martie 2022
Festivalul American Independent Film, 2022
Cinematograful înseamnă emoție colectivă. Pentru câteva zeci de minute, în întunericul sălii de cinema, filmul unește. Și, chiar dacă după proiecție stârnește reacții diferite și dezbateri aprinse, pasiunea comună rămâne. Acesta e miracolul molipsitor al cinefiliei care-ți oferă anticorpi la maladii moderne de tot felul, la durere, război sau nedreptate. În vremuri dramatice, festivalurile de film devin cu atât mai importante cu cât oferă acea necesară oază de umanitate și de luciditate în tumultul general. În mijlocul barbariei, ne conservă umanitatea. E ceea ce-și propune și ediția 2022 a American Independent Film Festival, singurul eveniment cinematografic românesc care dă voce peliculelor originale și vitale făcute în afara sistemului hollywoodian.

Ediția din 2022, care se va desfășura între 15 și 21 aprilie, înseamnă și o revenire la formatul dinaintea restricțiilor, cu săli ce vor putea fi ocupate la întreaga lor capacitate. Proiecțiile AIFF.6 vor avea loc la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului, iar toate încasările ce revin festivalului în urma vânzării biletelor vor fi donate către familiile de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezările cuprinse de război, fie s-au refugiat în România.

În deschiderea festivalului va fi proiectată una dintre cele mai neconvenționale producții indie ale anului: Red Rocket, în regia lui Sean Baker (care a figurat în competiția de la Cannes, din 2021). Ancorat de interpretarea magnetică a lui Simon Rex, Red Rocket ne livrează o perspectivă vibrantă, de la firul ierbii, asupra vieții americane moderne. Mike Saber e un fost star porno decăzut care se întoarce în orășelul său natal din Texas, acolo unde nimeni nu i-a dus lipsa. Acest îndrăzneț nou film al lui Sean Baker (The Florida Project, Tangerine), un răsfățat al cinematografiei independente americane, are în miezul său incandescent un performance magnetic, de-a dreptul electrizant. Red Rocket schițează un portret întunecat, dar amuzant și compătimitor, al unui hustler american unic și al orașului natal care abia îl tolerează. "Pe lângă faptul că este lasciv, hilar și aproape insuportabil de tensionat, filmul e o încurajare extraordinară pentru oricine e prea falit ca să meargă la facultatea de film", scrie London Evening Standard. "Mikey e ca versiunea umană a unui accident de mașină: nu-l dorești nimănui, dar nu-ți poți lua ochii de la el", crede Sunday Times, iar publicația Little White Lies îl consideră "un deliciu murdar. Ciudat, inteligent, fantastic și foarte foarte greșit".

La cea de-a 6-a ediție AIFF vom arăta în premieră și The Outfit, realizat de Graham Moore, ce a fost prezentat prima dată în cadrul Berlinale Special 2022. Scenaristul câștigător al Oscarului pentru The Imitation Game este acum regizorul unui thriller magistral, captivant, în care un croitor de lux (marele Mark Rylance, și el binemeritatul posesor al unui Oscar) trebuie să se confrunte cu un grup periculos de mafioți pentru a supraviețui unei nopți fatidice.

"Rylance ne lasă până în ultimul moment să ghicim... Un film de epocă încordat, frumos jucat", scrie Chicago Sun-Times. "Cea mai mare surpriză a lui The Outfit e și cea mai fericită: acest film intimist, cu buget redus, e și unul dintre cele mai bine jucate ale sezonului", jubilează San Francisco Chronicle, iar This Chix Flix remarcă faptul că "povestea te ține pe marginea fotoliului de cinema și poți întrezări ușor firul fin cu care e țesută intriga. Fiecare detaliu filmat și scris este bine livrat".

Fenomenala actriță americană Robin Wright debutează în regia de film cu Land, o peliculă ce dovedește că locul ideal pentru cineastele americane care vor să spună povești ieșite din tipar este cinematografia independentă. Land urmărește o emoționantă căutare de sine a unei femei care se izolează în vastul și durul pustiu american. În urma unui eveniment tragic, Edee (Wright) se trezește în imposibilitatea de a rămâne conectată cu lumea pe care a cunoscut-o cândva și, în fața acelei incertitudini, se retrage în sălbăticiile magnifice, dar neiertătoare, ale Munților Stâncoși. După ce un vânător local (Demián Bichir) o salvează din pragul morții, ea trebuie să găsească o modalitate de a trăi din nou.

