Exerciții de păreristică (VI) - Cel mai bun fllm la Oscar, 2022

Belfast
Filmul are o puternică patină de nostalgie și ce-i minunat e că nostalgia cu pricina nu rămâne o cochetărie personală a lui Branagh ci se transformă într-o poveste care te învăluie chiar și în absența atașamentului personal. Superb film.
Caitriona Balfe ar fi meritat cu prisosință o nominalizare pentru cea mai bună actriță în rol secundar. La fel și Jude Hill.

CODA
Are un scenariu previzibil, în special în privința arcurilor de personaje, și pe alocuri are aerul unui film Hallmark, perfect pentru duminică după-amiază. Are o verigă tare slabă în persoana lui Eugenio Derbez, care face un rol extrem de subțire și neacoperit.
Dar e un film care se împlinește foarte frumos datorită minunatelor interpretări ale lui Troy Kotsur, Marlee Matlin și Daniel Durant. M-am emoționat văzându-l și am devenit fan declarat Troy Kotsur, care cel mai probabil va câștiga la actor în rol secundar, dar n-aș putea spune că mi-am imaginat că filmul va prinde nominalizare la Best Picture.

Don't Look Up
M-am uitat la el cu plăcere, am și râs, mi-a rămas puternic întipărită în minte replica "we really did had everything, didn't we" și am admirat cu entuziasm capacitatea lui Adam McKay de a vorbi despre teme mari și sensibile cu atât de mult umor și cu o capacitate de sinteză care pătrunde adânc în realități contemporane care dor. Perfect pentru o duminică ploioasă, deși nu-i tocmai film de dragoste.

Doraibu mai kâ / Drive My Car
E o minunăție de film, de-o sensibilitate și de-o curățenie spectaculoase. Conține în oricare zece minute de pe parcursul celor trei ore mai multă substanță decât filme întregi. Poate că a contribuit la impresia pe care mi-a lăsat-o și faptul că unul dintre arcurile centrale ale filmului vorbește despre felul în care teatrul, respectiv arta, poate și nu poate să compenseze unele dintre dezamăgirile existenței. A câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes 2021 (plus premiul FIPRESCI și cel al juriului ecumenic) și e un must see. Un mare mare must see.

Dune
E o epopee contemporană de dimensiuni colosale și instituie un univers croșetat cu atât de multă atenție încât, oricât de banal ar suna, trăiești și respiri în el preț de trei ore.
Mai toate cadrele par a fi tablouri făcute de maeștri, fiecare obiect e o victorie a designului și muzica e marca Hans Zimmer, deci na, vis. Fac parte dintre cei care așteaptă cu imensă nerăbdare partea a doua și cu aceeași nerăbdare aștept să citesc cărțile lui Frank Herbert (după care a fost ecranizat filmul) ca să pot petrece cât mai mult timp în universul Dune.

King Richard
E un film mai degrabă inegal și sprijinit pe clișee. Atât ale scenariului cât și ale biopic-urilor. Dar e plăcut de privit și curat executat iar interpretările actorilor îi ridică substanțial cota. Pentru fanii tenisului se adaugă un strat suplimentar datorită insight-ului din viața surorilor Williams.

Licorice Pizza
Cred că până pe la jumătate, n-am știut de unde să iau filmul ăsta și nici unde să-l pun. Nu seamănă cu mai nimic din ce-am văzut dar m-a făcut să trăiesc niște valuri de entuziasm. Pulsează, cumva, de pozitivism.
Gary Valentine, personajul principal masculin al filmului, este jucat de Cooper Hoffman, fiul lui Philip Seymour Hoffman, și acesta, împreună cu Alana Haim, imprimă un aer pe care nu știu să-l cataloghez da' mi-a plăcut mult să-l "respir" chiar dacă mă-ntrebam încontinuu "ce-i asta?!"

Nightmare Alley
N-aș putea spune că înțeleg nominalizarea asta, dar nici n-am fost vreodată fan al lui Guillermo del Toro. Parcă tot filmul stă în buza căderii în derizoriu deși toată lumea joacă frumos și povestea curge fluid. Are cumva un aer ușor superficial și e, cum să zic, dubios. Și nu într-un fel care să-mi fi plăcut.

The Power of the Dog
Ar fi primul film Netflix care câștigă Best Picture. Un milestone perfect previzibil și o realitate pe care cred că o vom vedea des de acum înainte. A câștigat Best Picture la BAFTA și la Critics choice și e de departe front runner-ul categoriei. Nu m-am prăbușit văzându-l, dar e un film impecabil, făcut cu multă subtilitate și atenție la detalii.

West Side Story
E cu muzici, cu cântat, cu dansat, cu explozie de energie, cu băieți arătoși și cu fete frumoase și cu dragostea dintre ei. Fix ce te-aștepți de la un film de Spielberg. Not. Poate am eu o preconcepție în legătură cu universul lui cinematografic, dar l-aș fi pus ultimul pe o listă de regizori care să facă filmul ăsta. Nu cred că va intra în hall of fame-ul filmelor musical, dar e un film frumos, mai ales pentru amatorii genului.

Cine câștigă: The Power of the Dog
Cine mi-aș dori să câștige: Drive My Car