Dar, bineînțeles, aceasta nu înseamnă că nu aruncă o lumină aparte pentru înțelegerea lumii în care trăim și, mai ales, a resorturilor istorice care au construit satul global. În siajul lui Gellu Naum care a reconstituit în cheie post-modernă clasica narațiune a lui Defoe, Insula Ancăi Damian pornește, într-adevăr, de la o insulă mai mult sau mai puțin reală, de la o bucată de pământ izolată de ape, însă, în universul pe care îl propune acest film, insula duce la ideea de insularitate a umanității în fața întinderii vidului exterior și de dezvoltare a relațiilor între oameni plecând de la un peisaj mirific, care ajunge, în cele din urmă, complicat de raporturile de putere dintre puținele personaje.
Protagonistul pare să fie Robinson Crusoe, văzut de Anca Damian ca un doctor generos, preocupat de soarta slujitorului său neașteptat. Totuși, acesta perpetuează ideologia colonialistă prin figura boierului bun. Rămâne totuși un opresor fără voie: acceptă situația subordonată a celui colonizat ca pe un dat, ca pe o ofrandă - mai bine zis, ca pe un cocktail pe care soarta i-l oferă într-o însorită și lipsită de griji zi tropicală.
Cea mai mare provocare a lui Robinson vine din partea unei sirene, imaginată de Anca Damian inclusiv din segmente care amintesc de găletușele de plajă ale copiilor. Sirena pare să înglobeze mai multe avataruri feminine, inclusiv activista pentru drepturile omului sau ecologista. Prin această personificare, un întreg câmp de critică și activism social, împreună cu ideologia din spate, capătă o identitate de gen culturală feminină.
Friday, la rândul său, este portretizat permanent îmbrăcat într-o vestă termică aurie care i-a devenit o a doua piele în momentul în care, salvat aproape mort din valuri, a fost ajutat cu o astfel de pătură termică. Așa că auriul său nu este o bogăție, ci exact pe dos, o amintire a situației sale neajutorate, a apropierii sale de extincție, precum și a salvării pe care i-a acordat-o Robinson Crusoe.
În acest punct, Anca Damian își continuă preocuparea față de poveștile celor care nu au voce. În Crulic - Drumul spre dincolo (2011, disponibil pe Netflix) ne aduce în față povestea tragică, povestită retrospectiv, din perspectiva protagonistului plecat dintre noi, a unui emigrant român decedat în Polonia și a repatrierii sale. În Călătoria fantastică a Maronei (2019, disponibil de asemenea pe Netflix) ne încântă cu depănarea peripețiilor unei cățelușe povestite la persoana I.
Vizual, filmul este dominat de forme aiuritoare, învăluitoare, chiar psihedelice pe alături, însoțite de culori puternice, luminoase. Acestea sunt însoțite de versurile și notele jucăușe și critice totodată ale Adei Milea și Bălănescu Quartet. Muzica, interpretată într-o engleză aparte, înconjoară spectatorul într-o feerie specială, în care spiritul atent, critic la nedreptățile dintre Nordul și Sudul global sunt îmbrăcate într-o haină strălucitoare și veselă.
Imagistica este continuată printr-un spin off în expoziția de realitate augmentată "În căutarea Paradisului A.R. / In Search of Paradise AR" (disponibilă inclusiv ca aplicație mobilă), tocmai în încercarea de a cufunda spectatorul într-un univers creat pentru a delecta și provoca totodată.
Iar aici se ascunde un truc specific acestui film, care îndeamnă spectatorul să treacă de amețelile frumos ambalate și să privească mai atent aspectele grave, periculoase, din întâmplările înșiruite (repet, nu se poate vorbi despre o narațiune ca desfășurare liniară, consecutivă, a unor peripeții centrate pe unul sau mai multe personaje bine descrise din punct de vedere al identității și motivațiilor interioare).
Insula este o musical-fantezie care, în primul rând, încântă și leagănă spectatorul într-o feerie vizuală amețitoare și cântece vesele-amărui. În același timp, îl provoacă să urmeze acest model de creativitate debordantă și fără restrângeri ale liniarității, identității, fidelității pentru original.