Dilema Veche / martie 2006
În povestirea lui Annie Proulx Brokeback Mountain (publicată în 1997 în The New Yorker) e vorba despre doi cowboy, Ennis şi Jack, care se întîlnesc în 1963, cînd nici unul din ei nu a împlinit 20 de ani şi cînd primesc o slujbă: să păzească împreună o turmă de oi, toată vara, sus pe Brokeback Mountain. Înţelegerea este ca unul din ei să doarmă mereu cu oile, dar într-o noapte beau pînă tîrziu, rămîn amîndoi la tabără, se duc la culcare în acelaşi cort - şi se întîmplă. A doua zi nu se simt vinovaţi; dimpotrivă, ştiu imediat "cum vor decurge lucrurile pe tot restul verii, şi la naiba cu oile", înţelegînd, de asemenea, că, la sfîrşitul verii, vieţile lor se vor reintegra în cursul ce le-a fost stabilit - soţii, copii, lucrurile care se aşteaptă de la orice bărbat în colţul lor de Americă.

Dar nu se reintegrează. Se căsătoresc, fac copii, dar continuă să se întîlnească pe unde pot şi cît pot, fără a încerca vreodată să-şi rezolve situaţia, fără a vorbi ca lumea despre ea - nici măcar nu li s-au dat cuvintele. După 20 de ani, unul dintre ei are ocazia de a vizita casa părintească a prietenului său, de a vorbi puţin despre el şi de a petrece puţin timp printre suvenirurile lui, şi tot potenţialul nerealizat al unei inimi, toată tînjirea acumulată într-o viaţă - amintirile mitologizate, fantasmele fără speranţă, chiar şi trădările (căci nimic nu rămîne vreodată pur) - se ridică la suprafaţă ca trupul unui înecat.

Regizorul (pe vremuri taiwanez, acum internaţional) Ang Lee a abordat povestirea asta concentrată, directă, răvăşitoare, la fel cum abordează orice subiect, de la planurile şi aspiraţiile maritale ale eroinelor lui Jane Austen (Raţiune şi simţire) la criza familiei americane din clasa de mijloc în anii '70 (The Ice Storm) şi de la abilitatea unui mare maestru al artelor marţiale de a zbura prin copaci chiar şi atunci cînd inima lui e grea (Crouching Tiger, Hidden Dragon) la dificultatea unui supererou de a administra corect furia pe care a adunat-o împotriva lui taică-su (The Hulk). Deci cum o abordează?

Iubesc filmele lui Lee (nici o altă carieră nu-mi dă atîtea motive de încredere în viitorul cinematografiei internaţionale), dar încă nu m-am lămurit ce anume face - cum reuşeşte (aproape întotdeauna) să găsească drumul spre miezul unor subiecte atît de diverse şi atît de îndepărtate de propria lui experienţă. Ipoteza mea este că începe prin a-şi apropia, cu respect şi răbdare, partea vizibilă, perceptibilă prin simţuri, a lumii în care încearcă să intre, răsplata pentru acest efort de naturalizare urmînd să vină sub forma contactului imaginativ cu oamenii care locuiesc (sau locuiau sau ar putea să locuiască) acolo. Poate că toate astea vi se par evidente (nu asta face orice regizor?), dar curiozitatea lui Lee, aplecarea lui respectuoasă spre lumi noi (dar acţionate, desigur, de forţe vechi de cînd lumea) nu e atît de comună în cinematograful de azi, în care regizorii cei mai apreciaţi tind să fie aceia care-şi dau cel mai puţin osteneala de a ieşi, din cînd în cînd, din lumea lor, sau de a-şi extinde, cît de cît, lumea, astfel încît să mai cuprindă şi altceva în afara cinemaniei lor. Cinema-ul a fost făcut ca să iasă în lume; e bun la treaba asta. Uitaţi-vă, de exemplu, cît de atent la vreme este Ang Lee: grindina care se abate într-o zi peste cortul celor doi, vîntul care suflă în ziua în care se întorc de pe munte, îşi dau mîna şi pleacă aşa, fără să fi recunoscut nimic, în direcţii diferite, spre pustiul următorilor 20 de ani. Şi uitaţi-vă cît de bine îşi cunoaşte personajele ca prezenţe fizice - de cunoaşterea exactă a învelişului material, şi a lucrurilor care i se pot întîmpla, depinde accesul la suflete: Ennis (Heath Ledger) e prezenţa mai masivă, mai frust-masculină, şi va deveni din ce în ce mai greoi şi mai ursuz; Jack (Jake Gyllenhaal) e o prezenţă mai elastică şi mai subtilă, şi va rămîne suplu, deşi aerul lui de băieţandru se va strica şi se va îmbîcsi. Nuvela se concentra pe ei doi. Scenariştii, Larry McMurtry şi Diana Ossana, au ştiut să umple lumea din jurul lor (fiicele lui Ennis din căsătoria lui nenorocită, o altă femeie care-şi dă sufletul încercînd să înfrîngă rezistenţa lui misterioasă, un bărbat care lansează strigăte mute de ajutor în direcţia lui Jack, peste zidul unei căsnicii la fel de nedorite ca a lui) şi au surprins ceva minunat în portretul soţiei lui Ennis (Michelle Williams) - virtutea eroică de a fi o simplă gospodină, de a continua să faci curat, să duci copiii la şcoală, să ţii în picioare şandramaua, în timp ce bărbatul de lîngă tine se lasă absorbit de cine ştie ce abis personal. Personajele feminine ale lui Lee mă emoţionează mai mult decît ale oricărui alt regizor, de la Max Ophüls încoace. Ophüls (un alt regizor internaţional) rămîne suprema autoritate cinematografică în materie de dragoste şi, cu toate că străduţele lui vieneze par foarte departe de lumea lui Ennis şi a lui Jack, iar voluptuoasele lui mişcări de aparat sînt foarte diferite de ale lui Lee, cred că ar fi admis că Lee ştie ce e cinema-ul: faţa unui om care iubeşte, şi timpul trecînd peste ea.
Regia: Ang Lee Cu: Heath Ledger, Jake Gyllenhaal, Michelle Williams, Anne Hathaway

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus