Pentru început, Rahid vizitează monumentele impunătoare ale glorioasei dinastii Ahemenide și urcă entuziasmat niște scări nesfârșite pentru a-i cere unui apropiat să intermedieze pentru el returnarea datoriei. Camera îl urmărește de la nivelul solului cum se înalță simbolic, mult deasupra oamenilor simpli, până la nivelul divin al lui Artaxerxe. Mai precis, ajunge la situl arheologic al marelui monarh persan. Dar Rahid se apropie de eroismul ahemenid nu atât prin norocul chior, ci prin măreția improbabilei, jertfelnicei hotărâri pe care o ia: să înapoieze geanta cu aur.
Însă, soarta vicleană, îi rezervă surprize. Peisajul, ca și norocul lui Rahid, se schimbă ireversibil. Măreția istoriei persane nu se mai regăsește în povestea acestui nefericit prins între sărăcia unui oraș de provincie și complexele unei societăți care dorește să aibă și o imagine pozitivă asupra ei înșiși, dar să-și păstreze și neîncrederea funciară asupra motivațiilor semenilor.
În teorie, alegerea morală a lui Rahid de a înapoia banii ar fi trebuit să fie ușor de povestit și plină de învățăminte - ca în poveștile de copii, biografiile oficiale sau apelurile asociațiilor umanitare. De altfel, o astfel de organizație chiar transformă lăudabila sa alegere într-un eveniment de strângere de fonduri. I se oferă și o diplomă frumos înrămată care atestă moralitatea sa.
Societatea își declară nevoia de modele - iar fapta lui Rahid pare să îl ridice la acest statut. Dar, imediat apoi, aceiași oameni, când află că povestea reală diferă oarecum de versiunea sa publicitară, devin bănuitori, se simt mințiți și trec la atac. Sunt parcă supărați pe ei înșiși că au crezut povestea că morala altruistă poate apărea în mijlocul lor.
Pentru Rahid, bănuielile se acumulează, complicațiile încep să se dezvolte pe măsură ce încearcă să rezolve o minciună printr-o altă minciună. Într-un cuvânt, un carusel din ce în ce mai scăpat de sub control.
Bănuielile sunt alimentate și de postările pe social media ale consilierului cultural al închisorii, interesat să vândă imaginea unei instituții în care oamenii sunt buni și sunt bine îngrijiți și să-și acopere problemele create de un deținut care se sinucisese în condiții neelucidate cu puțin timp înainte.
Farhadi filmează totul calm și atent. Dată fiind intensitatea intrigii, stilul său poate fi înșelător. Oferă spațiu actorilor să își nuanțeze personajele, dramatismul dezvoltându-se treptat prin dezvăluirile asupra caracterului acestora. Chiar în toiul unei încăierări fizice între Rahid și Bahram, creditorul intransigent (Mohsen Tanabandeh), ritmul rămâne temperat, iar tensiunea e creată prin puterea privirilor mustrătoare ale oamenilor din jur mai degrabă decât printr-un montaj rapid sau o muzică non-diegetică agresivă. Astfel, spectatorul poate să pătrundă motivațiile complicate - și justificate în felul lor - ale personajelor. Să înțeleagă, astfel, că moralul Rahid nu este chiar un sfânt așa cum lasă să fie prezentat, și nici scorțosul său fost cumnat, creditor și actual denunțător, Bahram, nu este un demon, ci are propriile sale motive întemeiate și dureri nerezolvate.
Camera surprinde insistent privirea copiilor, ceea ce constituie una dintre mărcile regiei lui Farhadi. Cu ochi mari, larg deschiși, ei încearcă să priceapă acțiunile complicate, deopotrivă reprobabile și lăudabile, ale adulților. Inocența și fidelitatea lor este o mută atenționare permanentă la adresa acțiunilor negândite ale adulților.
Băiețelul lui Rahid are grave defecte de vorbire și își iubește necondiționat tatăl. Relația amintește de drama din Ladri di biciclette / Hoții de biciclete (r. Vittoria da Sica, 1948). Cei doi stau la un moment dat pe o bordură neprimitoare citadină foarte asemănător ca cei doi italieni, reprezentând, așadar o trimitere vizuală clară la capodopera italiană.
Relațiile de familie, nuanțate în funcție de loialitățile diverse și contradictorii. Fiecare personaj este desenat cu grijă, întotdeauna în relație cu ceilalți.
După oscarizatele Jodaeiye Nader az Simin / Nader and Simin. A Separation (2011) și Forushande / The Salesman (2016), Ghahreman / A Hero continuă seria de reușite ale lui Farhadi filmate în Iran. Această ultimă producție prezintă o poveste umană impresionantă despre granița mișcătoare și vagă dintre morală și supraviețuire, despre îndemnul de a face bine unui străin și datoria de a face bine ție și celor dragi, totul creionat cu nuanțe și răsturnări de situație demne de un povestitor redutabil.