"Ocolind pericolul de a fi doar o explorare picturală a doliului, Land devine ceva mult mai interesant: un film dur, viguros, despre salvarea unei vieți", conchide Sunday Times, în timp ce Mail on Sunday accentuează că "peisajele superbe și interpretarea magnifică a lui Robin Wright îți dăruiesc o vizionare plină de satisfacții care pune pe tavă subiecte cu adevărat grele".

Vizualul din 2022 al festivalului celebrează cei 40 de ani de la lansarea E.T. Extraterestrul - îndrăgita peliculă semnată de Steven Spielberg, și prezintă adorabila creatură extraterestră într-unul dintre cadrele iconice din film.
În vara lui 1982 au fost lansate multe filme devenite clasice, însă E.T. a reușit să se înalțe deasupra tuturor spunând povestea unui băiețel și a prietenului său ciudat dintr-o altă lume. Filmul a încapsulat magia cinematografică pentru generații întregi și, în 1994, a fost adăugat în Registrul Național al Filmelor din cadrul Bibliotecii Congresului American.

American Independent Film Festival este festivalul care a ales încă de la prima ediție să-și asocieze o componentă civică direcționând toate încasările ce i-au revenit din bilete către sprijinirea unei cauze sociale. La edițiile precedente au beneficiat de sprijinul acordat de spectatorii AIFF prin intermediul festivalului următoarele organizații non-guvernamentale: Casa Bună, Ovidiu Ro, Casa Share sau programul de voluntariat Our Big Day Out.
În 2022, AIFF a decis să sprijine familii de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezări cuprinse de război, fie s-au refugiat în România. Sprijinul va fi implementat în parteneriat cu asociațiile reprezentate de dl. Sorin Ioniță și de dna. Sara Turetta.

Sorin Ioniță este președintele Asociației Expert Forum și a decis să se implice în sprijinirea locuitorilor din zona Cernăuți, organizând transportul unor ajutoare adunate prin contribuții benevole spre locuitorii aflați în nevoie în localități din această zonă vecină României.
Sara Turetta este o activistă socială cu peste 20 de ani de experiență în România în ajutorarea copiilor dar și a animalelor, cartea sa despre cel mai mare adăpost pentru animale abandonate din România pe care l-a creat urmând a fi publicată la Editura Humanitas în toamna acestui anlui 2022. În prezent Sara Turetta a decis să se implice în ajutorarea familiilor de refugiați ucraineni care trec în România pe la punctul de frontieră Isaccea - ajutând la inserția lor socială, la tranzitul spre destinațiile lor finale și inclusiv luând în grijă temporar animalele de companie pe care familiile încearcă să le salveze deopotrivă din calea războiului.

Toate încasările din bilete revenind Asociației Cinemascop, organizatoare AIFF, vor fi direcționate acestor cauze. Pe lângă cumpărarea unui bilet la orice proiecție, puteți contribui la întrajutorarea celor în nevoie participând la proiecțiile-eveniment caritabile special organizate în cadrul festivalului sau donând direct asociațiilor partenere.

Ajuns la cea de-a 6 ediție, American Independent Film Festival va avea loc între 15 și 21 aprilie 2022 și va avea un warm up la Cluj, prezentat de FORTECH., ce se va desfășura între 16 și 17 aprilie 2022 la Cinema Victoria.

În cadrul ediției de la București vor fi anunțați și finaliștii celei de-a 4-a ediții a Concursului de scenarii Write a Screenplay for... organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe. În 2022 scenariștii au fost invitați să scrie pentru actrița Ioana Bugarin iar deadline-ul de depunere al aplicațiilor este 31 martie 2022. Toate informațiile despre concurs pot fi găsite pe: https://filmedefestival.ro/wsf.

Mai multe despre AIFF.6 puteți găsi și pe:
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanInedependentFF
Instagram: https://www.instagram.com/americanindependentff

Organizat de Asociația Cinemascop, AIFF.6 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Susținut de: Banca Transilvania
Parteneri: Fortech, Europa Cinemas, Institutul Francez din România, Cinema Elvire Popesco, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Eventbook.
Partener media principal: Radio Guerrilla, AGERPRES.
Parteneri media: Zile și Nopți, Film Menu, Ziarul Metropolis, LiterNet, Movie News, IQ Ads, Smark, Films in Frame, CineGhid, Munteanu Recomandă, AARC - All About Romanian Cinema, Radio România Cultural
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus