O poveste impresionantă despre un cuplu de crescători de lame care se confruntă cu seceta, Utama / Casa noastră s-a remarcat prin "abordarea cinematografică simplă, curată și poetică a regizorului''. Prezent la eveniment, acesta a urcat pe scena galei pentru a ridica Trofeul Transilvania, înmânat de actrița islandeză Halldóra Geirharðsdóttir, membră a Juriului Competiției Oficiale, alături de regizorul Bogdan George Apetri, producătoarea Gülin ÜstÜn, regizorul Srdan Golubović și Carlos Rodríguez Ríos, Directorul Festivalului de Film de Autor din Barcelona.
Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, i-a revenit cineastului Guðmundur Arnar Guðmundsson, recompensat pentru "universul credibil, original și strălucitor'' pe care a reușit să îl creeze în Berdreymi / Beautiful Beings / Făpturi de vis. Pentru rolurile excepționale din filmul La nuit aux amants / The Night Belongs to Lovers / Amanți de o noapte, actorii Laura Müller și Schemci Lauth, au fost distinși cu Premiul pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.
"Un film ce pornește de la o bucată de viață concretă și firească, dar care ajunge să se transforme într-o subtilă și profundă viziune asupra existenței'', Feature Film About Life / Ficțiune despre viață (r. Dovile Sarutyte) a obținut Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de CEMACON. O Mențiune specială i-a fost acordată actriței Eszter Csonka, pentru rolul din filmul Szelíd / Gentle / Tandrețe (r. Laszlo Csuja, Anna Nemes).
Gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, alături de jurnalista Amalia Enache, a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al festivalului, oferindu-le iubitorilor de film de pretutindeni ocazia de a se bucura de la distanță de surprizele serii. Împreună cu cei peste 2.000 de spectatori prezenți la eveniment, aceștia au savurat în direct cele două momente muzicale speciale oferite de The Mono Jacks și Mihail, și au admirat aparițiile pe covorul roșu ale invitaților. Printre aceștia s-au numărat actorii Marius Manole, Mălina Manovici, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, producătorii Ada Solomon și Claudiu Mitcu, sau vedetele de televiziune Andi Moisescu, Andreea Esca și Pavel Bartoș. David Popovici, înotătorul român proaspăt sosit de la Campionatul Mondial de natație cu medalii de aur la probele de 100 și 200 metri liber, i-a surprins pe cei prezenți cu un mesaj video de mulțumire adresat susținătorilor săi din Cluj-Napoca.
Un moment cu totul special a fost cel al discursului actriței Maia Morgenstern, câștigătoarea Premiului de Excelență, oferit de Mercedes-Benz. "Acest moment al omagiului mă emoționează foarte profund, în mod sincer. E un moment al evaluării. Când te întrebi, la ce a trebuit să renunți? Și sunt profund recunoscătoare TIFF și tuturor celor care au făcut posibil acest moment. Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre dumneavoastră!'', a declarat actrița care și-a dedicat peste patru decenii din viață scenei și marelui ecran.
Miracol, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania i-a fost acordat Alinei Grigore, autoarea filmului Crai Nou, distins în 2021 cu Marele Premiu la San Sebastián.
Juriul ZFR a acordat și o Mențiune Specială filmului Om Câine, în regia lui Ștefan Constantinescu. Cel mai votat film autohton la această ediție, Capra cu trei iezi, debutul lui Victor Canache, a fost distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara și înmânat pe scena galei de Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO.
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră, electrică și grip oferite de CutareFilm, i-a fost acordat filmului Aurică, viață de câine, regizat de Mihai Dragolea. În aceeași secțiune, juriul a oferit și două Mențiuni speciale filmelor Moștenirea, regizat de Marian Fărcuț, și Fragmentări, regizat de Miruna Minculescu. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea ZFR, a fost cucerit de lungmetrajul Imaculat, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark.
Documentarul Pentru mine tu ești Ceaușescu, regizat de Sebastian Mihăilescu, a fost desemnat câștigător al Premiului secțiunii What's up, Doc?, în valoare de 2.000 de euro, oferit de TenarisSilcotub. În aceeași secțiune, devenită competițională începând cu această ediție, a fost acordată și o Mențiune specială filmului Atlantida / Atlantis, în regia lui Yuri Ancarani.
Filmele premiate la TIFF 2022 au parte de proiecții speciale duminică, pe 26 iunie 2022, în ultima zi de festival.
Câștigătorii celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2022)
Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro - Utama / Casa noastră, în regia lui Alejandro Loayza Grisi
Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro - Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Berdreymi / Beautiful Beings / Făpturi de vis
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de CEMACON - Feature Film About Life / Ficțiune despre viață, regizat de Dovile Sarutyte
Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim - Laura Müller și Schemci Lauth, pentru rolurile din La nuit aux amants / The Night Belongs to Lovers / Amanți de o noapte
Mențiunea specială a juriului - actrița Eszter Csonka, pentru rolul din filmul Szelíd / Gentle / Tandrețe, regizat de Laszlo Csuja și Anna Nemes
Premiul secțiunii "What's up, Doc?", in valoare de 2.000 de euro, oferit de TenarisSilcotub - Pentru mine tu ești Ceaușescu, regizat de Sebastian Mihăilescu
Mențiunea specială a juriului "What's up, Doc?" - Atlantida / Atlantis, în regia lui Yuri Ancarani
Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc - Imaculat, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark
Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de MasterCard - Utama / Casa noastră, în regia lui Alejandro Loayza Grisi
Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara - Capra cu trei iezi, regizat de Victor Canache
Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz - actrița Maia Morgenstern
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România - Miracol, în regia lui Bogdan George Apetri
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania - Crai Nou, regizat de Alina Grigore
Mențiunea Specială Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj - Om Câine, în regia lui Ștefan Constantinescu
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro (constând în echipament, cameră, electrică și grip), oferit de CutareFilm - Aurică, viață de câine, regizat de Mihai Dragolea
Mențiuni speciale ale juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj - Moștenirea, regizat de Marian Fărcuț, și Fragmentări, regizat de Miruna Minculescu
***
Premii în cadrul programelor TIFF
Premiul "Full Moon Script Contest" pentru cel mai bun episod pilot de serial/miniserie, în valoare de 1.500 euro - Squash a bug for me, scenariu de Alex Olteanu
Transilvania Pitch Stop
Premiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producție în valoare de 25.000 de euro - Avanos, regizat de Panagiotis Charamis, produs de Konstantinos Baliotis - 2D2R (Grecia)
Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, oferit de Avanpost Media & TIFF, în valoare de 5.000 de euro - 40, Maria Luisa Boulevard, regizat de Kristina Spassovska, produs de Maya Vitkova-Kosev - Viktoria Films (Bulgaria)
Premiul Centrului Național al Cinematografiei Republica Moldova, oferit în cadrul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 1.500 euro - As Shadows Fade, regizat de Burcu Aykar, produs de Muge Ozen (Turcia)
Premiul CoCo, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market - Where Elephants Go?, regizat de Gabi Sarga și Cătălin Rotaru, produs de Gabriela Suciu-Pădurețu - Atelier de Film (România)
Premiul VILLA KULT Development, în valoare de 500 de euro, dedicat cheltuielilor de dezvoltare și cercetare pentru un proiect din Romania/Moldova - Light, regizor Maxim Baraliuc, producător Ana Volosinovici - MADS (Republica Moldova)
Competiția Locală
Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, și servicii de producție în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film - Emilia Hosu are H.I.V, regizat de Ioana Păun
Mențiune specială a juriului, constând în servicii de post-producție în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film - Dragoste în vremea coronei / Szerelem a korona idején, realizat de Szucher Ágnes-Bernadett
Alte premii
Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 2.500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim - proiectul Nu mă lăsa să mor, lungmetraj în dezvoltare, semnat de Andrei Epure și Ana-Maria Gheorghe
Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 euro, oferită de Asociația Festivalul de Film Transilvania - proiectului Cinefilia, dezvoltat de Andreea Alexandra Vraja
Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 1.000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2021 - Conrad Mericoffer, pentru rolul din Câmp de maci
Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez, RFI România - L'Événement, regizat de Audrey Diwan (Franța)
***
Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube | TikTok
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăra și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Arhiva Națională de Filme
Prezentat de: Banca Transilvania
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Mastercard, Vodafone, TenarisSilcotub, LIDL, Cemacon, MOL România, Bârlog, IQOS, Regina Maria, E-ON, Compania de Apa Somes, McDonalds, Persil, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, JTI, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti, Pop Cola, Farmec, .msg România, Yonder, CSI
Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Biotrem, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener logistic: DHL
Partener media principal: PRO Cinema
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Libertatea, ELLE, VIVA!, Avantaje, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, TV5, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Films in Frame, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Revista BIZ, Life.ro, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanică, Mercur Retrograd
Parteneri media locali: TVR Cluj, Afaceri.news, Făclia, Maszol, Monitorul de Cluj, Muzzix, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.