iunie 2022
Festivalul TIFF 2022
Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică, 26 iunie 2022, marcând un nou record în istoria evenimentului. Cele 200 de filme sosite din 55 de țări au adus în fața ecranelor de cinema un număr de 102.000 de plătitori de bilete, cu 8% mai mult față de 2019, anul în care se stabilise recordul anterior. Evenimentele cu acces gratuit, printre care s-au numărat activitățile din programul TIFF în familie, întâlnirile organizate la TIFF Lounge, expozițiile de la Muzeul de Artă, Ukrainian Street Food Day, dar și proiecțiile și concertele pentru care cetățenii ucraineni au avut intrare liberă, au contribuit la bilanțul final, care indică peste 130.000 de participanți la TIFF 2022.

În topul celor mai vizionate filme ale ediției se află Rețeaua Jane (r. Phyllis Nagy), Maigret (r. Patrice Leconte), Metronom (r. Alexandru Belc), Iluzii pierdute (r. Xavier Giannoli) și Clubul șomerilor (r. David Marqués). Cel mai popular eveniment din programul ediției a fost proiecția specială din ultima seară de festival. Competiția oficială, noul film al duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat, a atras peste 3.200 de plătitori de bilete în Piața Unirii Open Air.

Entuziasmul publicului s-a tradus și la această ediție prin zeci de evenimente sold out. Ca în fiecare an, biletele de acces la cinele inspirate de filmele din programul Film Food s-au epuizat cu rapiditate. Printre filmele care au rulat cu casa închisă s-au numărat multe dintre titlurile autohtone din selecția Zilelor Filmului Românesc. Cele mai urmărite au fost Capra cu trei iezi, debutul regizorului Victor Canache, distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, Balaur, în regia lui Octav Chelaru, și documentarul Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu).

Printre cele mai iubite și votate filme se numără și Regele Mihai: Drumul către casă, produs de John Florescu, care a avut parte de o proiecție specială în cadrul festivalului.

Evenimentele muzicale s-au bucurat de un real succes și la această ediție. Cel mai popular dintre ele a fost concertul susținut de legendarul Eliades Ochoa, fondator al Buena Vista Social Club, pe care au venit să-l asculte la TIFF 2000 de fani. La fel de apreciat a fost și cine-concertul Nosferatu, cu acompaniamentul artiștilor de la Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca, la care au fost prezenți peste 1.800 de spectatori.

Iubitorii de cinema își pot face deja planuri pentru TIFF 2023. Ediția cu numărul 22 va avea loc între 16 și 25 iunie, la Cluj-Napoca. Până atunci, cele mai apreciate filme din festival vor fi proiectate la București, între 21 - 24 iulie 2022, la Cinema Elvira Popescu. Filmele TIFF vor poposi și în țară, la Sibiu (7-10 iulie), Reșița (5 - 7 august), Alba-Iulia (la Alba Iulia Music & Film Festival, între 19 - 21 august) și Oradea (2-4 septembrie). Mai multe detalii vor fi comunicate în curând.

Organizatorii TIFF au anunțat și prima ediție a unui nou festival de film, organizat la Constanța între 8 și 11 septembrie 2022. SUNSCREEN propune un nou concept de eveniment, cu succese de Box Office, cine-concerte și experiențe cine-culinare, într-un amplu program curatoriat de organizatorii celui mai mare festival din România dedicat cinematografiei.

Momente esențiale și montaje video din festival pot fi urmărite pe pagina de YouTube TIFF.

***

Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube | TikTok
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăra și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Arhiva Națională de Filme
Prezentat de: Banca Transilvania
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Mastercard, Vodafone, TenarisSilcotub, LIDL, Cemacon, MOL România, Bârlog, IQOS, Regina Maria, E-ON, Compania de Apa Somes, McDonalds, Persil, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, JTI, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti, Pop Cola, Farmec,.msg România, Yonder, CSI
Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Biotrem, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener logistic: DHL
Partener media principal: PRO Cinema
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Libertatea, ELLE, VIVA!, Avantaje, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, TV5, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Films in Frame, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Revista BIZ, Life.ro, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanică, Mercur Retrograd
Parteneri media locali: TVR Cluj, Afaceri.news, Făclia, Maszol, Monitorul de Cluj, Muzzix, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST



Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus