Horațiu Mălăele s-a născut pe 31 iulie 1952 și nu pe 1 august, așa cum este înregistrat în certificatul de naștere. "M-am născut, într-adevăr, pe 31 iulie, după cum mi-a spus mama, undeva pe la orele 10 seara. Dar cum se făceau actele atunci, am fost trecut pe data de întâi", mărturisește actorul în interviul pentru Noaptea albă a filmului românesc, care va fi difuzat la TVR 3. "Pentru că numele meu adevărat este Mălăele Valentin Horațiu și am aflat acum, târziu, că Sfântul Valentin ortodox este pe 30 iulie, am, așadar, o sărbătoare și pe 30 iulie. M-am născut pe 31 și sunt trecut pe 1. Sunt trei sărbători succesive care uneori dau mari dureri de cap", mai spune Horațiu Mălăele.
Citește interviul cu Horațiu Mălăele aici.
Ajunsă la a VI-a ediție, Noaptea albă a filmului românesc începe la TVR 3, sâmbătă, 30 iulie 2022, ora 22.00, cu interviul actorului Horațiu Mălăele și continuă cu seria de filme de lungmetraj și cu cele două spectacole de teatru - Mincinosul, în regia lui Vlad Mugur - unul dintre regizorii săi preferați și Poveste studențească - un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, produs în 1979, cu Horațiu Mălăele la vârsta de 27 de ani. Detalii despre producțiile care pot fi văzute la TVR 3, sâmbătă, de la ora 22.00, se regăsesc mai jos.
Spectacolul Mincinosul poate fi urmărit și la TVR 2, duminică, ora 13.00, iar seara, la Duminica filmului românesc (ora 21.00), îl vedem pe Horațiu Mălăele în comedia Primăvara bobocilor, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Tora Vasilescu și Anda Onesa.
Talent incontestabil pe scenă și în film, respectat pentru viața familială stabilă și discretă, Horațiu Mălăele este actor, regizor de film și de teatru, desenator și scriitor.
La mulți ani, Horațiu Mălăele!
Noaptea albă a filmului românesc: Horațiu Mălăele
30-31 iulie 2022, program
ora 22.00 - Interviu cu Horațiu Mălăele
ora 22:30 - LUCA
Film de ficțiune de lungmetraj
Regia Horațiu Mălăele, scenariu Adrian Lustig, imagine George Dăscălescu, Dan Iancău
Cu: Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Rodica Mandache, Bogdan Mălăele, Ovidiu Niculescu, Luke Lewis, Howard Dell, Raynor van de Waters, Tim Duthrane, Dan Ursu, Tommasso Bucini, Danielle Elise Fischer, Samuel Lawrence
1989, ultimul an de comunism în România. Luca, un student, decide să meargă într-o excursie de o zi în Bulgaria. La biroul vamal, locotenentul poliției secrete Nedelcu îl găsește cu o bancnotă de 50 de dolari ascunsă în rect. Luca este bătut cu sălbăticie de Nedelcu.
26 de ani mai târziu, încercând să-și creeze o carieră ca actor, Luca lucrează ca șofer de taxi în New York și devine martor protejat pentru o crimă. Până la proces, Luca se ascunde în România sub identitatea unui om mort. Îl întâlnește din nou pe Nedelcu, care acum este șeful Protecției Martorilor din România și acesta începe să-l șantajeze pe Luca pentru a-i lua toți banii. Sub noua lui identitate Luca știe că dacă dispare, nimeni nu-l va căuta pentru că e deja mort.
ora 00:10 MINCINOSUL
Piesă de teatru din Arhiva de aur a Teatrului Național de Televiziune,
de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur
Cu: Horațiu Mălăele, Virgil Andriescu, Mircea Andreescu, Florin Zamfirescu, Ionel Mihăilescu, Marin Ghenea, Marius Stănescu, Mircea Constantinescu, Diana Gheorghian, Mirela Dumitru, Camelia Maxim, Medeea Marinescu
Lelio Bisognosi, mincinosul, este un om tânăr strălucit, umblat prin lume. Timp de douăzeci de ani a trăit la un unchi în Napoli, apoi a revenit în orașul natal împreună cu servitorul său, Arlechino. Aici, se întâlnește cu fetele doctorului Balanzoni: Rosaura și Beatrice, în timp ce acestea, în lipsa tatălui, se bucură de serenada unui admirator necunoscut. Autorul serenadei este Florindo, student și chiriaș al doctorului, care o iubește timid pe Rosaura, fără a îndrăzni să-și dezvăluie sentimentele. Lelio nu ratează șansa apărută - el se prezintă fetelor sub masca unui marchiz bogat și pretinde că este autorul serenadei, fără a dezvălui de care dintre cele două fete ar fi îndrăgostit. Dar, de dragul artei "invențiilor spirituale", Lelio se complace în a se descrie în diferite minciuni, nu fără consecințe nedorite.
