Acțiunea se petrece - Kapitan Volkonogov bezhal / Captain Volkonogov Escaped la TIFF, 2022

E marțea TIFF-ului cu numărul 21 (21 iunie 2022). E vară, e cald (ziua), e vânt. Din cauza rafalelor, proiecția din Piața Unirii e mutată în Casa de Cultură a Studenților. E trecut de 11 și o coadă lungă se formează pe trotuarul larg din Piața Lucian Blaga. Câteva sute de oameni, marea majoritate tineri, așteaptă să înceapă rusescul Kapitan Volkonogov bezhal / Căpitanul Volkonogov a scăpat. "Coadă ca pe vremuri la Cinematecă, la Stalker / Călăuza", remarcă un bucureștean. Vremurile s-au schimbat, programarea proiecției unei coproducții Rusia - Franța - Estonia nu e o decizie ușoară în acest an teribil. La 1 și jumătate, când oamenii se răspândesc cu glas mic spre casele ori cazările lor, decizia își developează justețea. Urmează un text cu dezvăluiri de scenariu.

***


Acțiunea se petrece în 1938. Într-un mare oraș din URSS, probabil Leningrad (acum, Sankt Petersburg). Câțiva bărbați tineri, rași în cap, cu fizic atletic, joacă volei într-un cameră enormă a unui palat, sub un candelabru gigantic. Sunt militari, parte din armată, ori din miliție, ori din serviciile secrete. Au uniformă roșie, ceea ce unui istoric i-ar spune exact instituția în care lucrează. Unui cinefil de peste 84 de ani uniforma cu alură de salopetă îi duce gândul la Casa de papel.

Ritmul e alert, detaliile privind relațiile dintre personaje și justificările acțiunilor acestora se deduc cu oarecare dificultate, regia Natașei Merkulova și a lui Alexei Ciupov e chitită să nu facă compromisuri în fața dorinței instinctuale a spectatorului de a înțelege rapid cine ce și de ce. Anumite lucruri nu se vor afla cu limpezime niciodată. De pildă, motivul sinuciderii prin aruncare de la etaj a unuia dintre militari. Care va declanșa o anchetă internă de care căpitanul Volkonogov (Iuri Borisov) va fugi. Pentru ca, la final, să repete gestul colegului său. De data asta, motivele ni se vor părea clare ca lumina zilei.

De-a lungul evadării sale de câteva zeci de ore, Volkonogov se va opri la anumite adrese scrise în fișele dosarului pe care l-a furat de la comandament. La aceste adrese, le va spune rezidenților că tot ce-au auzit despre așa-zisa trădare a membrilor familiilor lor dispăruți e fals. Aceștia n-au trădat, dar au recunoscut că au trădat după zile și nopți de tortură, de operațiuni speciale la care Volkonogov a fost cotă parte (într-o secvență de antologie a cruzimii omenești, tinerii militari sunt instruiți de un specialist veteran cum să execute un condamnat cu economie de mijloace și timp - pare că un profesor și rezidenții săi fac vizita de dimineață într-un spital universitar). Apoi, au fost executați. În paralel, au fost dezonorați.

Volkonogov îi asigură pe cei rămași că dragii lor au murit fără vină. Nici unul dintre cei rămași nu-l crede sau nu recunoaște că-l crede. Aproape fiecare îl toarnă autorităților statului. Excepție face un copil care face un foc. Pe care aruncă dosarul cu fișe ale nevinovaților uciși. Puștiul pare să știe că adevărul nu folosește nimănui.

Volkonogov se încăpățânează să spună, totuși, adevărul și să ceară iertare de la rudele victimelor. E credincios și vrea să își spele păcatele. Înțelege, treptat, că asta nu e cu putință. Tot ce poate face cu sens e să spele trupul împuținat al unei femei ce îi moare în brațe. Fiica femeii fusese una dintre victimele pentru care căpitanul făcea penitență.

Când e în sfârșit înconjurat de foștii săi colegi și înțelege că nu mai are scăpare, îl roagă pe maiorul Golovnia (Timofei Tribunțev) să nu-l împuște. Asta l-ar trimite direct în Rai. Preferă să se arunce în gol și să primească ce crede că merită. Iadul.

Acțiunea se petrece în 1938?