octombrie 2021
Maratonul Teatrului Independent, 2021
Am revăzut acum, în jumătatea online a Bucharest Fringe - Maratonul teatrului independent, 2021, spectacolul pe care îl admirasem, cu puţin timp în urmă, la Festivalul Dialog de la Brăila, 2021. Un tânăr de 17-18 ani crescut printre blocurile unui sordid cartier bucureştean, iese cu prietenii. Ăia se droghează. Şi fireşte, "Ia şi tu, măi frate. Fac cinste, na!". Dar el - nu... şi nu. Până ce... da. Mai întâi, puţin - de încercare. Apoi, restul. Schema clasică: iniţiere - escaladare - prăbuşire în abisul viselor cu două feţe: beatitudine - coşmar. Şi iar, şi iar...

O confesiune de o sinceritate copleşitoare, uneori de-a dreptul brutală, transpusă pentru scenă cu multă acurateţe de regizorul Dragoş Călin şi interpretată simplu, sincer şi extrem de atrăgător, chiar convingător de către actorul Vali V. Popescu. Acest spectacol al Teatrului Aureliu Manea din Turda constituie nu doar un remarcabil fapt artistic, ci şi un act de capitală importanţă în dezvăluirea, din interior, fără menajamente sau pudori inutile, a "repetabilei poveri" căreia îi cad victime zeci, poate sute de mii de tineri prăbuşiţi pe panta decăderii auto-distructive săvârşită prin droguri. Dincolo de mesajul frust, direct, fără reţineri, menajamente sau alte ipocrizii de salon, acest Van Dan - 10 ani de sânge murdar se coagulează într-una dintre cele mai zguduitoare mărturii pe această temă. Conştient de valoarea informaţional-documentară a poveştii în sine, dar şi de forţa persuasivă, inclusiv pe cale emoţională, a unei istorii-etalon, tânărul regizor a valorificat impecabil materialul avut la dispoziţie, fără accente patetice, didactice sau alte înflorituri stilistice. Intrat în pielea personajului mărturisitor, Vali V. Popescu se identifică în mod benefic, restituindu-l spectatorilor în toată complexitatea lui frustă, cu maldărul de suferinţe şi cu dramatismul implicit al istoriei pe care o restituie. Tonul sobru, dar pigmentat amuzant, colorat şi funcţional cu clişeele verbale ce dau o anumită personalitate puştilor din mahalalele pe verticală de la marginea oraşelor, nu se pierde în efecte - nici comice, nici dramatice. Precizia cu care sunt redate faptele subjugă, copleşeşte, cutremură. De unde atâta forţă de evocare, de unde amănuntele din interior? Păi, din poveste. Iar povestea? Din viaţă. Aşa cum a fost ea: parşivă, dură, crudă, poate nedreaptă, dar sigur adevărată. Acest Răzvan Dan Dragu - personajul care şi-a oferit cei 10 ani din viaţa de narcoman inveterat ca să-i avertizeze şi să-i cutremure, prin istorisirea celor trăite de el, pe cei ce ar încerca să o apuce pe drumul respectiv - a făcut un lucru excelent, de o maximă utilitate socială. Prin emoţia determinată de povestea lui există şanse foarte mari ca mulţi dintre cei care o urmăresc să fie surprinşi, emiţionaţi, speriaţi şi, poate, convinşi să nu se apuce. Sau, dacă sunt la început, cât încă se mai poate, să se lase.

Înregistrarea video, făcută îngrijit, chiar dacă fără multe veleităţi de imagine / montaj, pierde totuşi ceva din vibraţia discursului. Era normal. Chiar şi aşa, însă, monologul - surprins, pe alocuri, în câteva prim-planuri - rămâne convingător prin conţinut, prin limpezimea şi duritatea lui. În fond, versiunea digitală are cele mai mari şanse să ajungă la publicul ţintă. Ceea ce înseamnă enorm...

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus