O voce românească la Oscar, 2022

Context (Răzvan Penescu): Mă uitam aseară la nominalizările la Oscar 2022 pentru scurtmetraj de animație. Eram la ultimul, The Windshield Wiper. Producție Spania și SUA, scris și regizat de Alberto Mielgo. Într-o cafenea, în timp ce fumează un pachet întreg de țigări, un bărbat își pune o întrebare ambițioasă: "Ce este dragostea?". Iar scurtmetrajul ne trece printr-o colecție de scurte momente care îl vor conduce pe bărbat la o concluzie. Amuzant pe alocuri, trist pe alocuri. Cadre picturale. O scenă (cea din supermarket) pe care cei care au văzut-o o vor povesti celor care nu au văzut-o, într-o seară între prieteni, la un pahar de vin.

Aproape de momentul în care două treimi din film au trecut, apare (de nicăieri) un dialog despre culori care definesc persoane și, poate, relații. Poezie pură. Ascultați puțin fragmentul de mai jos:


Am căutat-o pe posesoarea vocii, Anca Tiribeja, și am rugat-o să ne spună cum a ajuns să își dea vocea în acest scurtmetraj de Oscar. Mai jos sunt vorbele ei. O poveste simplă, cu oameni talentați, gata să se ajute unii pe alții pentru reușita unei idei. Fără granițe, fără restricții, fără așteptări. Un lucru de care e mare nevoie dintotdeauna și, parcă mai abitir, astăzi. (Răzvan Penescu)

Povestea (Anca Tiribeja): Alberto este genul acela de om bun până în măduva oaselor pe care nu îl poți refuza nici dacă ți-ar cere luna de pe cer, căci știi că nu va abuza de efortul tău.

El vede frumusețe în orice și simpla lui prezență te ridică și te inspiră. Este ca un drog, instant devii dependent.

Auzisem cele mai bune lucruri despre el de la prietenii lui apropiați, artiști desăvârșiți cum e și el. L-am cunoscut pe Alberto în LA. Tocmai filmasem un alt short Tangerine, ci Dimitri Basil și Laura Gorun.

Pe atunci Alberto lucra la un film personal cu prietenul lui cel mai bun. L-a întrebat pe Dimitri dacă îl poate ajuta să filmeze o scenă în deșert cu două fete, iar Dimitri ne-a propus pe mine și pe Laura. Așa a început colaborarea noastră. Asta se întâmpla prin 2014. Am rămas prieteni ever since.

Iar într-o zi, acum 2 ani, în plină pandemie, mi-a povestit că lucrează la un alt film și că ar avea nevoie de o voce feminină cu accent est-european. Nu puteam să îl refuz, deși mi s-a părut amuzant că îmi cere tocmai mie să îl ajut dintre toate opțiunile pe care le avea. M-am simțit instant onorată dar în același timp panicată că lumea îmi va auzi vocea și o va lua la fugă. Apoi, timp de un an nu am mai aflat nimic despre proiectul lui și am răsuflat oarecum ușurată.

Asta până în vara trecută (2021) când m-a sunat să îmi spună că va prezenta scurtmetrajul la Cannes și să vin să îl vedem pe un ecran de cinema, așa cum se cuvine.

Deși nu l-am văzut așa cum se cuvine, filmul m-a trecut prin toate stările emoționale. Iubirea văzută prin ochii unui om profund și pasionat de viață, Alberto Mielgo. (Anca Tiribeja)

Final (Răzvan Penescu): Și acum bucurați-vă de toate cele 15 miunte ale scurtmetrajului, fie în versiunea de la începutul acestui text, fie pe YouTube în versiunea "necenzurată" de mai jos - care are un blur nesemnificativ mai puțin, dar beneficiază în plus de o subtitrare, puțin decalată, în engleză: