iulie 2022
Festivalul TIFF 2022
Peisajele toride ale Boliviei care îți taie respirația - atât la propriu, din cauza căldurii sufocante, cât și la figurat - ne sunt relevate prin ochii a doi vârstnici aborigeni din poporul quechua, de către scenaristul și regizorul bolivian Alejandro Loayza Grisi (și de către camera Barbarei Alvarez). Lugmetrajul său de debut, Utama / Casa noastră, se concentrează pe Virginio și Sisa, un cuplu de seniori care trăiește izolat de lumea exterioară și nu dorește să își părăsească pâmânturile natale, în ciuda cumplitei secete care îi amenință de câtva timp. Pelicula a primit Premiul cel mare al juriului la Sundance Film Festival și a fost de asemenea fericita câștigătoare a Trofeului Transilvania și a Premiului Publicului la TIFF.21.

Distribuția filmului include doar actori neprofesioniști, originari din zonele muntoase din Bolivia în care se desfășoară acțiunea. Grisi ne-a povestit, urcând pe scenă la finalul proiecției, cum indigenii din rolurile protagoniștilor, José Calcina și Luisa Quispe, nu au acceptat inițial să apară pe ecran. Însă echipa filmului i-a convins, și cei doi au livrat o interpretare surprinzătoare, cu o gamă variată de emoții, de la încăpățânare și disperare, la satisfacție ștrengărească și împlinire de sine.


Utama, prezentat într-o combinație cromatică specifică cerului și nisipurilor, este o poveste despre tradiții și despre a nu renunța la ele indiferent de greutățile la care ești supus. Deși corpul lui fragil este pe cale să cedeze, fapt semnalat de tusea ce se intensifică, Virginio așteaptă cu speranță ziua în care ploaia va atinge solul arid, iar el va putea trăi în armonie cu Sisa până la adânci bătrâneți. La râu, unde femeia merge adesea kilometri întregi sub soarele arzător pentru a procura apă, toată comunitatea feminină vorbește despre plecarea la oraș. Pentru cuplul devotat ținuturilor muntoase, lucrurile se complică atunci când apare nepotul lor Clever (Santos Choque), adept al evoluției și tehnologiei, mereu cu telefonul în mână și căștile pe cap.

Conflictul dintre generații și antiteza dintre mentalități care se iscă în urma vizitei sale este menit să aibă ori un deznodământ tragic, ori unul fericit. Însă Clever se dovedește a fi mai mult decât adolescentul superficial, asemănător cu tatăl lui, așa cum îl crede Virginio. O ajută pe bunica lui să care apa, se trezește de dimineață pentru a duce cu bunicul lamele la păscut - fundele lor ciclamen fiind unica pată de culoare artificială și vibrantă de pe acele meleaguri. Nu este un simplu "mesager" cum îl numește cu scepticism Virginio, ci are un interes personal și candid: să își aducă bunicii sănătoși, acasă. Când bărbatul refuză și Clever pleacă în urma unei dispute, este convins că a avut dreptate în privința lui. Însă băiatul se întoarce ulterior cu un doctor și cu multă apă, demonstrându-și loialitatea.

Filmul aduce aminte de Koozhangal / Pebbles, producția indiană a autorului P. S. Vinothraj, aflată în Competiția oficială la TIFF.20, și nu doar datorită pietricelelor pe care Virginio obișnuiește să le dăruiască Sisei, ci și datorită drumurilor parcurse de el și nepotul său prin zonele deșertificate ale Boliviei, asemănătoare celor bătute de protagoniștii indieni tată-fiu. Cu toate acestea, relația celor dintâi, deși plină de resentimente din partea orgoliosului bunic, este lipsită de violența verbală sau fizică caracteristică celor din urmă.

Cadența filmului este dată de respirația greoaie a protagonistului și de tusea lui seacă, dar și de tobele cu specific bolivian din fundal. "Liniștea nu e mereu bună" spune unul dintre personajele aflate în expectativă. Tocmai de aceea coloana sonoră, originară din Bolivia și poporului quechua, a fost aleasă cu meticulozitate și a captat atenția audienței, unii spectatori dorind să afle informații suplimentare după proiecție.

Metafora care reprezintă pilonul filmului Utama, atât narativ, cât și vizual, este cea a condorului, de care Virginio îi povestește lui Clever în una dintre plimbările lor - probabil în cel mai memorabil cadru general al peliculei, animalul stă față în față cu protagonistul, trasând paralele între cei doi, dar și între stâncile aride pe care se află ei și muntele glorios din fundal, care adăpostește vitala apă. Pasăre pe cale de dispariție, condorul este la fel de conservator și are un orgoliu la fel de mare ca protagonistul. Astfel că, atunci când simte că este pe cale să moară, zboară pe creasta muntelui și se lasă să cadă, izbindu-și corpul de stâncile ascuțite.

Când satul jertfește o lamă pentru a o da ofrandă zeului ploii, dar norii tot întârzie să acopere cerul, Virginio realizează că este nevoie de un sacrificiu mai mare. Moartea vizitează pe întuneric casa cuplului, subtil, fără să deranjeze. La scurt timp, îi vizitează și ploaia. Iar Sisa decide să rămână.


Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus