Zilele trecute, cam același public timișorean l-a absorbit, cu noduri în gât și lacrimi în ochi, în montarea Teatrului Virymo! din Dniepro, Ucraina.
Invitației adresată - într-un gest de omagiu și solidaritate - de către organizatorii Festivalului, i s-a alăturat sprijinul logistic sine qua non al Primăriei locale, al cărui lider a și fost prezent în sală participând, suflet lângă suflet cu echipa ucraineană și cu spectatorii locali, la această istorie terifiantă, emblematică pentru tragediile cu care istoria nu prididește să ne tot sufoce prin repetițiile ei.
Piesa lui Tadeusz Slobodzianek pune în opera mult prea adevărată și prea puțin ficțională, destinele a 10 tineri cetățeni polonezi, prinși în malaxorul infernal al evenimentelor politice din perioada 1927 - 2001.
O evocare cutremurătoare - prin tensiune, prin densitatea adevărurilor și prin mecanismul diabolic ce pare să funcționeze și azi, în (fărăde)legea lui. Focosul dezastrului de fisiune morală este bine ascuns în prietenia juvenilă a celor zece colegi de școală, polonezi și evrei, trăind pașnic, la început, într-un nenumit orășel din estul Poloniei. Nu este nevoie decât ca lumea să o ia razna (puțin la început, apoi tot mai accelerat și cuprinzător) pentru ca orgoliul și vanitățile, complexele comunitare și ideologiile ce profită întotdeauna de pe urma lor să se reverse, nebunește, într-o anomie devastatoare ce unește sentimentul religios cu la fel de falsul patriotism, ideologiile antinomice doar în aparență cu ura oarbă - ferment nimicitor în timpurile zbuciumate care s-au succedat.
Totul fără pauză, fără interludii sau songuri concluziv-sintetizatoare, fără zâmbete sau aplauze... numai în monoloage personale, relatând grozăvii terifiante, care coagulează și uluiesc prin acumularea emoțională și rațională a fluxului de întâmplări adevărate - strict documentate sau "numai" verosimile. Un calvar nebunesc și absurd, înțesat de oportunism, duplicități și nenorociri, de violențe, complicități și lașități, de trădări și cruzime, de false (dar interesate) generozități. Un tablou complet și grotesc al mizerabilismului de care omul este capabil, oricând și oriunde, sub presiunea timpurilor sau doar a impulsurilor sale lacome, criminale - mascate, îndeobște, sau justificate atunci când vremurile, cu evenimentele, conjuncturile și liderii lor le permit să o facă.
Timp de vreo două ore impregnate cu tot ce poate fi mai rău și urât pe lumea asta zisă "civilizată", cele 10 personaje rămân la vedere, pe scenă, depănându-și ariile dramatice, acuzând sau scuzându-se, strecurându-se sau omorându-se unii (cei puternici și fără conștiință) pe alții (cei slabi, tocmai prin "handicapul" aceleiași conștiințe).
Rezoneurul întregii istorii, de la un capăt la altul, este evreul Abram Piekarz, cel care a emigrat la timp în America cea kafkiană. Păstrând legătura de la distanță cu colegii și coreligionarii săi, acest Piekarz, devenit prin schimbarea numelui, un Baker oarecare este cel însărcinat cu luciditatea și cu umorul - mijloc esențial de supraviețuire (alături de noroc) în timpuri potrivnice, primejdioase, aberante. Din afara pericolelor, a nenorocirilor și a celorlalte fapte multe și mărunte, unele izolate, altele accidentale sau premeditate, dar toate monstruoase, evreul înrădăcinat în Lumea liberă ține, cu amară luciditate răbojul păcatelor ce se petrec în urma lui, în țara natală, dar și a tot mai numeroasei sale familii (fii și fiice, nepoți și strănepoți) care - ne lasă să înțelegem - îi vor înlocui, chiar cu supra-măsură, pe cei sacrificați / dispăruți în nebunia europeană a diferitelor "isme": naționalism, fascism, comunism, toate aducând, în succesiunea lor, aceleași paradigme "sacrosancte": intoleranță, violență, lașitate, lichelism, cruzime.
Venite dinspre Ucraina cotropită de ruși, prin acest teatru refugiat pe unde apucă, mesajul și emoțiile se amplifică pe măsură. Lacrimile din ochii unor actori ce-și trăiesc ceas de ceas dramele lor și ale conaționalilor rămași sub ocupație, sau direct pe front, dobândesc valoarea unei suferințe universale, la care niciun om cu o brumă de suflet nu poate rămâne indiferent. Din nenorocire... Empatia și compasiunea spectatorilor timișoreni s-a făcut din plin simțită și a generat necesarul și durerosul catharsys.