februarie 2022
În perioada aprilie-octombrie 2022 se va desfășura la București și Biertan proiectul The Guitar Lab, care aduce 4 dintre cei mai importanți chitariști concertiști și profesori la nivel internațional pentru cursuri intensive de masterclass dedicate tinerelor talente, conferințe și concerte. Sub egida proiectului și în preambul acestuia, Asociația Culturală Kitharalogos lansează două concursuri care susțin și promovează creația muzicală contemporană din România:

Concursul Internațional The Guitar Lab, dedicat chitariștilor născuți după 1.01.1992, care pune în prim-plan lucrarea Zzz... - Trei piese pentru chitară, op. 166 de Dan Dediu, unul dintre cei mai importanți compozitori români contemporani, al cărui concert, Aluvion, a fost cântat în premieră în noiembrie 2021 de Pablo Marquez în cadrul ediției aniversare a Serilor de chitară. Premiile totale sunt în valoare de peste 2500 de euro. Detalii pe https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/ și, în curând, pe www.guitarlab.ro.


Asociația Kitharalogos se alătură partenerului principal al proiectului, Universitatea Națională din București, pentru lansarea unui concurs de tradiție în lumea componistică, dedicat studenților compozitori din întreaga țară: Concursul Național de Compoziție Ștefan Niculescu, ediția a XIV-a, care anul acesta pune în prim-plan ansamblul flaut-chitară. Lucrările câștigătoare vor fi interpretate de Ion Bogdan Ștefănescu și Costin Soare în luna octombrie 2022, iar câștigătorii vor avea ocazia de a lucra cu interpreții pentru finisarea acestora. Premiile totale însumează 5800 de RON.

Mai multe detalii pe: www.unmb.ro, www.guitarlab.ro, https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/, www.facebook.com/kitharalogos.

Organizator: Asociația Culturală Kitharalogos
Parteneri principali: Universitatea Națională de Muzică din București, UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România), ICon Arts Transilvania 2022.
Sponsori: Savarez
Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgențiadeCarte.ro., CIMRO.ro.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus