Pamfir este un fost contrabandist de renume dintr-un sat din Ucraina ce a ales să renunțe la vechile obiceiuri și să facă un ban cinstit în străinătate. Nazar, fiul său, îl face să promită că va merge cu el la carnavalul de la finalul iernii, o tradiție "păgână" a comunității lor. Deși inițial nu plănuiește să stea atât de mult, Nazar are grijă ca tatăl său să se țină de cuvânt: într-un gest impulsiv, dă foc bisericii în care trebuia să ajute la curățenie, arzând și documentele pentru permisul de muncă al lui Pamfir. Acest act egoist declanșează acțiunea filmului și îl împinge pe protagonist să se reîntoarcă, împreună cu fratele lui, Viktor, la afacerile ilegale atât de insuportabile pentru soția sa, Olena.
Cu tot cadrul sumbru, filmului Pamfir nu îi lipsește umorul și voia-bună. Membrii familiei protagonistului sunt unele dintre cele mai zglobii personaje adulte pe care le-am văzut până acum - un exemplu este scena în care Viktor și Pamfir o sperie pe mama lor și o fugăresc, pentru ca mai apoi să cadă și să se îmbrățișeze toți trei în fân. În ce privește momentele comice, cele mai relevante (pentru români în special) sunt atunci când contrabandiștii ajung la Crucea Română, unde trebuie să lase marfa. Replicile spumoase au stârnit o mulțime de râsete cu subînțeles în sală: "prima oară în străinătate, simțiți diferențe?" sau "suntem în Uniunea Europeană". O ironie dureroasă, totuși, având în vedere că următoarea escapadă a unui personaj pe pământ românesc va fi mai plină de dramatism, și mai puțin de comic.
Imaginile surprinse de camera lui Nikita Kuzmenko sunt de-a dreptul excepționale, directorul de imagine folosindu-se de ceață și culori pentru a potența valoarea peisajelor rustice. Unele dintre cele mai memorabile cadre din punct de vedere estetic sunt cele în care cei patru contrabandiști aleargă prin pădurea brăzdată de negură, la distanțe egale, oferind o simetrie armonioasă, dar și cele de la carnaval, în care pâcla portocalie acoperă toți participanții, adăugându-le o mască în plus celor deja costumați. Totuși, chiar și simplele cadre idilice cu satul și ustensilele specifice lui, căruțele sau coclaurii rămân întipărite în minte.
În ce privește tematica, subiectul religios este printre cele mai abordate în Pamfir, din perspective diverse. Olena, o cuvioasă desăvârșită care merge la biserică în fiecare duminică și își trimite copilul la cor, consideră că "Dumnezeu ne ajută să ne hrănim din durere", pentru că acesta este singurul fel în care putem da sens evenimentelor nefericite din viață. Astfel a reușit să treacă peste drama pierderii unei sarcini după ce a cărat marfă de contrabandă. Însă Pamfir are un dispreț față de cele sfinte, ca urmare a bunicului său român (de la care a împrumutat porecla), ce a pictat un tablou pentru biserică doar pentru a fi ars apoi de către preot. El compară religia cu un program de calculator care induce oamenilor ce să facă și ce să creadă. În opinia mea, niciunul nu greșește. Dar aceasta e o dezbatere mai largă.
După cum am menționat de la început, finalul filmului este tragic. Aș fi fost curioasă să văd ce lecții și concluzii ar fi tras Olena din cele întâmplate, însă nu mai apucăm. Pamfir, la fel ca Rhino, deși este un animal feroce (atât în luptă, cât și în pat), nu poate scăpa de trecutul său și trebuie să își răscumpere greșelile pentru a fi eliberat. La fel și Nazar, care e încă prea tânăr pentru a avea păcate capitale de spălat, dar totuși e vinovat de incidentul ce a declanșat toată acțiunea. Când ajunge la frontiera românească și este întrebat în mod repetat, aproape obsesiv, "cine ești, mă?", începem să ne gândim dacă el chiar ar ști răspunsul la acea întrebare. Tocmai a pierdut orice fărâmă a identității sale. Începem să punem la îndoială faptul că Nazar este cel întrebat. Dacă întrebarea e pentru noi, cei din public? Sau pentru miile de refugiați ucraineni care au ajuns la granița română în ultimele luni. Nu vom ști niciodată pentru cine era întrebarea. Dar câți am ști să răspundem?
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.