Spectacolul meu de debut ca regizor a avut loc în sala mică a Teatrului Nottara, unde, la invitația lui Horia Lovinescu, am pus în scenă piesa dramaturgului argentinian Osvaldo Dragún Omul care s-a transformat în câine. Tita juca împreună cu trei colegi din generația noastră: Ion Bog, Florin Măcelaru și Alexandru Bocăneț. Toți aveau tinerețea, elanul, energia necesară ca să atragă publicul, comunicând ce era cu adevărat important: bucuria de a fi pe scenă. Primul meu succes ca regizor nu ar fi fost posibil fără ei. Între timp, toți patru ne-au părăsit.
De Tita tânără nu era greu să te îndrăgostești. Avea toate calitățile: pasiune, senzualitate, generozitate, atenție pentru ceilalți, lipsă de invidie, fidelitate - în relație cu familia, cu teatrul, cu colegii... până și cu apartamentul în care a locuit toată viața, deasupra Teatrului Nottara. În timp ce eu am colindat prin lume și am lucrat în multe teatre, Tita a servit cu talent, demnitate și imensă dragoste aceluiași teatru de la debut. Mi-aș fi dorit să lucrăm din nou împreună acolo, după ce am fost duși de viață în direcții atât de diferite. M-aș fi bucurat să-i pot oferi un rol pe care nu-l jucase încă și pe care și l-ar fi dorit...
*
Notă: Acest text, alături de multe alte portrete, au apărut în volumul Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete, Polirom, 2021. Mai multe detalii aici.