ora 02:05 NUNTA MUTĂ
Film de ficțiune de lungmetraj
Regia Horațiu Mălăele, scenariu Adrian Lustig, Horațiu Mălăele, imagine Vivi Drăgan Vasile
Cu: Meda Andreea Victor, Alexandru Potocean, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, Ioana Anastasia Anton, Luminița Gheorghiu, Dan Condurache, Șerban Pavlu. Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu Botez, Tudorel Filimon, George Ivașcu, George Mihăiță, Doru Ana, Mihai Constantin, Marius Chivu, Dana Dogaru, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartău, Gabriel Spahiu, Vasile Albineț, Simona Stoicescu, Nicolae Urs, Toma Cuzin, Dan Tudor, Adrian Ciobanu, Puiu Dănilă, Ligia Dumitrescu, Roxana Guttman, Emil Hoștină, Cristi Iacob, Liana Mărgineanu, Eduard Palin
Un film despre cât de absurdă poate fi istoria și cum destine individuale pot fi distruse de cecitatea colectivă, despre cum cea mai plină de viață comedie poate degenera în tragedie. Astfel, o echipă de jurnaliști merge într-un oraș izolat să filmeze un reportaj despre fenomenele paranormale. Satul e populat doar de femei în vârstă. Primarul le povestește întâmplarea care a avut loc în primăvara lui 1953 când Mara și Iancu au decis să se căsătorească. Nunta a fost planificată pe 5 martie. În mijlocul ceremoniei, se anunță moartea lui Stalin.
Nunta mută este bazat pe o întâmplare adevărată, petrecută într-un sat românesc, în anul 1953, al cărei punct central e o nuntă cu urmări tragice. La acest eveniment participă câteva zeci de oameni, când primarul satului, împreună cu comandantul regimentului de tancuri, anunță moartea lui Stalin și că a fost declarat doliu internațional de șapte zile. Socrul mic nu este de acord cu oprirea nunții, pentru că el nu vrea ca toate mâncărurile să i se strice, nu vrea să se întoarcă din drum, și nici să-și trimită invitații acasă. Lui îi vine ideea de a "căptuși" această nuntă și de a o muta în interiorul casei, pe care o "zidește" bine de tot cu scânduri la geamuri, ca să nu se producă prea mult zgomot. Pe măsură ce invitații beau și se simt bine, ei uită de jurământul de tăcere pe care l-au făcut, moment în care "nunta mută" devine o "nuntă gălăgioasă", o adevărată petrecere în toată regula. La apogeul petrecerii, turela unui tanc sovietic intră în casă, toți bărbații sunt deportați, iar mireasa își revede soțul abia peste 13 ani, când este eliberat și dorește să se întoarcă acasă, să moară în pace.
ora 03:30 FUNERALII FERICITE
Film de ficțiune de lungmetraj
Regia Horațiu Mălăele, scenariu Adrian Lustig, imagine Viorel Sergovici
Cu: Horațiu Mălăele, Crina Semciuc, Igor Caras-Romanov, Sandu Mihai Gruia, Alexandru Bindea, Antoaneta Zaharia, Puiu Mircea Lascus, Adhiambo-Rosé-Beatrice, Ștefan Alexa, Vitalie Bantaș, Bogdan Mălăele, Dimitrie Bogomaz, Costina Cheyrouze, Constantin Chiriac, Adrian Ciobanu, Sergiu Costache, Bogdan Cotleț, Toma Cuzin, Marius Damian, Sorin Dorin, Mihai Dorobanțu, Maggie Edimoh, Tudorel Filimon, Valentin Florea, Marius Gâlea, Alexandru Georgescu, Doinița Ghițescu, Roxana Guttman, Gheorghe Ifrim, Carol Ionescu, Corneliu Jipa, Ilinca Manolache, Ionel Mihăilescu, Serghei Niculescu-Mizil
Într-un cartier periferic din București, imigranții își îneacă amarul în cârciuma lui Samir: La imigrantul fericit. La o masă, trei prieteni au pierdut șirul paharelor. Ei sunt: Lionel - un român reîntors din Franța unde a lucrat în construcții, Kiril - un bulgar contrabandist de mică anvergură și Igor - un rus fără permis de ședere în România, care lucrează la negru ca instalator. Presați de iminența raziei duminicale pe care o face la oră fixă agentul Porumbel, cei trei o șterg rapid din cârciumă împreună cu ceilalți clienți.
Ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de țigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o țigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morții și modul în care vor muri. De aici începe distracția.
ora 05:00 POVESTE STUDENȚEASCĂ
Piesă de teatru din Arhiva de aur a Teatrului Național de Televiziune,
de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea
Cu: Horațiu Mălăele, Mircea Jida, Ștefan Radof, Anda Călugăreanu
Anul 1922, doi studenți, unul la Drept și unul la Litere, aflați într-o cameră de cămin, noaptea, fără țigări, învățând. Viața studențească are aceleași repere dintotdeauna, cu toate etapele care pornesc de la entuziasm și duc la dezamăgire, cu toate lipsurile și temele filosofice aferente.
Partener al proiectului Noaptea albă a filmului românesc: LiterNet