Am ajuns la Cluj într-a 7-a zi a festivalului încărcat de emoții provocate de drama Quo vadis, Aida? văzută cu o zi înainte la Cinema Victoria din Timișoara. Deși știam că și ce s-a întâmplat, retrăirea scenelor din masacrul de la Srebrenica din 1995, chiar și acum, după atâția ani, m-a bulversat și m-a încărcat de furie și neputință. Cu sufletul scurs, intru la mângâietorul La nuit aux amants / The Night Belongs to Lovers / Amanți de-o noapte, film aflat în Competiție, al francezului Julien Hilmoine. Și mă vindec! Cel puțin pentru moment! Căci uit, uit și să respir timp de o oră și jumătate, atât cât ține pasiunea blândă și aproape inocentă a celor două personaje, foști colegi de liceu care se reîntâlnesc chiar înaintea căsătoriei lui. Ce ar fi putut fi între ei în alte condiții civile ne surprinde - jenați pe alocuri de goliciunea și noncomformismul jocurilor dintre cei doi; ce ar putea fi mai departe între ei nu suntem lăsați să mestecăm, căci regizorul, prezent în sală și docil răspunzând la întrebările noastre, ne răcorește cu un final (posibil) shakespearian.
(L.E. Pentru rolurile excepționale din filmul La nuit aux amants / The Night Belongs to Lovers, actorii Laura Müller și Schemci Lauth, au fost distinși cu "Premiul pentru cea mai bună interpretare" la TIFF 2022)
Scriu pe o bancă, în fața "celeilalte" biserici mari din Cluj, cea ortodoxă, și ascult adumbrit muzică clasică la difuzoarele parcului. Respir aer ceva mai curat decât cel din filmul Ligiei Ciornei Anul pierdut 1986 / Clouds of Chernobyl (secțiunea Zilele Filmului Românesc) din care am învățat că uneori e nevoie de un pretext (ca de exemplu explozia nucleară de la Cernobîl) ca să forțezi un avort pentru a nu naște un copil cu malformații și de ce nu, ca să-ți iasă un film decent. Decent și cam atât, filmul e totuși salvat de credibilitatea jocului actriței Victoria Cociaș.
După o încercare nereușită de a vedea Anatomia din secțiunea Focus Polonia, am intrat la un film (!) bazat pe un caz real, Legjobb tudomásom szerin / Din câte știu din secțiunea Ziua Maghiară, secțiune a cărui fan sunt de câțiva ani. Și de data aceasta am fost plăcut impresionat de alegere, dar și de cum reușesc cei doi regizori Nándor Lörincz, Bálint Nagy să facă față provocărilor tehnologice / informaționale actuale. Cele câteva personaje, creionate în ipostaze mai mult sau mai puțin uzuale ale vieții, cum ar fi: adopția unui bebeluș, un presupus viol, relațiile cu puținii lor prieteni, sunt afectate minimal de către social-media, ceea ce face din film unul atemporal. Ambiguitatea e și ea exploatată, căci face parte din rețetă. O rețetă explicată la secțiunea de Q&A de după film de către Balázs Bodolai, actor clujean ce apare în rolul principal.
Vineri, 24.06.2022
Am început a doua mea zi de TIFF printr-un tur de forță, cu trei filme la rând din secțiunea Zilele Filmului Românesc, toate trei cu regizori și actori prezenți în sală pentru a ne răspunde la întrebări. Și nu au fost puține.
După premiera din Piața Unirii din seara anterioară, la matineu s-a difuzat din nou Metronom. Cu un premiu prestigios în portofel, premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2022, regizorul Alexandru Belc, pasionat de istoria recentă, așa cum se autodefinește, face o incursiune în comunismul anului 1972 (la un an după cotitura reprezentată de celebrele vizite ceaușiste în R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană și R.P.D. Mongolă) și surprinde prin ochii tinerilor și promițătorilor actori Mara Bugarin (sora deja cunoscutei actrițe timișorene Ioana) și Șerban Lazarovici, atât atmosfera specifică a acelui an: ascultarea în clandestinitate a emisiunii Metronom difuzată de postul de radio Europa Liberă, emisiune a "protectorului utopiei noastre sonore", Cornel Chiriac (1942-1975), (https://romania.europalibera.org/author/cornel-chiriac/gmiuqo?withmediaplayer=1), îmbrăcămintea tinerilor din perioada flower-power, la fel ca a celor din Occident, precum și scrierea de scrisori (considerate subversive de autorități) pentru emisiunea de dedicații muzicale, cât și trăsături exemplare de caracter ale oamenilor din acele vremuri. Concluzia implicită e că viața lor în comunism este o indigestie cronică.
Crai nou / Blue Moon al Alinei Grigore explorează încercarea unei tinere "cu școală" de a se desprinde de o familie apăsată de un trecut violent, disfuncțională și tensionată. Prezența în film a unui soi de sindrom Stockholm, al acceptării agresorului în viața victimei și o permanentă întoarcere la acesta e dezvăluită treptat, imperfect și puțin intuitiv. Mi-a plăcut jocul camerei, felul în care surprinde în detaliu mimica personajelor, cadrele largi în care personajele sunt lăsate să se dezvolte, în special cel al Irinei. Regizoarea recunoaște încă de la începutul sesiunii de Q&A că scenariul este greoi, cu multe încrengături în arborele genealogic al familiei protagoniste și că actorii au avut la dispoziție aproape doi ani pentru a-și intra cât mai bine în roluri și ne sfătuiește să-l vizionăm de două ori.
Luna nouă este atunci când luna se află între Pământ și Soare, cu fața spre noi în întuneric, și apare ca o semilună subțire sau poate să nu fie vizibilă deloc. Numită în tradiția populară românească "Crai Nou" este simbolul începuturilor și este considerat momentul perfect pentru transmiterea intențiilor către Univers, dar este și timpul pentru începerea unei relații de dragoste și timpul pentru a lăsa în urma vechiul și a face loc pentru nou. Pe parcursul filmului, spre un astfel de nou început tinde Irina, personajul principal interpretat de Ioana Chițu, care a câștigat cu acest rol "Premiul pentru cea mai bună actriță" la Festivalul Filmului Mediteranean de la Tetouan din Maroc.
(L.E. "Premiul Zilele Filmului Românesc" pentru Debut la TIFF 2022 i-a fost acordat Alinei Grigore, autoarea filmului Crai Nou, distins în 2021 cu Marele Premiu la San Sebastián)
Cutremurătorul Marocco / Mikado, aflat și în Competiție, se joacă cu emoțiile noastre. Întocmai ca la jocul cu bețișoarele cu capete ascuțite, pe care la început e mai ușor să le extragi fără a le atinge de altele, nu se avântă din prima să ne clatine prea tare, dar spre sfârșit nu prea mai ai de ales și începi să le / te miști, să te pui în pielea personajelor și să te întrebi cum ai reacționa tu în situația lor. Și începi să dai rateuri! Nu vreau să dezvălui prea multe, dar faptul că pornind de la un amănunt banal se ajunge la o disproporție majoră în viața personajelor, face ca filmul să devină incomod, să nască neliniști printre spectatori. Însă jocul lui Șerban Pavlu, actorul de serviciu din filmele lui Emanuel Pârvu (rol principal în ambele filme ale acestuia - după cel din Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor), precum și al tinerilor Ana Indricău și Tudor Cucu-Dumitrescu e de zile mari. Abordarea minimalistă pe o temă așa de grea, vinovăția, dă valoare filmului, care cu excepția sfârșitului puțin artificial care vrea să încheie un cerc deschis într-un mod curajos, mă face să exclam: Bravo!
Obosit după acest mini-maraton românesc, am făcut o pauză pentru a mă pregăti pentru un film, tot din secțiunea Competiție, ceva mai aparte, Feature Film about Life / Ficțiune despre viață. Filmul este mai puțin ficțional ca titlul, e un film real despre o viață reală, viața regizoarei Dovile Sarutyte, prezentă, cu emoții cu tot, în sală. Presărat cu "footage-uri" din propria copilărie, cu imagini de o frumusețe înduioșătoare, într-un Vilnius anost și cinic, dar cât se poate de adevărat, remarc umorul autoarei din replica "acrobatului" de pe cruce și scena uitării bunicii acasă de la înmormântarea fiului ei, dar și curajul Dovilei de a ne arăta o filă personală dintr-o viață obișnuită de om. Impresionant!
(L.E. Un film ce pornește de la o bucată de viață concretă și firească, dar care ajunge să se transforme într-o subtilă și profundă viziune asupra existenței, Feature Film About Life (r. Dovile Sarutyte) a obținut "Premiul Special al Juriului" la TIFF 2022)
Să fii maratonist nu e ușor, așa că în ciuda frigului care se lasă seara în Cluj, mi-am răsfățat picioarele pe bean-bagurile din curtea interioară a Muzeului de Artă și am urmărit cu curiozitate filmul din secțiunea Larger than Life al olandezului Pim Zwier, O, verzamelen van eieren in weerwil van de tijd / Colecționarul de ouă, un hobby interzis în prezent, dar fără a cărui existență, lumea ar fi puțin mai săracă în cunoștințe despre natură. De la oul celebrului nandu al lui Darwin ("În afară de nandu propriu-zis, Rhea americana, ce populează pampasurile din Argentina, Brazilia, altă pasăre ceva mai mică, mult mai rară, descoperită de însuși Darwin, cantonată pe platourile înalte din Anzi și Patagonia, este struțul lui Darwin, Rhea darwinii",conform https://epedia.ro/) până la banalele ouă de vrabie, filmul ne prezintă ouăle unor păsări mai mult sau mai puțin rare și / sau dispărute, dar și imagini de arhivă cu o Germanie înfloritoare și apoi bombardată, din perioada celui de-al treilea Reich. Un film educativ, plin de pasiune și realism!
Sâmbătă 25.06.2022
M-a izbit de dimineață franchețea și curajul ultimului film al lui Florin Piersic Jr. Nimic despre dragoste. Titlul ne amăgește un pic, căci totul e despre dragoste, așa cum ne dezvăluie Florin după film. Filmat preponderent în 2014, cu câteva scene din 2015, dar lansat abia în acest TIFF, filmul transcende timpul, geografia și moravurile. Preiau din ce am postat și pe pagina mea de FB: "... film independent și incomod pe alocuri, poate cel mai bun film românesc din ultima perioadă. Felicitări Florin Piersic Jr pentru curaj, abordare și franchețe. Pentru filme de genul acesta se reîntorc oamenii la cinema. Și nu doar la TIFF! Căci totul e despre și pentru dragoste. Pentru film, pentru vise, pentru curaj, pentru speranță!"
Zâmbetul a început să dispară la Supernova regizoarei Audrey Diwan L'événement, căci am dat aici peste tema interzicerii avortului în Franța anilor '60 (care întâmplător a redevenit în ziua anterioară în America un subiect la fel de sensibil ca înainte de 1973[i]). Soarta unei studente la litere din vremea respectivă din Franța se află în "mâna" unor doctori, unii mai scrupuloși ca alții, dar și în mâna unei "moașe" care încearcă s-o ajute să facă întrerupere de sarcină, căci singura ei șansă la o viață mai bună este să n-o ducă până la capăt. O încăpățânare ieșită din comun și niște imagini care întorc privirile doamnelor mai pudice din sală precum și cutumele epocii, fac din acest L'événement un film captivant, dureros, însă în comparație cu situația similară a decrețeilor români, acesta pare o abordare moderată a controversatei teme a avortului.
Am ieșit de la Cinema Victoria, de la mult aclamatul Capra cu trei iezi cu Maia Morgenstern în prim plan, câștigătoare a Premiului de Excelență al TIFF.21, fără să-l consider un film slab, ci pentru că n-am vrut să-mi bruiez copilăria. Când mi-am dat seama că iezii din film n-o să iasă în vecii vecilor din burta "lupului" (interpretat de Marius Bodochi), am preferat să urc un etaj, la Cercul Militar ca să mă minunez de întâmplările anului 1970 din Polonia, atunci când grevele și protestele din porturile Gdańsk, Gdynia și Szczecin, declanșate de anunțarea de către guvern a unei creșteri a prețurilor bunurilor de consum, au fost cele mai sângeroase din istoria recentă a țării. Folosind imagini de arhivă, combinate cu înregistrări audio ale oamenilor de decizie ale partidului comunist precum și tehnici de animație stop-motion, regizorul Tomasz Wolski spune această poveste ce a anticipat cu 10 ani mișcarea sindicală națională Solidaritatea, care avea să aducă un val de speranță mult așteptat în toate țările comuniste.
Subiectul filmului următor, Ahed's Knee din secțiunea "Focus Israel" e unul mai dificil. Cu Premiul Juriului la Cannes 2022 în portofoliu, regizorul Nadav Lapid, unul dintre cei mai proeminenți creatori de film israelieni de astăzi, ni-l prezintă pe Y, un regizor celebru, care e bulversat teribil de lucrul la ultimul său film despre o activistă palestiniană torturată de către autoritățile israeliene și aproape împușcată în genunchi (la sugestia unui politician extremist), film inspirat dintr-un caz real. Prin acest debut ni se sugerează și vulnerabilitatea lui Y ("Călcâiul lui Ahile" vs. "Genunchiul lui Ahed"). Deși am încercat să empatizez cu acesta, nu am reușit, căci jocul camerei e derutant, unghiurile de filmare se schimbă abrupt și povestea e plină de "trip"-uri din trecut. Ducând o luptă pe două fronturi: una împotriva cenzurii statului și una de acceptare a morții (iminente) a mamei sale, Y e haotic și autist în spectru emoțional, dar și pragmatic în ceea ce privește politica, unde încearcă să lupte împotriva unui regim din ce în ce mai absurd și opresiv.
Duminică 26.06.2022
Cum cu o seară înainte, într-un cadru prestigios, s-au decernat premiile festivalului - la care au luat parte, ca în fiecare an, nume "grele" cum ar fi: Andreea Esca, Andi Moisescu sau Mircea Geoană -, nu se putea ca azi să nu mă abonez la câștigătorul TIFF-ului, filmul bolivian Utama / Casa noastră, debutul regizorului Alejandro Loayza Grisi. Acesta a fost recompensat cu "Trofeul Transilvania", iar în urma voturilor acordate de cei prezenți la proiecțiile din festival, filmul a obținut și "Premiul Publicului". Așadar un motiv dublu de vizionat în liniștea dimineții, dar cu sala plină - o feerie. Confruntați cu o secetă severă, motiv real de îngrijorare peste tot în lume, niște crescători bătrâni de lame nu vor să-și abandoneze pământul, credințele și tradițiile. Nici eu nu am putut să mă desprind cu ușurință de frumusețea imaginilor și a personajelor din film. Filmul a făcut furori și la Sundance, unde a fost recompensat cu "Marele Premiu al Juriului".
Spre final, obosit, dar și încântat de maratonul de filme vizionate și în 2022 la marele festival transilvănean, îmi permit o escapadă la Film balkonowy / The Balcony Movie al polonezului Paweł Łoziński și nu regret alegerea făcută. Reținut în secțiunea Focus Polonia și distins cu "Critics Week Award" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, filmul ne prezintă o imagine realistă a Varșoviei zilelor noastre, unde personaje pestrițe, dar cât se poate de obișnuite, se plimbă și spun câteva cuvinte sub balconul regizorului. Filmat pe parcursul unui an întreg, cu anotimpuri succedându-se firesc, filmul surprinde adesea drame, dar și bucurii, întâmplări și mărturii, câteodată ca la confesional, ale trecătorilor prin această viață. Mi-a plăcut foarte mult abordarea și pretextul regizorului pentru facerea acest film, aparent întâmplător, dar probabil extrem de lucrat.
Acestea au fost experiențele mele din 2022 la cel mai mare festival de film din România, însă gândurile mele se îndreaptă acum spre Ceau Cinema, festivalul de buzunar al timișorenilor, aflat la a 9-a ediție. Răcorit de "lubenița de Gottlob" (care se vinde din 2021 și pe criptomonede[ii]), inimosul festival, al cărui voluntar sunt, se desfășoară în perioada 14-17 iulie 2022 în șase spații (deși ne-ar mai fi plăcut să avem mai multe săli dedicate vizionării filmelor în condiții decente!), dintre care în ultima zi chiar în patria lubeniței, în comuna Gottlob la singurul cinematograf comunal din România, reabilitat încă din 2015.
Un scurt istoric al cinematografelor locale ne spune că: "În județul Timiș, în anul 1970 existau 227 de unități cinematografice (33 pe 35mm și 193 pe 16mm); în anul 1983 existau 215 unități cinematografice (36 pe 35mm, 175 pe 16mm și 4 caravane). În Timișoara existau 9 cinematografe în 1950, în 1960 - 12 cinematografe, în 1980 - 13 cinematografe (dintre care 11 aveau ecran panoramic). În anul 2000 mai funcționau numai șapte săli de cinema: Capitol, Timiș, Dacia, Arta, Studio, Unirea și Melodia. Dintre ele, Cinema Timiș este singurul cinematograf care mai funcționează astăzi." (https://salvatimareleecran.romfilmpromotion.ro/cinema/gottlob/ - articolul este din februarie 2019, la ora actuală cinematograful Timiș fiind în renovare, alături de Studio.)
Surpriza din acest an este redeschiderea cinematografului Victoria, unde vor fi proiectate filmele din secțiunea Competiție ale festivalului Ceau Cinema!
Vă așteptăm în număr cât mare!
(Foto: Răzvan Băloi și Adrian Danciu)
[i] Iată și știrea din prezent: Milioane de femei din SUA își vor pierde dreptul constituțional la avort, în condițiile în care Curtea Supremă a anulat decizia istorică Roe vs. Wade care a stabilit, în urmă cu aproape jumătate de secol, în 1973, că Constituția americană protejează dreptul femeilor la avort... (BBC)
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.