Îl admiram, eram prieteni buni și doream să lucrez cu el, aveam chiar roluri concrete să-i propun, dar am plecat în America și legătura s-a rupt. Ovidiu Iuliu a avut o carieră minunată, cum puțini au avut, atât în teatru, cât și în film și televiziune. Am auzit de departe despre multele sale izbânzi și m-am bucurat. Am ascultat înregistrări cu recitaluri de poezie cu el, Vali Seciu și Caramitru.
Ne-am întâlnit când am revenit, după revoluție, să preiau direcția Naționalului. În acea perioadă, Ovidiu a fost unul dintre cei mai fideli și mai devotați susținători ai proiectului meu de transformare a Teatrului Național. L-am distribuit în Medeea - el era Iason. În scena de confruntare dintre el și Medeea, intensitatea pe care o degajau, în tandem, Ovidiu cu Maia sau cu Poldi, trecând printr-o varietate de nuanțe, de la strigăt la șoaptă, e imposibil de descris, dar cei care au fost martori au păstrat întipărită în memorie intensa electrizare pe care o declanșau și care îi traversa pe actori și spectatori deopotrivă.
A mai fost și experiența unică sus pe munte, în aer liber, când am jucat Medeea lângă Verbier, în Elveția. Acolo, în timpul scenei de confruntare dintre Iason și Medeea, s-a lăsat brusc o ceață densă, care i-a învăluit, făcându-i să dispară din văzul tuturor, ca și cum ar fi devenit spirite. Se auzeau doar voci fără trup incantând în latină și greaca veche. Ovidiu a confruntat curajos elementele naturii și asta m-a inspirat să doresc să montez cu el Prometeu înlănțuit tot pe un munte, poate la Babele. Ce păcat că nu am dus mai departe acest gând frumos!
Însă, în decursul celor trei ani la Național, i-am oferit să joace nu doar Iason, ci și Orsino în Noaptea regilor și Lopahin în Livada de vișini - trei roluri cum nu se poate mai diferite între ele. În timpul repetițiilor am descoperit că sub reținerea sa naturală și demnă se ascundea un temperament dârz, pasionat, dar plin de noblețe și generozitate. Era serios și nemulțumit de sine cât timp nu atingea o notă justă în căutarea personajului, dar mereu coleg bun cu toți membrii distribuției, de la cei faimoși până la figuranți, astfel că de sub aparenta austeritate ardeleană țâșnea surprinzător un simț al umorului special și cald. Din păcate, toate aceste calități s-au evaporat la un moment dat.
O boală cumplită a făcut ca starea sănătății lui Ovidiu să se deterioreze destul de rapid, provocându-i plecarea prea timpurie dintre noi. Odată ce a aflat că e bolnav, s-a retras, a refuzat să mai joace în filme, a apărut doar în recitaluri de poezie și într-un ultim spectacol regizat de Penciulescu, pe un text scris de Banu despre Cioran. Nu a fost o experiență plăcută, dimpotrivă. Devenise închis în el, nu mai putea comunica nici cu prietenii. Mândria ardeleanului l-a determinat să-și trăiască viața prudent și singuratic. Se simțea vulnerabil, neputincios și umilit.
Ce trist că nu a putut duce la bun sfârșit o carieră frumoasă și tot ce își propusese!
Requiescat in pace.
*
Notă: Acest text, alături de multe alte portrete, au apărut în volumul Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete, Polirom, 2021. Mai multe detalii aici.
