Delirant, deprimant, demenţial - Ribena kost / Fishbone la Les Films de Cannes à Bucarest, 2021

Periodic, media româneşti se amuză / miră se prezinte diferenţa enormă dintre realitate şi statistici în ce priveşte numărul de turişti ce se cazează, anual, în faimoasele 2 Mai şi Vama Veche. În 2021, de pildă, Institutul Naţional de Statistică (INS) numără 8.900 de turişti în perioada mai - august în cele două sate din comuna Limanu. Apoi, media româneşti uită de ecart şi preiau drept bune toate statisticile despre Ro, prezentându-le cu mult aplomb şi entuziasm ca surse sigure şi de mare încredere.

Între Vama Veche şi Krapets sunt 20 de kilometri pe şosea şi vreo 15 în linie dreaptă, pe coasta Mării Negre. Sudul litoralului românesc şi nordul celui bulgăresc sunt despărţite de o graniţă intens circulată, pe timp de vară, mai ales de zecile de mii de turişti români ce vizitează, în mod real, weekend de weekend, plajele locale şi vecine.

De la mesele Micului Golf din 2 Mai, ale cherhanalei din Vamă ori ale restaurantelor pescăreşti din Durankulak, Krapets, Tyulenovo ori Dalboka, se pot zări adesea delfini înotând mai în larg sau mai aproape de mal. Unul dintre ei eşuează pe plaja de nudişti de la Krapets şi acesta devine începutul ficţiunii din Ribena kost / Fishbone, al treilea lungmetraj din cariera cineastului bulgar Dragomir Sholev, prezentat în premieră naţională în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, 2021.
 
E dimineaţa devreme, cerul e înnourat şi un cuplu trecut de 60 de ani priveşte ochii larg deschişi ai animalului. Va urma o zi o lungă şi complicată, în care zeci de personaje se vor intersecta cu destinul post-mortem al delfinului. Într-un mesaj video prezentat în deschiderea proiecţiei de la MNAR, regizorul a mărturisit că a lucrat vreme de 7 ani la acest film, al cărui scenariu (pe care l-a scris alături de Emanuela Dimitrova şi de Georgi Merdzhanov) e, în fapt, o colecţie de scurte povestiri ce se întâmplă pe o plajă şi în pădurea de lângă ea, într-o zi de vară oarecare.

Co-produs de Ada Solomon, dar şi de TVR, beneficiind de montajul lui Cătălin Cristuţiu, de sound design-ul lui Marius Leftărache, dar şi de consilierea scenaristică a lui Răzvan Rădulescu, Ribena kost / Fishbone are, în fapt, mult mai multe în comun cu cinema-ul românesc. Pornind, de pildă, de la o atmosferă (de vară, de vacanţă, de capăt de lume) şi oarece personaje (autorităţi, cu precădere) ce se revendică, parcă, din Reconstituirea lui Lucian Pintilie (cu certe ecouri gogoliene, de asemenea). Plusând, apoi, cu aerul de fals policier din Domestic-ul lui Adrian Sitaru (o anumită lopată, un anumit cuţit, prinse în prim-planul directorului de imagine Nenad Boroevich, ar putea deveni arme ale crimei). Totul complementat cu o consistentă doză de umor / absurd / disperare / noir mai degrabă familiară cinema-ului bulgar, după cum constata şi Ada Solomon la Q&A-ul de după proiecţie.

La îndemnul unor june turiste pline de educaţiune şi bune intenţii, concesionarul plajei decide să nu urmeze traseul clasic (delfin eşuat pe mal, tras cu cârca până la cea mai apropiată pădure, îngropat între copaci înalţi), ci să raporteze cazul mai sus. Cu alte cuvinte, instituţiile statului bulgar află, INS-ul lor numără, Facebook-ul se indignează. La faţa locului, se prezintă: poliţia, primarul, procuratura, un detectiv plenipotenţiar (episodul cu domnul venit de la centru, plimbându-se pe plajă, vara, în parpalac de Columbo, rugând ca nudiştii să se acopere măcar pe timpul anchetei, filozofând despre viaţă, om şi singurătate cu un ex-IT-ist ce tocmai renunţase la nebunia oraşului de dragul libertăţii de a fugi prin lume, e de un umor delirant - şi încă nu ştiţi totul despre această mică bijuterie cinematografică vârâtă în stomacul delfinului miraculos care e Fishbone), doamne ample de la o agenţie de mediu, domni ampli de la altă agenţie de mediu, medici legişti (doi juni studenţi la medicină veterinară, tăind animalul cu ochii în manual, o altă mostră de comentariu social de o cruzime a observaţiei care l-ar face invidios pe Ionesco), etc.

Când forfota de la centru dispare, când turiştii de zi (trei copii, o ea şi un el, emblemă pentru ce va să zică rolul femeii, burta bărbatului şi familia tradiţională prin acest capăt de lume) se urcă în maşini, când cei de la rulote îşi recuperează copiii rătăciţi şi se strâng în jurul şpriţului, concesionarul re-îngroapă rămăşitele delfinului şi porneşte, în fine, generatorul ce compensează găurile în alimentarea cu energie electrică. Krapets / Vama Veche se reînchide în el însuşi, departe de lumea ce îşi închipuie că ştie totul despre orice, trăindu-şi mai departe existenţa anonimă, îngropând în linişte, fără întrebări, animalele ucise de gloanţe, de plastice ori poate de epuizarea de a trăi.

Acoperită de tatuaje grele şi o tunsoare punk, însărcinata femeie ce trăieşte cu concesionarul cară o cruce în direcţia delfinului şi, mai târziu, plânge din motive neclare. Unul dintre studenţii-legişti îşi strigă disperarea şi imploră o minune. În timp ce INS-ul de la Sofia raportează 1 delfin în sezonul curent, Godot nu dă semne de apropiere şi generatorul face un zgomot infernal.