Un clip în care Cédric îmbrățișează în direct, după un meci de MMA, o reporteriță, mărturisindu-i în glumă dragostea pe care i-o poartă, ajunge viral și îl face pe protagonist să devină faimos, nu neapărat într-un sens pozitiv. Acest fapt îl nemulțumește teribil pe fratele lui Cédric, Jean-Michel (marcat de incapacitatea de a-și ajuta fosta iubită să treacă peste abuzul sexual al bunicului său), care este singurul ce protestează vădit împotriva comportamentelor lui Cédric și încearcă să îl convingă să găsească rădăcina de la care pleacă misoginismul acestuia. Astfel cei doi încep să scrie o carte de scrisori, inițial pentru jurnalista îmbrățișată, Chantal Tremblay, apoi pentru alte personalități feminine sau femei pe care le-au cunoscut. Nadine, soția protagonistului și personajul Moniei Chokri, este vocea rațiunii, care le arată constant cât de ipocrit este felul în care cei doi abordează subiectul (dând glas, cel mai probabil, chiar ideilor regizoarei și scenaristei). Totuși, ea este și un caracter singular, o femeie complexă care își trăiește propriile descoperiri de sine independentă de bărbații din jurul ei. La câteva luni de la nașterea bebelușului ei, secată de orice energie și dorință, decide să profite de suspendarea lui Cédric de la locul de muncă și îi pasează lui responsabilitățile casnice pentru a pleca într-o călătorie de reinventare. În mod ironic, va primi ajutor în căutarea sa chiar de la bona pe care acesta o angajează ca să aibă timp să își scrie cartea.
Cum ar zice Britney Spears, "If you seek Amy"... o găsești în Babysitter. Ea este de fapt personajul care dă titlul filmului, dădaca emancipată care nu pare afectată de sexismul din jurul ei. Este ea însăși, aproape inconștientă de felul în care este percepută de bărbații ce roiesc pe lângă ea. În inocența ei, nu își dă nici măcar seama de efectul pe care îl are asupra lor, unul destul de puternic, întrucât îl determină pe Jean-Michel să își dea jos masca feminismului de pe față și să o privească ca pe o fată cu probleme ce "trebuie salvată", ajungând chiar până în punctul în care are fantezii sexuale pe această temă. Rămasă orfană și nefiind legată de nimeni și nimic, Amy este "liberă să fac orice îmi doresc fără să dezamăgesc pe nimeni". Seducția inconștientă este chiar mai magnetică decât cea intenționată, iar în încercarea ei de o ajuta pe Nadine să ajungă la cea mai bună versiunea posibilă, o atrage și pe aceasta. Jocul periculos de-a stăpâna ce sună din clopoțel și sclava în costum de menajeră ce se prezintă la datorie este puternic sexualizat, iar Chokri se joacă cu imaginația audienței - în special a celei masculine - creând așteptări pentru un moment ce nu va veni. Pentru că toată tensiunea sexuală se disipează într-o îmbrățișare, când publicul se așteaptă la un sărut pasional - din nou, regizoarea profită de felul în care suntem obișnuiți să vedem filme pentru a introduce elemente surpriză.
Babysitter atinge multe subiecte, din păcate încă tabu în societatea contemporană, într-un mod comic. Când Nadine minte că merge la muncă pentru a se relaxa la spa, aude sunetele unei partide de sex venite din camera de deasupra. Este pregătită să se masturbeze în jacuzzi-ul în formă de inimă, însă role play-ul de-a mama și copilul la care recurge perechea de deasupra nu este pe gustul ei, așa că renunță. La fel, când se întoarce cu Cédric de la lansarea de carte a fratelui acestuia (întrucât, în urma unor diferențe de opinii, Jean-Michel susține că va scrie singur), încearcă să întrețină relații sexuale cu soțul ei, pentru prima dată de la nașterea bebelușului. Însă strap-on-ul atașat îl incomodează teribil pe bărbat, afirmând că emanciparea ei sexuală nu-i priește.
Monia Chokri folosește elementele tehnice în concordanță cu tematica filmului. În secvența de debut, montajul este unul extrem de dinamic, mișcările camerei la fel, se folosește mult zoom-in care pare nelalocul lui, iar cadrele sunt formate în general din planuri-detaliu cu ochii, buzele, sânii sau fundul fetelor - o obiectivare clară a corpurilor de femei de care Laura Mulvey ne vorbește în eseul ei despre the male gaze (privirea masculină). Ulterior aflăm că perspectiva camerei îi revine lui Cédric, care nu își poate controla gândurile și este distras de prezențele feminine din încăpere. În același mod, de fiecare dată când ospătărița din cafeneaua în care cei doi frați discută despre carte vine să le ceară comanda, în prim-plan sunt sânii ei. Abia când protagonistul începe să își schimbe valorile, încadratura devine un plan general, în care observăm fixația cu care Cédric se uită în ochii ei. În ce privește cromatica, Chokri utilizează culorile complementare, în special combinația de verde cu roșu - simboluri pentru natură și iubire, sau natura bărbatului de a percepe iubirea. Filtrul vintage apare peste anumite cadrele feerice ce oferă filmului o tentă suprarealistă.
Finalul din Babysitter este destul de haotic și confuz. Odată ce Nadine își termină excursia spre redescoperire, îi transmite lui Amy că nu mai are nevoie de ea și aceasta dispare ca o fantasmă în pădure, îmbrăcată într-o lungă rochie albă. Oare nu existat niciodată și a fost doar o halucinație comună a celor trei personaje, o materializare a dorințelor lor cele mai ascunse? Un remediu al fricilor și frustrărilor care îi macină? Sau poate nici măcar nu e vorba despre ei. Poate e vorba despre dorințele și fricile noastre.
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.