Pe 5 februarie 2022, cu o oră înaintea premierei cu Femeia mării, Zholdak a declarat, în cadrul unei conferințe de presă găzduite de foaierul Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova și care l-a avut ca invitat, alături de criticul George Banu (consilier artistic al spectacolului), că a primit mesaje de încurajare pentru zisa premieră de la mai multe persoane din lumea teatrului, printre care și actrița din Rosmersholm de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (deși nu a numit-o, cel mai probabil se referea la Éva Imre, interpreta rolului principal din spectacolul clujean).
****
Rosmersholm și Femeia mării îl au în comun pe Henrik Ibsen. Și personajul-central feminin. Și durata ultra-extinsă (la Craiova, la premieră, 3 ore 45 de minute plus o pauză de 25 de minute). Și, desigur, pe Zholdak.Femeia mării e Ellida și Ellida e Costinela Ungureanu și cam tot spectacolul e Ellida, adică e Costinela Ungureanu. Viața ei, imaginația ei, trecutul ei, prezentul ei, viitorul ei, visele ei, coșmarurile ei. Căsnicia ei. Teoretic, cu doctorul Wangel (Nicolae Vicol). Practic, cu regizorul Zholdak (care s-a declarat, la pomenita conferință de presă, îndrăgostit de personaj). Wangel stă multe ore pe scenă, dar prezența sa e secundar-decorativă (cât privește celelalte personaje teoretic secundare, ele sunt mai degrabă inutil-decorative; poate cu excepția fantomei primei soții a doctorului (Petronela Zurba), un fel de pre-încarnare a Ellidei).
Din rândul trei al uriașei săli craiovene, din mijlocul unui mănunchi de staluri delimitat cu cordon roșu, Zholdak gesticulează asemenea unui dirijor, dă indicații mut-șoptite asemenea unui antrenor de tenis și, dincolo de momentul pauzei de la premieră, asigură partea mobilă a luminilor cu ajutorul unei maxi-lanterne pe care o manevrează cu mult dinamism. E, desigur, semn de șantier-încă-în-lucru, de lucruri încă-nepuse-la-punct (în antiteză cu partea vizuală, coloană sonoră, aleasă de regizor și beneficiind de compozițiile autorului ucrainean contemporan Valentyn Silvestrov, se lipește perfect peste curgerea spectacolului, potențând, diminuând, subliniind, contrazicând, fiind un personaj de sine stătător). Dar e și un semn de întrebare privind viitorul acestei montări la reprezentațiile de după plecarea autorului, atunci când Ellida va rămâne singură (pe scenă, în piscină, în pat, pe scaun, pe scările sălii, dincolo și dincoace de decor).
Fascinația-obsesie a lui Zholdak pentru Ellida se transferă asupra Costinelei Ungureanu și asupra întregului spectacol. Actrița (nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la cea mai recentă Gală UNITER, pentru rolul Alexandra din spectacolul craiovean Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, în regia lui Radu Afrim) e uluitoare prin capacitatea de efort, de concentrare, de rostire, de tăcere, de a cânta, de a dansa, de a gesticula, de a alerga, de a (se) îmbrățișa, de a fugi. Triada impusă de Zholdak pare a fi fost dinamism - sexualitate - comunicare dincolo de scenă.
Ellida urmărește, cu palmele și privirea, recenta trecere a primei soții, Ellida izbește pereții și aerul în căutarea evadării spre trecutul unei mari iubiri ratate, Ellida o ia la goană spre înaltul sălii fugind spre o copilărie de pescăruș, Ellida pășește, în fiecare bucățică de decor (din multele spații gândite de Danilo Zholdak), pe un mereu alt ritm (atent supravegheat de coloana sonoră și, poate, în viitor, de cea vizuală).
Ellida își provoacă soțul din scenă, iubitul (din trecut, din imaginație, din sală) și oricare personaj masculin de pe scenă cu gesturi brutal-explicite. Numărul de îmbrăcări-dezbrăcări al rochiilor trece de 10. Se sugerează, se afirmă, se reafirmă, se subliniază, se repetă, se exasperează. Uneori, se merge chiar mai departe.
Efectele sunt de tot felul. Uneori, spectacolul (Costinela) captivează până la confiscare. Alteori, plictisește până la enervare. Rareori dă senzația că spune povestea unei femei de la final de secol 19, adusă la zi de imaginația și sensibilitatea unui regizor de secol 21. Adesea (ca să nu zic mereu) Femeia mării craioveană e despre raportul dintre un bărbat de secol 21 (Andriy Zholdak) și obsesiile sale uman-artistice privind femeia secolelor 21, 20, 19,... Uneori, asta trece scena, alteori, nu. În unele cazuri (scene), lasă urme. În altele, nu.