produce. În film.
"În versiunea originală a scenariului, Cielo era ucisă la final", povesteşte regizoarea. Confirmând ameninţarea mafiotului aruncat în închisoare datorită ei. "I-am arătat textul doamnei care a inspirat filmul şi am râs amândouă", a continuat Teodora Mihai. Apoi, doamna care a inspirat filmul a fost ucisă. În faţa casei. De ziua mamei. În 2017. În realitate. "Şi atunci, m-am decis să schimb finalul".
***
O societate în care mafia îşi împarte cartierele de dominaţie. O societate în care poliţia se prezintă perfect impotentă şi coruptă. O lume care ultima speranţă vine de la armată, care, la rândul ei, apelează la metode de stârpire a răului ce n-au nimic de-a face cu statul de drept. Vă sună vag familiar? Ameninţător? Utopic? Altă lume? E drept, în Mexic, ziua mamei se sărbătoreşte pe 10 mai.
Descarcă programul Les Films de Cannes à Bucarest 2021 aici