Filmele regizorului taiwanez Ang Lee au două lucruri în comun: nici unul nu seamănă cu celelalte şi fiecare adună, an de an, o recoltă bogată în sezonul premiilor, care culminează cu gala Oscarurilor. Crouching Tiger, Hidden Dragon a câştigat, în 2004, statueta pentru cel mai bun film străin şi un Glob de Aur pentru cea mai bună regie, Sense & Sensibility a primit, în 1995, două Oscaruri şi i-a adus lui Lee două titluri de "regizor al anului" şi tot aşa, până la trilogia sa de debut pe teme taiwaneze, încununată, cum altfel, cu Urşi de Aur şi nominalizări la Oscar.
Mergând pe această logică, Brokeback Mountain - O iubire secretă încununează seria peliculelor lui Lee care sunt, concomitent, elegante, premiate şi bine ancorate în box-office. Cu opt nominalizări la Oscarurile din 2006, filmul e, în America, temă obligatorie pentru discuţiile mondene, stârnind dezbateri corecte politic despre drepturile şi discriminarea minorităţilor sexuale. Iubirea dintre doi cowboy gay care porneşte, accidental, pe un munte idilic şi se prelungeşte timp de aproape trei decenii este un subiect care, prin natura sa, asigură un avantaj iniţial destul de mare în cursa pentru premii. Din păcate, Academia Americană de Film nu este singura instituţie care votează, în ultima vreme, (şi) după criterii politice.
Brokeback Mountain a fost numit, poate pe nedrept, "un film cu cowboy homosexuali". Ennis Del Mar (Heath Ledger) şi Jack Twist (Jake Gyllenhall) sunt doi tineri săraci care, la 19 ani, încearcă să-şi câştige existenţa făcând pe ciobanii. Primesc în grijă o turmă de oi, câini şi cai şi o groază de interdicţii. Ennis e taciturn, Jack e guraliv şi turuie mereu despre rodeo, şi împreună se luptă cu ursul, cu coioţii, cu lipsurile şi cu singurătatea. Jack găseşte o soluţie la ultima problemă, în detrimentul celorlalte, şi astfel se înfiripă o idilă care ar trebui să dureze o singură noapte. După patru ani, amândoi sunt însuraţi: Ennis ia o fată simplă şi săracă, Alma (Michelle Williams), care îi pune rapid în cârcă doi copii, iar Jack se însoară cu Laureen (Anne Hathaway), fiica unui afacerist bogat pe care o seduce în unicul său moment de glorie, la un concurs de rodeo. Jack îl caută pe Ennis şi focul iubirii se reîncinge instantaneu, sub ochii cât cepele ai Almei, care nu înţelege nimic. Melodrama e gata, şi perpetuarea iubirii, marcată de divorţuri, de trădări, de certuri de cuplu şi de conflicte tandre se înscrie în linia previzibilă a scenariului, trasată de povestirea scriitoarei Annie Proulx.
Cei doi cowboy sunt predispuşi, prin datele imediate ale brumei lor de educaţie, la o mentalitate conservatoare, care le dă destulă bătaie de cap. Dar filmul intenţionează să depăşească această plasare în timp (anii '60 şi '70) şi în spaţiu (Texas şi Wyoming) şi să spună o poveste universală despre o iubire între doi oameni separaţi de obstacolul prejudecăţilor sociale. Ang Lee alege o abordare prudentă a temei homosexualităţii, livrând un scenariu gay care urmează întru totul modelul afectiv, cu certurile şi geloziile aferente, dintr-o relaţie heterosexuală. În acest fel, regizorul încearcă să atragă în cinematografe un public larg, pe care îl va împunge apoi uşurel cu scene erotice destul de cuminţi. Curajoasă şi subversivă este doar ideea că protagoniştii unei asemenea poveşti sunt cowboy, atîta timp cât pistolarii călare pe mustangi au fost, încă de la începuturile Hollywood-ului, simbolul masculinităţii în cinematografia americană. Prin urmare, Brokeback Mountain nu se vrea un western cu personaje gay, ci mai degrabă o dramă independentă de un context anume, comparabilă cu Romeo şi Julieta sau Titanic.
Din păcate,şi filmul, care face într-un mod delicat slalom printre peisaje superbe, încleştări emoţionale, replici cu nervi şi lacrimi de iubire durabilă, nu reuşeşte să transmită un mesaj, tocmai pentru că încearcă să mulţumească pe toată lumea. Criticii conservatori, adolescenţii rebeli, caucazienii heterosexuali, clericii catolici, ortodocşi sau protestanţi, feministele, gospodinele şi militanţii gay ies, toţi, din cinematografe cu un cuvinţel bun despre Brokeback Mountain. Or, când vine vorba de abordarea unei probleme atât de discutate şi de politizate, a te aşeza într-un punct mort livrând imagini superbe, dialoguri bine dramatizate şi conflicte în coadă de peşte nu reprezintă o soluţie acceptabilă. Ang Lee se foloseşte de vâlva din jurul subiectului şi pune în mişcare o maşinărie cinematografică impecabilă pentru a acoperi un gol. Desigur, filmul este foarte reuşit vizual şi funcţionează foarte bine pentru a transmite emoţii pe zone restrânse. Însă, în acelaşi fel, Lee şi-ar fi putut folosi talentul pentru a ecraniza povestea preotului Imothep şi a amantei sale, Anck Su Namun, în Mumia. Şi ar fi fost (la fel de) lipsit de sens.
P.S. Din cele opt nominalizări, Brokeback Mountain a bifat, până la urmă, trei Oscaruri. Cel mai important este cel pentru regie, care-i completează palmaresul lui Ang Lee în mainstream. Crash, al lui Paul Haggis, rivalul său direct în lupta pentru cel mai bun film al anului, i-a suflat marele premiu, livrând un subiect la fel de bine plasat pe grila de start (discriminarea rasială în America), într-o abordare ceva mai nuanţată.