Giannoli alocă un spațiu restrâns primei părți a romanului Cei doi poeți ce urmărește în paralel evoluția tânărului poet Lucien Chardon și a prietenului și cumnatului lui, David Sechard. David - o apariție expediată în film - constituie un reper esențial în formarea eroului, tinerii împărțind inițial aceleași idealuri, ambiții și entuziasm creator. Balzac îi numește poeți, deși David este un savant - un inovator în construcția tiparnițelor - referindu-se la capacitatea lor creatoare. Gianolli stabilește premisele unei etape edenice din viața de provincie a eroului, la Angoulême, sub semnul poeziei, al primei iubiri și al prieteniei, idealuri trădate ulterior în deplasarea sa la Paris, în căutarea unei faime literare și răscumpărarea unui titlu nobiliar din partea maternă.
Primele tablouri descriu patetic și succint nașterea primului volum de versuri al lui Lucien, realizat la tiparnița proiectată de David și dedicat baronesei Louise de Bargeton ce prezida cenaclurile literare din Angoulême. Ȋn primele minute de peliculă, am parcurs deja o treime de roman și ne aflăm în trăsura - cu Louise și Lucien - ce se grăbește către capitala lumii secolului al XIX. Dorința de parvenire în lumea literară și aristocratică desparte irevocabil cele două personaje îngemănate de Balzac în primul volum al romanului.
Filmul se axează pe partea a doua a romanului Un mare om de provincie la Paris și se încheie cu întoarcerea lui Lucien la Angoulême, episod ce de fapt figurează în ultimul volum, din care regizorul reține doar sinuciderea lui Lucien, într-un efort de reabilitare a personajului întors în spațiul iluziilor lui pierdute. Problemele financiare ale Evei (sora lui) și ale lui David, generate de facturile false semnate de Lucien în numele cumnatului său, reprobarea fiului risipitor de către întreaga familie nu sunt în atenția acestui demers. Scena sinuciderii (în roman, eșuată prin intervenția pușcăriașul Vautrin, deghizat în abate - personaj din romanul Moș Goriot) este întreruptă de acea voix off ce dispută echivoc împlinirea gestului. Regizorul lasă destinul eroului la latitudinea audienței, gestul poate apare ca un act de conștiință, expiator sau doar unul de pură disperare.
Giannoli pune într-o lumină ofensivă și provocatoare ideea de corupție în artă (literatură, teatru, jurnalistică ). Business-ul literar urmărit la toate nivele și etapele producției de carte, dezbrăcat de patina și atmosfera vremurilor, corespunde lumii contemporane în care artele sunt aservite profitului economic și prerogativelor politice. Imaginea Parisului în jurul anilor 1820, cu prefacerile lui economice și politice trimite sintagmatic la titlul filmului artă poetică a lui Andrzej Wajda, Wszystko na sprzedaż / Totul de vânzare (1969). Titlul, reputația, succesul literar, aplauzele de scenă, chiar și însemnele nobiliare sunt de vânzare, viața e o licitație continuă în care meritul sau valoarea au un impact nesemnificativ, devreme ce poate fi ușor adus din condei cu puțin talent și măiestrie. Ori eroul nostru, Lucien deține cu desăvârșire aceste virtuți pe care în circumstanțe grave - rătăcit în capcanele metropolei, fără niciun mijloc de subzistență și părăsit de protectoarea sa, Louise - le va exercita în slujba unei cauze derizorii, după modelul mentorului său jurnalistic Étienne Lousteau, redactor la un ziar de scandal, singurul care-i întinde o mână și grație căruia eroul atinge un anume nivel de faimă literară.
