Două povești, aparent fără legătură, fragmentate în episoade, se desfășoară alternativ pe scenă. Pe de o parte o echipă de producție a unei televiziuni specializate în reportaje despre specii de animale pe cale de dispariție, realizează trei emisiuni despre urșii polari, flamingo și rechini. De fiecare dată unul dintre membrii echipei moare. Primul din cauza topirii calotei de gheață care se rupe sub picioarele lui și este înghițit de apele Oceanului (mai demult) Înghețat. Tot din cauza topirii gheții moare și un pui de urs polar. Cel de al doilea reporter moare luat de o tornadă în timp ce filma păsări flamingo roz. Moare și un flamingo. Cel de al treilea membru al echipei moare luat de un tsunami uriaș în timp ce se pregătea să intre în ocean pentru a filma fauna.
Între episoade asistăm la două momente din viața unei familii tinere care trăiește în casă cu mama soției. 1. Este probabil duminică și soții deretică prin casă. Bătrâna coboară o scară pe un scaun electric care se înțepenește undeva la jumătatea drumului, așa că va continua să coboare singură, fără niciun ajutor. Televizorul relatează despre moartea unui reporter la Polul Nord, fără ca nimeni să audă știrea. 2. Un flamingo roz e proiectat de tornadă în sufrageria tinerei familii printr-un geam care se sparge. Pasărea e moartă și va fi gătită.
Dar știrile de la televizor despre schimbările climatice sau un flamingo roz aruncat de o tornadă în mijlocul sufrageriei sunt evenimente minore, care pot fi ușor trecute cu vederea. Mai neobișnuit este faptul că topirea și deformarea mobilierului - scaun, masă, cuier - pe care îl folosesc în mod uzual (1) sau uraganul care le ia flamingoul gătit de pe masă (2) sunt de asemenea ignorate. Tot ce îi preocupă este ca viața lor să își păstreze confortul și rutina uzuale.
Întrepătrunderea celor două povești, ale căror personaje nu se cunosc, ne vorbește despre felul în care viețile noastre au legătură unele cu altele. Ceea ce aparent îi afectează și / sau îi omoară pe unii (specii de animale sau oameni), ne afectează pe toți. Indiferența are potențialul de a ne ucide pe toți.
Până aici, încă o poveste despre schimbările climatice. Ceea ce face însă ca spectacolul să fie valoros este conceptul regizoral și scenografia.
Două povești - două decoruri
Primele două episoade ale poveștii cu filmările încheiate tragic încep cu călătoria echipei de filmare către locul unde va fi realizat reportajul. Vin de departe. Mai întâi o mașină de jucărie foarte mică va înainta printre brazii în miniatură pe care unul dintre actori îi pune și îi ia de pe o masă sau de pe segmentele de corp al unui alt actor ( o mână sau un picior întinse pe masa din mijlocul scenei realizează diferite forme de relief). Brazii cresc, mașina este înlocuită cu una un pic mai mare, până când, ajunși foarte aproape, jucăriile dispar și cei trei actori joacă o pantomimă savuroasă. Inițial sunt toți trei pe bancheta din față a unui autovehicul (sunt pe jumătate ascunși în spatele mesei care a servit drept relief), unul conduce, ceilalți doi țin lumina de la oglindă și ștergătoarele. Cu două mâini libere (din șase) deschid un termos, pun cafea, fumează pe rând schimbând într-una mâna liberă / mâna folosită, în timp ce mașina îi zguduie pe drumul neumblat.
În următorul episod vor rămâne doar doi reporteri, care vor plânge pierderea colegului lor, dar vor continua rutina adaptându-și ritualurile cu cafeaua și țigările. Dincolo de comicul momentului vezi însă profesionalismul personajelor. Fac de mult timp această meserie. Și, deși știu mai mult decât noi toți despre schimbări climatice și specii pe cale de dispariție, tot nu înțeleg gravitatea situației și viteza cu care fenomenele înaintează. Și mor, unul câte unul.
În spatele scenei se află un panou multimedia pe care se proiectează reportajul realizat și care continuă câteva momente după moartea fiecăruia, asigurând timpul necesar pentru schimbarea decorului. Sunt imagini cu ghețari care se topesc, apoi tornada care mătură totul în cale, și în final tsunami-ul care acoperă toată planeta. Ultimele proiecții, înainte de finalul spectacolului, vor fi filmate sub apă, adică în singurul loc în care viața va putea continua.
Decorul celei de a doua povești este livingul generos al unei case burgheze. O scară interioară din lemn, modernizată cu o platformă electrică pentru persoane cu handicap, ne informează asupra situației financiare a familiei. Faptul că bătrâna doamnă pentru care a fost instalată nu are nevoie de ea, putând să coboare singură scările, ne vorbește despre risipă și lux consumator de resurse. Sunt trei ventilatoare și o veche lustră-evantai care încearcă să răcorească atmosfera. Inutil. Mobilierul se va îndoi din cauza căldurii. Cea de a doua scenă cu duminica în familie debutează cu pasărea flamingo care, prinsă în tornadă, sparge geamul livingului și aterizează pe podea. Va deveni meniul principal al unei petreceri luxoase, cu rochii lungi sclipitoare, pe care uraganul, care mută mobila prin casă, ia farfuriile de pe masă, îi smulge de pe scaune, nu o va întrerupe.
Umorul prevalează asupra tristeții întâmplărilor. Păpușile, prezente în fiecare scenă, adaugă o poezie plină de candoare. Un urs polar cu puiul său, păsările flamingo, bătrâna doamnă, pești mari și pești mici sunt parte integrantă din poveste. Sunt toate în mărime naturală și mânuite la vedere.
Cei trei actori și echipa de păpușari modulează dinamica spectacolului. Cele două povești au ritmuri diferite. Pe de o parte sunt oameni implicați în călătorii aventuroase, încărcate de emoții, periculoase. Restul lumii trăiește liniștită și indiferentă, mai preocupată de geamul spart decât de tornadă sau de pasărea moartă - fără emoții, într-o banală monotonie. Nici unii, nici alții nu sunt pe deplin conștienți de pericol. E o rutină în toate. Totul este transmis prin gesturi și mișcare. În spectacol, puținele replici rostite nu sunt într-o limbă recognoscibilă.
Spectacolul se încheie cu două faruri imense care par să mascheze o mașină care va cădea peste spectatori. Nu mai are șofer, pentru că tot echipajul e mort.
Un mod inteligent și foarte poetic de a spune că și oamenii sunt în pericol de a deveni o specie pe cale de dispariție. Spre deosebire de animale, ei sunt o specie criminală și sinucigașă.
Dimanche / Duminică, o producție a companiilor Focus și Chaliwate
Scriere și punere în scenă - Julie Tenret, Sicaire Durieux, Sandrine Heyraud
Interpretare - Julie Tenret, Sicaire Durieux, Sandrine Heyraud
Păpuși - Waw! Studio Joachim Jannine / Colaboratori păpuși - Jean Raymond Brassinne, Emmanuel Chessa, Aurelie Deloche, Gaelle Marras
Scenografie - Zoe Tenret / Construcție decor - Zoe Tenret, Bruno Mortaignie (LS Diffusion), Sebastien Boucherit, Sebastien Munch
Creație lumini - Guillaume Toussaint Fromentin / Creație sonoră - Brice Cannavo / Realizare video - Tristan Galand / Filmare subacvatică - Alexandra Brixy / Post producție video - Paul Jadoul / Sunet video - Jeff Levillain (Studio Chocolat-noisette) și Roland Voglaire (Boxon Studio) / Ajutor costume - Fanny Boizard