S-a implicat, se implică, se va implica. E un finanțator. De spital oncologic. Teoretic, susținut de stat. În practică, lucrurile stau altfel. De fapt, se mișcă altfel. Pe baza donațiilor private. Mai mici și, mai ales, mai mari. Prin urmare, omul nostru de acțiune, privitor de Digi 24, susține, susține și iar susține. Nu se lasă, nu se dă la o parte, nu se resemnează. Pentru că el e parte din România / Europa / societatea occidentală activă. Care nu renunță, nu se blazează, nu acceptă un "nu se poate, domnule, nu știți cum merg lucrurile la noi?".
Doar că, în viața lui Cristi, un demon ascuns, cu efecte potențial devastatoare (nu doar corupția ucide, deși corupția chiar ucide!), se insinuează. Se numește putere și, în ciuda celor perorate la Digi 24 & co, nu e exercitată doar de politicieni asupra alegătorilor, ci și de unii oameni (de pildă, mai înstăriți) asupra altor oameni. Demonul lui Cristi lovește în clipa când echilibrul fragil al psihicului său e tulburat de dispariția unui banal lănțișor pe care îl oferise cadou fiicei sale (printre altele, personajul lui Pavlu e genul de om care oferă un cadou ca o metodă de a controla / trage la răspundere, peste ani, pe cel căruia i-l oferă). E momentul când telespectatorul auto-respectabil de Digi 24 se transformă în hulitul Jiji. Io, pă banii mei,...
****
Ar trebui să fie tragedia lui Iulian (Tudor Cucu-Dumitrescu e o revelație!). Nu e însă timp și loc pentru el. De o parte, conștiința agresivă a lui Cristi. De alta, iubirea sufocantă a Magdei. De alta, (parcă prea marea) lipsa de empatie a șefei mamei sale (impecabil rol făcut de Emilia Popescu, ceea care înțelege precis rolul criminal al lui Cristi în întreaga istorie, îl enunță și, apoi, cu un cinism grotesc, devine personajul cel mai rece din întreaga distribuție). De o alta, prietenul cel mai bun, genial în potrivirea scenariilor conspiraționiste peste faptele la zi (Vlad Brumaru devine mare favorit la Gopo 2023 pentru rol secundar).
Spre deosebire de doamna doctor interpretată de Emilia Popescu, omul lui Pavlu e măcinat de lupta dintre sentimentul de vinovăție pe care nu și-l poate înăbuși și sentimentul de vinovăție pe care nu și-l poate recunoaște. Concluzia acestui conflict interior e o seamă de fapte, gesturi și vorbe îmbibate de agresivitate, mocnind de violență, exacerbând constant starea de tensiune spre noi și noi culmi ale iraționalității. Asta în ciuda sprijinului oferit de cea de-a doua soție, Maria, personaj care, în ciuda câtorva dialoguri purtate pe picior de egalitate cu Cristi, rămâne totuși în umbra / la remorca acestuia, accentuând profilul de mascul alfa al acestuia. Care mascul își are ca singur adversar veritabil tocmai pe fragilul Iulian, ce reușește, cu greu, dar reușește să evadeze, într-o / pentru o seară, din pânza de păianjen țesută de apropiați (din dragoste, cu cele mai bune intenții, desigur).
Înfruntarea celor doi din momentul de climax al filmului e construită cu meticulozitate geometrică de scenariul lui Emanuel Pârvu & Alexandru Popa și așezată pe ecran cu o impresionantă atenție la detalii (director de imagine: Silviu Stavilă) și cu excelent simț al ritmului de regizorul Emanuel Pârvu. Într-o istorie înțesată de mici gesturi, întârzieri, întâmplări ce conduc, aparent involuntar, la deznodământ (ca și cum Cineva măsluiește, totuși, zarurile vieților noastre), merită enunțat un context: premiera națională a Marocco s-a întâmplat la TIFF.21, ediție dedicată cineastului polonez Krzysztof Kieślowski, unul dintre acei artiști care a știut întotdeauna să arate, în opera sa, cât de mult datorăm hazardului divin / divinului hazard. Coincidență:)? Involuntar sau nu, e mult A Short Film about Killing în Marocco, filme realizate la 33 de ani distanță și proiectate în cinema Victoria la 3 zile distanță.
Dumnezeul lui Pârvu / Kieślowski practică simetriile. Din acest punct de vedere, e important de revăzut filmul și de a cerceta existența unei anumite zebre. În ordinea morală de la care se revendică cinema-ul lui Pârvu (musai de văzut și Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor), acesta nu e deloc un detaliu nesemnificativ.
****
Evocarea Digi 24 vizează cu precădere publicul respectivului canal TV. Care, în bună măsură, e publicul TIFF. Care, în bună măsură, suntem cei care scriem și citim LiterNet. Câteva sute de mii, poate un milion de Cristi. Demonii lui sunt demonii noștri.
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.