Giannoli asociază ideea de iluzii pierdute, ad litteram cu intrarea în acest spațiu, și nu cu înfrângerea și decăderea eroului din final. Într-un interviu, el spune că iluzia este necesară condiției umane, e un mod de propulsare a ființei, prin urmare pierderea ei este un proces firesc de maturizare, echivalentă cu a începe să trăiești cu adevărat. Pelicula asociază iluziile pierdute cu pierderea inocenței, urmărind un proces de inițiere a eroului într-o lume necunoscută care-și arată frumusețea fascinantă și, în același timp, căile oneroase prin care poți ajunge la ea. Singurele modele - dezvoltate în film - care întâmpină eroul cu chip angelic, seducător și încrezător sunt trădarea iubirii și jurnalismul corupt de politică, bani și influențe, întruchipate de Louise și prietenul său Lousteau. În același timp, Giannoli diminuează cu bună știință ideea de opțiune la dispoziția eroului ce frecventa - deloc manifestă în film - înaltele cenacluri literare, alături de prietenul său, Daniel d'Artez. Eroul frustrat de vanități și umilințe din partea unei lumi care-l disprețuia și repudia, este înclinat, precum Lousteau, spre obținerea unui succes facil, ce-i aducea banii și faima necesară să parvină. Acest tip de motivație, din perspectiva regizorului, pare suficientă în economia cinematografică în a susține drumul ales de Lucien. În aceeași idee, portretul doamnei Louise de Bargeton (Cécile de France), regina literaturii de provincie și muza poeziei lui Lucien este complex și nuanțat, depășind contururile livrești ale personajului. Balzac construiește un portret schematic sau tipologic, punând accent pe moravurile și influența doamnelor din înalta societate, amatoare de flirturi. În irezistibilele saloane nobiliare ale Parisului, sub patronajul influentei și temutei ei verișoare, Marquise d'Espard (Jeanne Balibar), Louise își pierde din strălucire. Distrugerea reputației și provincialismul stângaci al eroului fac obiectul altor iluzii pierdute provocate de viața decadentă a metropolei. Parisul pare un fel de infern al lui Dante - unde va trebui să-ți lași iluziile la intrare. Dar Lucien pare mai mult decât un flirt pasager și o infatuare literară a Louisei, atitudinea și gesturile ei ulterioare vizavi de Lucien și Coraline - actrița și partenera de viață a lui Lucien - exprimă o profundă iubire refulată și o continuă admirație pentru tânărul poet.
În bună măsură, portretul se datorează alegerii perfecte în rol a actriței Cécile de France ce corespunde estetic supleței fizice și intelectuale, eleganței și grației eroinei, în fapt, imaginea unei femei superioare, așa cum o numește Lucien. Giannoli surprinde gradat evoluția personajului printr-o artă desăvârșită, mută a portretului; lumina din ochii ei exprimă pe rând iubire, dezamăgire, teamă, compasiune, melancolie apoi iar o pasiune irezistibilă. Louise afișează o delicatețe, sensibilitate și o vulnerabilitate feminină, o aprehensiune controlată în încercarea de-a menține un echilibru între imaginea ei societală și a sufletului ultragiat de neputințele propriei iubiri. Gianolli realizează un personaj ce vorbește cu cuvintele lui Balzac, dar care ascunde mai mult decât trădarea sau superficialitatea cu care e investit livresc.
Evoluția aproape imperceptibilă a eroului de la inocența și entuziasmul poetului la virulența pamfletistului în slujba unei gazete liberale de scandal nu e întocmai elaborată. Ea este simbolic concentrată într-un memorabil joc literar susținut de discursul sclipitor al lui Lousteau (superb interpretat de Vincent Lacoste). Spirit mercurial, Lousteau e o prezență efervescentă, rafinată, cu un subtil suflu demoniac atunci când este trădat. Arta criticii de circumstanță excelează în demolarea unei opere printr-un briliant calambur în care valoarea e răstălmăcită și depreciată de acea forță echivocă a cuvântului desprins din context. Urmărind pattern-ul verbal atât de sugestiv elaborat de Lousteau, Lucien demolează cartea lui Nathan d'Anastazio, talentatul scriitor și prietenul său de cenaclu. Încercarea se vrea preambulul unei contra-cronici apreciative, rescrise de același autor, cu o retribuție supralicitată, la cererea editorului curții regale, Dauriat. Lucien, ce a deprins arta negocierii de la amicul Lousteau plusează, solicitând lui Dauriat publicarea propriului volum de versuri respins de acesta, cu altă ocazie, sub pretextul că nimeni nu mai citește poezie (afirmație ce se aplică mult mai bine vremurilor noastre!)
O întruchipare veritabilă, inspirată a lui Lucien, tânărul actor Benjamin Voisin demonstrează un amestec de grație, dezinvoltură și nesăbuită aroganță. Regizorul insistă asupra temei identitare, atât de mult vehiculată în zilele noastre. Lucien este în câteva rânduri numit alternativ, ironic sau răutăcios ca Rubempré - după descendența nobiliară a mamei - sau Chardon, numele său adevărat, în cercurile literare, saloanele nobiliare sau în fața instanței de la palatul regal, când încearcă să-și recupereze titlul nobiliar. Doar pentru Coraline (Salomé Dewaels), identitatea controversată a eroului nu are nicio relevanță.
Un portret nuanțat este rezervat prietenului lui Lucien, Nathan d'Anastazio, un scriitor de talent, dedicat profesiunii sale de credință. Giannoli construiește un personaj compozit ce reunește onomastic și caracterial două personaje balzaciene ce frecventau cenaclurile literare: Raoul Nathan și Daniel d'Artez. În roman, Lucian critică la ordinul ziarului de scandal noile apariții ale celor doi scriitori, dar și pentru a obține favoruri în teatru pentru iubita sa Coralina. Lui Gianolli, această combinație îi servește ca alter-ego al eroului, reprezentând acea parte ingenuă a sa, ce a rămas fidelă crezului său poetic. Nathan - aici cu rol de prenume, poate o trimitere la Nathan, der Weise (piesa lui Lessing) - nu-l ajută pe Lucien să se reabiliteze, considerând că își prostituează talentul. El își justifică gestul, spunându-i că într-o zi Lucien îi va mulțumi că l-a împins să încheie acest mod de existență și să se întoarcă la scris. O prezență polarizantă, magnetică în interpretarea excepțională a lui Xavier Dolan (cunoscutul actor și regizor canadian), Nathan pare atras de frumusețea fizică a lui Lucien. Când recită în tandem, versuri din volumul acestuia în salonul literar patronat de marchiza d'Espard, cei doi tineri par prinși într-un vag și latent erotism. În aceeași idee, când Coraline se îndrăgostește de Lucien, îl întreabă pe Lousteau, dacă Lucien este într-adevăr atras de femei.
Pelicula speculează fascinația lui Balzac pentru mecanismele social-economice și efectul lor destructiv, impactul asupra creației artistice. Regizorul portretizează într-un timp cuantic momentele esențiale ce traversează romanul, urmărind eroii lui reprezentativi tipologic. Lumea decadentă a Parisului devine personajul central, pregnant; o lume efervescentă, când strălucitoare, când derizorie, în tonuri tari de ocru, roșu, brun, auriu cu aspectul ei de bâlci al deșertăciunilor în care totul se cumpără și se vinde. Tablourile desăvârșite de epocă sunt veritabile pânze cromatice de atmosferă: editura regală patronată de Dariat (Gérard Depardieu), cenzorul absolut al cărții, redacția ziarului de scandal, unde tronează mereu persiflant și seducător Étienne Lousteau, saloanele literare ale înaltei societăți guvernate de Madame d'Espard și sicofanții ei.
Caricatura și șarja servesc în conturarea personajelor secundare. Dauriat este prezentat ca cel mai mare impostor sau mafiot al cărții "care nu știe să scrie sau citească" - glosează Lousteau. El manipulează ca un zeu autorii, jurnaliștii, tipografiile, ilustratorii, criticii literari - cu toții vin să-i pupe inelul! - promovând nu o literatură de merit, ci una de un incontestabil profit.
Giannoli completează fauna satirică cu un personaj inexistent la Balzac, dar complementar în demersul narativ propus. Singali bântuie lumea teatrului cu menajeria sa de fluierători, aplaudatori sau ovaționași și cu arsenalul de catapulte mecanice, plasate sub scaune - spectatori de circumstanță ce pot transforma magic uralele în huiduieli și izgoni actorul din scenă cu o ploaie de roșii. Singali este corespondentul lui Dauriat pe scenele de teatru, frecventate în paralel cu lumea editorială. Poate cel mai șarjat personaj, Singali funcționează ca o casă de licitație; cine plătește mai bine poate schimba radical destinul și cariera unui actor sau succesul unei piese (Antamat în același timp de Lucien și de Lousteau, cel din urmă câștigă, distrugând cariera Coralinei).
Giannoll nu e interesat de exercitarea unei critici de moravuri, ci de zugrăvirea unei lumi în culori și personaje balzaciene, sub aspectul ei universal - al comediei umane - prin spectacolul fascinant al centrului lumii, unde lucrurile se precipită, se mișcă cu viteze amețitoare. Acolo unde mizele sunt mari, corupția și impostura se concentrează, parvenitismul prin orice mijloace devine mod existențial.
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.