Iată că am ajuns la Bistrița, orașul cu numărul 10 pe harta Galei UNITER. A 30-a ediție a sărbătorii teatrului românesc se "construiește" de patru zile la Palatul Culturii cu ajutorul Primăriei, a echipelor Centrului Cultural Municipal "George Coșbuc" și Televiziunii Române, precum și a multiplelor echipe artistice și tehnice. Sperăm că prezența noastră la aici poate fi un impuls pentru înființarea unui teatru la Bistrița.
Așadar, vă invităm cu bucurie să ne urmăriți mâine, 4 iulie 2022, ora 21.00, în direct pe TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și la Radio România Cultural. Online vom fi pe www.uniter.ro și www.tvr.ro.
Începând cu ora 20.00 surprindem sosirea pe covorul roșu a invitaților Galei, eveniment transmis live pe pagina de Facebook și Instagram a UNITER. Vor fi prezenți unii dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului, profesioniști din lumea culturală, apropiați ai fenomenului teatral și ai Galei UNITER, reprezentanți ai autorităților locale din Bistrița și ai instituțiilor de cultură, parteneri. Împreună, la ediția aniversară a Galei. Pentru că, "indiferent de imaginile trecutului care ne apar în față atunci când închidem ochii, trebuie să avem conștiința că ceea ce a fost, a construit ceea ce este. Iar de noi depinde să construim ceea ce va fi. E datoria noastră." (Dragoș Buhagiar)
Puteți vedea toate nominalizările pentru cele mai bune creații ale anului trecut și alte premii care vor fi acordate, aici.
Tot mâine, în direct, vom afla și câștigătorul concursului Cea mai bună piesă românească a anului 2021, program susținut încă de la primele ediții de Casa Regală a României.
Un moment extrem de așteptat este premiul de excelență oferit in memoriam lui Ion Caramitru, președintele UNITER timp de 31 de ani. Celui care trăit teatru, a respirat teatru zi de zi. Celui care a știut să construiască pentru semeni, indiferent de piedici. Lui Ion Caramitru îi dedicăm această a 30-a ediție.
Producător: Asociația UNITER - Uniunea Teatrală din România
Co-producător: Televiziunea Română
Parteneri principali ai evenimentului: Primăria Municipiului Bistrița / Centrul Cultural Municipal "George Coșbuc" Bistrița
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii
Sponsor: Fundația "PROCULTURA" Magdalena și Ovidiu Buluc
Partener special: UniCredit Bank
Partener principal: MOL România
Cu sprijinul: KTN Technology / DEDEMAN/ Domeniile Blaga
Parteneri: Institutul Cultural Român / Fundația ANONIMUL / British Council / ITI - Institutul Internațional de Teatru, Secția Română
Partener de tradiție: Societatea Română de Radiodifuziune
Partener media principal: Radio Guerrilla
Partener cultural: adio RFI România
Parteneri media: Ziarul Metropolis / Teatrul Azi / Zile și Nopți / Urban.ro / Daily Magazine / d'E-pîn-geac
Sponsor local: Jelna. Amprenta Transilvaniei
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Cu participarea Casei Regale a României