februarie 2022
Ghahreman / A Hero
Un amic al meu, săritor și mereu dispus să ofere o mână de ajutor, a dat recent o restanță. A stat în bancă cu doi colegi. A obținut notă de trecere, dar ulterior i-a fost anulată pentru că unul din cei doi "tovarăși" l-a acuzat că a copiat. De fapt acuzatorul l-a băgat pe amicul meu la înaintare pentru a se salva pe el și cel de lângă, care culmea, chiar copiaseră unul de la celălalt. Inutil până la urmă, iar acum toți trei trebuie să repete examenul. Oricât ar fi încercat prietenul meu să demonstreze că este inocent, nu a fost luat în seamă. Iar acum va pierde timp, bani și respectul profesorilor pentru ceva ce nu a făcut. Este un lucru straniu cum oamenii pot pica de proști nefăcând nimic. Este însă și mai ciudat și zdrobitor să pățești asta încercând să faci un bine. Pe principiul "nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită".

Aceasta este în esență premisa de la care pleacă povestea lui Rahim, protagonistul celui mai nou film al regizorului iranian Asghar Farhadi, Ghahreman / A Hero, distins cu Grand Prix la Cannes în 2021. Personajul principal, interpretat cu multă candoare de Amir Jadidi, este un deținut închis din cauza unei datorii neplătite care iese în permisie pentru două zile. "Norocul" face ca iubita lui să găsească pe stradă o geantă în care se află câteva monede de aur, cu ajutorul cărora Rahim speră să scape de o parte din datorie și, implicit, din închisoare. Însă conștiința nu îl lasă să vândă proprietatea altuia și se decide să restituie geanta.

Ceea ce urmează deschide o dezbatere filosofică în ce privește termenul de "normal", faptele bune și dilema erou - antagonist. În prima jumătate de film, se reacționează surprinzător de pozitiv la aflarea amabilității acestui simplu condamnat. Superiorii din închisoare cheamă televiziunea să facă un reportaj despre povestea lui Rahim (este intenționat lăsat în ambiguitate dacă o fac la rândul lor din bunătate sau doar vor să devieze atenția de la un deținut ce s-a sinucis cu puțin timp înainte) și astfel el devine un erou național, se organizează evenimente caritabile pentru a-l ajuta să-și plătească datoria și primește aprobare de la fratele iubitei sale pentru a avea o relație cu aceasta. Însă totul pare prea frumos să fie adevărat și există semnale la tot pasul care te îndeamnă să ai un "bad feeling about this". Încetul cu încetul, unele "guri rele" își fac simțită prezența (pe internet), răspândind zvonul că întreaga narațiune ar fi fost de fapt inventată.

Bârfele și teoriile conspiraționiste inițiate de Bahram, creditorul lui, și minciunile inofensive pe care Rahim le spune încă de la început, sub îndrumarea conducerii închisorii, pentru a-și proteja apropiații, îl proiectează peste noapte din cetățean model în infractor manipulator. Însă și Bahram, presupusul antagonist, are dreptatea lui când întreabă cu stupoare: "Trăim într-o lume în care sărbătorim că nu a făcut ce nu trebuia?". El însuși a fost un erou în momentul în care a amanetat zestrea fiicei sale pentru a-l salva pe Rahim de cămătarii cărora le datora bani, însă niciun ziar și nicio emisiune nu a vorbit vreodată despre acest sacrificiu. Sunt mulți eroi tăcuți, care rămân în umbră, iar protagonistul este aspru judecat de câteva ori din cauza bănuielii că și-a dorit ca fapta sa glorioasă să se afle, în ciuda jurămintelor sale fervente că nu este așa.

Ghahreman / A Hero nu impresionează doar prin prisma problemelor etice pe care le abordează, ci și prin construcția sa stilistică. Camera tremurândă a lui Ali Ghazi și Arash Ramezani potențează tensiunea resimțită de personaje, cadrele largi cu care debutează filmul prezintă peisaje ce taie răsuflarea și accentuează pacea interioară, optimismul și viitoarea resemnare a lui Rahim, iar dinamismul camerei de filmat, care îl urmărește pe protagonist în urcușul său pe scara sitului arheologic (la pachet cu dublele lungi), prezice latura polițist-detectivistă a producției iraniene.

Optimismul protagonistului este totuși constanta care omogenizează și leagă întreaga acțiune a filmului. În ciuda tuturor nedreptăților și acuzațiilor la care este expus, Rahim rămâne mereu cu zâmbetul pe buze, calm și blând, pregătit să înfrunte orice obstacol care i s-ar ivi în cale. În final, singurul beneficiu cu care se alege din toată odiseea aceasta este o cutie de bomboane cu ciocolată de la un deținut care este eliberat definitiv. Atât valorează umanitatea. O cutie cu bomboane în contrast cu umilința pe care le-au resimțit iubita lui, familia lui și toți cei care l-au susținut în acest demers. Iar noi spectatorii, datorită poziționării strategice a camerei, suntem siliți să privim neputincioși cum eroul nostru se întoarce în închisoarea vopsită în culorii vii, pe când autobuzul care trece prin fața ei îl ridică pe bărbatul abia ieșit și pe soția lui, purtându-i spre libertate.


Regia: Asghar Farhadi Cu: Amir Jadidi, Mohsen Tanabandeh, Fereshteh Sadre Orafaiy, Sarina Farhadi, Ehsan Goodarzi

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus