ianuarie 2022
Tre piani / Three Floors
Prima săptămână a anului 2022 aduce în cinematografele românești prin casa de distribuție Independența Film cel mai nou film al aclamatului regizor italian Nanni Moretti, Tre Piani / Three Floors, care a avut premiera la ediția din 2021 la festivalul de film de la Cannes. Filmul spune povestea dramatică a unor familii (trei la număr) care locuiesc la etaje diferite ale aceleiași clădiri și ale căror istorii sunt interconectate irevocabil, aspect care m-a dus cu gândul la Third Person, subapreciatul film din 2013 al lui Paul Haggis. Producția reprezintă prima ecranizare a regizorului, fiind bazată pe nuvela Shalosh Qomot a scriitorului israelian Eshkol Nevo, cu diferența că acțiunea este mutată din Tel Aviv la Roma.

Tre Piani / Three Floors reușește să captiveze încă din generic prin simplitatea sa. Fontul alb standard este suprapus peste un cadru general static cu blocul de locuințe care leagă cele trei familii implicate, iar în fundal răsună muzica instrumentală care va alcătui o bază pentru întregul film. Imediat după apariția numelui regizorului, lumina unui apartament se aprinde și acțiunea se declanșează aproape instant. Primele cinci minute ale filmului lui Moretti sunt egale în intensitate cu ceea ce ar trebui să fie punctul culminant, însă structura clasică a scenariului este dată peste cap cu bună știință.

Personajele ne sunt prezentate direct în mijlocul acțiunii: Monica (Alba Rohrwacher) urmează să nască și încearcă să găsească o mașină care să o ducă la spital fiindcă soțul ei e plecat la muncă în altă localitate; Andrea (Alessandro Sperduti), fiul lui Vittorio (Nanni Moretti) și al Dorei (Margherita Buy), o vede pe Monica și, fiind beat la volan, virează mult prea tare, lovește o femeie care traversează strada și intră cu automobilul în apartamentul Sarei (Elena Lietti) și al lui Lucio (Riccardo Scamarcio), oprindu-se fix în fața fiicei lor Francesca (Chiara Abalsamo). Scena este extrem de neașteptată și creează un efect halucinant care aruncă spectatorul direct în miezul tragediei.

Desigur că acest debut curajos vine cu un risc: restul filmului, de altfel construit meticulos, trebuie să depășească constant acest prim element surpriză, iar acest fapt duce uneori la intrigi ce par trase de păr sau melodramatice. Aș ruina farmecul filmului dacă aș descurca ițele poveștilor încâlcite care sunt conturate, însă pentru cunoscătorii de teatru pot afirma că m-a dus cu gândul la spectacolul 10 care s-a jucat la FITS 2021, în regia lui Székely Csaba. O poveste un pic prea telenovelistică pentru gustul meu actual, dar îndeajuns de fascinantă pentru ca audiența să fie prinsă în mrejele ei.

Din punct de vedere tehnic însă, Tre Piani este unul dintre cele mai armonioase filme pe care le-am văzut în viața mea. Încadraturile simetrice ies în evidență, mișcările camerei curg lin, iar cromatica predominantă maro/sepia cu elemente în nuanțe de albastru creează o estetică plăcută ce conferă un sentiment de siguranță și căldură, în contrast cu evenimentele prezentate. Jocul actoricesc al unor actori este pe alocuri puțin teatral (de ce au italienii în general o predilecție pentru dramatism?), însă imaginea și montajul impecabil ajută la crearea unei tensiuni care compensează.

Deși nu l-am perceput ca pe un film foarte metaforic, pasărea neagră pe care o vede Monica când suferă de singurătate este un simbol care rezumă întreaga peliculă. La început (când îi spune psihologului că zburătoarea intră pe geam și se holbează la ea) putem să credem că este reală, o vietate care îi alină solitudinea și empatizează cu soarta ei. Însă corbul, un prevestitor al morții și al necazurilor, nu poate fi niciodată semn bun. "Prietenul" acesta se dovedește a fi unul imaginar, iar alinarea pe care o aduce superficială, ca un pansament pus peste rana cauzată de toate nenorocirile pe care le-a adus asupra locatarilor clădirii în care a intrat.

Astfel și finalul pseudo-fericit al filmului lui Moretti este o încercare de a sutura relațiile erodate ireparabil pe parcursul celor zece ani în care se desfășoară acțiunea. Este un final fericit pentru că filmul se termină cu un moment de această natură, dar care nu repară problema de la rădăcină și care pe termen lung nu ar schimba nimic. Îl putem considera happy-end dacă facem abstracție de ce ar putea urma după el. La fel cum corbul Monicăi poate fi un personaj pozitiv dacă ignorăm boala și moartea care îl urmează.



Regia: Nanni Moretti Cu: Riccardo Scamarcio, Margherita Buy, Alba Rohrwacher, Adriano Giannini, Denise Tantucci, Nanni Moretti, Tommaso Ragno

0 comentarii

În programul cultural

Cinema City Cotroceni
21.01 21,40
22.01 11,30;14,20;21,40
23.01 11,30;14,20;21,40
24.01 11,30;14,20;21,40
25.01 21,40
26.01 21,40
27.01 21,40
Cinemateca Union
22.01 13,00
25.01 19,00
27.01 19,00
Elvira Popescu
29.01 13,30
Hollywood Multiplex
22.01 17,45
23.01 17,45
24.01 17,45
Muzeul Ţăranului Român
23.01 16,00
30.01 17,15

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus