iulie 2022
Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2022
La cea de-a 17-a ediție, revenirea Festivalului de teatru tânăr acasă, în comunitatea din Alexandria, marchează și revederea cu mentorii și trainerii a căror prezență la Ideo Ideis a devenit deja o tradiție. Între 15 și 21 august 2022, adolescenții din 10 trupe de teatru vor fi ghidați de o echipă de 32 de artiști de referință, într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate. Liviu Pintileasa, Florentina Țilea și Gabriel Răuță se alătură în 2022 mentorilor, iar printre noutățile absolute ale ediției se numără două ateliere unde participanții vor experimenta procesul de creație din spatele machiajului de scenă și realității virtuale.

"Reîntoarcerea la Ideo Ideis în Alexandria e ca un sentiment de eliberare: se restabilește o ordine, se vindecă o rană, se revine la o normalitate. De-abia aștept revederea!'', spune actrița Corina Moise.

Fiecare dintre cei 150 de liceeni va alege un fel nou în care să-și provoace creativitatea în unul dintre cele 10 ateliere de arte alăturate.
 Pe lângă fotografie, muzică, dans, film și scriere creativă, în premieră în istoria festivalului, participanții sunt invitați să facă primii pași în lumea machiajului de teatru, alături de make-up artistul Sofia Iorga, sau pot testa creația și producția VR, în cadrul atelierului multimedia susținut de Marius Cătălin Hodea.

Lista profesioniștilor care vor prelua rolul de traineri în programul atelierelor de arte alăturate continuă cu fotojurnalistul Bogdan Dincă, muzicienii Alexandru Cordonean și Iulia Panici (Via Dacă), coregrafii Simona Dabija, Ioana Marchidan, Răzvan Rotaru, Filip Stoica (Scuze, noi!) și Mariana Gavriciuc, dramaturga Mihaela Michailov și regizoarea Andreea Borțun - unul dintre fondatorii Ideo Ideis. Timp de trei zile, pentru participanți, artele vor deveni instrumente de (re)conectare la sine și la ceilalți.

Întâlnirile cu mentorii le vor oferi trupelor de liceeni inspirație și motivație, amplificând căutările creative din timpul atelierelor și încurajându-i pe adolescenți să le continue în parcursul lor personal și în comunitățile din care fac parte. Mentorii Ideo Ideis #17 sunt: Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Judith State, Andreea Grămoșteanu, Marius Florea Vizante, Gabriel Răuță, Liviu Pintileasa, Florentina Țilea, Istvan Teglas și Maria Obretin. Întâlnirile cu ei (re)creează spațiul safe unde nu există răspunsuri greșite, ci doar chestionări curajoase ale prezentului.

"Aștept cu mare nerăbdare reîntoarcerea festivalului 'acasă' pentru că este, într-un fel, și o întoarcere a mea la mine însămi în urmă cu trei ani. Am visat la momentul ăsta în fiecare an în care festivalul a luat noi forme: la săptămâna asta în care timpul parcă se oprește în loc, sălile alea de sport, curțile școlilor, scenele, Conciato și-ntreg orașul parcă ne aparțin, iar noi toți - copii, traineri și mentori deopotrivă - părem că ne hrănim și trăim doar cu emoție și bucurie. Abia aștept!'', spune Judith State.

Programul de mentorat și ateliere va fi întregit și la această ediție de evenimente dedicate publicului de toate vârstele din Alexandria - comunitatea în care s-a născut festivalul de teatru tânăr în urmă cu 16 ani. Pentru adolescenții din trupele de teatru, dar și pentru iubitorii de teatru și film din oraș, Ideo Ideis #17 vine cu o selecție și mai bogată de evenimente în aer liber: spectacole de teatru pentru cei mari și cei mici, proiecții outdoor, întâlniri cu artiști și profesioniști care regândesc implicarea comunitară, dar și ateliere creative la care publicul va fi invitat să se înscrie.

Mai multe detalii despre evenimentele speciale din cadrul ediției cu numărul #17, precum și programul complet vor fi anunțate în curând.
***
Ne puteți urmări pe:
ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Partener de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria
Parteneri: Consiliul Județean Teleorman, Centrul Multifuncțional Pentru Tineret Alexandria
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Ministerul Culturii
Parteneri media: ROCK FM, Radio România Cultural, Libertatea, Școala 9, Adevărul, Decât O Revistă, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, VICE, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet
Partener de monitorizare: mediaTRUST

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus