Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Vremea dragostei, vremea morţii

Greşelile tinereţii, în comunism şi după - Vremea dragostei, vremea morţii


Ziua, martie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Avem aşa: una bucată Fritz Kater, dramaturg german schizofrenic (semnează cu pseudonim şi neagă c-ar fi el însuşi, adică regizorul Armin Petras), cu una bucată piesă de teatru, elementul doi din "trilogia RDG-ului", despre comunism şi după, şapte bucăţi actori buni "made in" teatrul din Sibiu, una bucată scenograf de calitatea întâi, una bucată coregraf genial şi altă una bucată regizor tânăr, premiat acum un an pentru debut. Stai, te uiţi şi te întrebi: ce n-a mers, în această minunată combinaţie, de Vremea dragostei, vremea morţii e multe lucruri, dar nu tocmai un spectacol de teatru?!

Una peste alta, dacă citeşti caietul-program (sau/ şi, eventual, textul lui Kater), afli că ai de-a face cu dragostea unor adolescenţi sub dictatură RDG-istă, prelungită haotic într-o tinereţe bulversată de căderea Zidului (cel al Berlinului, bineînţeles), că piesa - şi spectacolul - are trei părţi: "Tineretul unit / Cor", "An old movie / Gaşca" şi "O dragoste / Doi oameni", şi că, în general, e vorba despre supravieţuirea normalităţii, a vieţii banale aşa cum ar trebui ea să fie, în substraturile unei societăţi sărite de pe fix. Am mai dat noi peste unele dintr-astea, de pildă în amintirile croşetate în volumele lui Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, şi cam peste tot în "produsele" "Ostalgiei" germane (de la Aleea Soarelui la Good bye, Lenin!, sau invers). Şi e minunat că Radu Alexandru Nica (regizorul) îşi afirmă polemic (în acelaşi caiet-program) intenţia de a apuca monstrul comunismului de altă coadă, nici eroică, nici tragică, vorbind despre frumuseţile de zi cu zi ale timpului care, doar întâmplător, e unul al dictaturii. Sună minunat, e probabil unghiul cel mai "luminos" artistic din care te poţi uita la deceniile şase-nouă, numai că, cel puţin la Fritz Kater, "vremea dragostei" îşi are drept canava "vremea morţii", iar vremea asta pur şi simplu în spectacolul lui Nica nu există. N-au nici o treabă nici Rammstein, nici Gotan Project, nici Bob Dylan cu anii '80, nici în RDG şi încă şi mai puţin în România, iar nişte uniforme de pionieri n-ajung ca să naşti o epocă.

Prima scenă, care precede Corul - şi-n care îl poţi recunoaşte pe Andu Dumitrescu în toată splendoarea lui scenografică - e singura cu trimitere la comunism, şi e atât de puternică (montaj de imagini de arhivă, cu Ceauşescu, Gorbaciov, şoimii patriei şi harnice uzine), încât pseudo-compoziţia de pseudo-brigadă care-i urmează, fără ritm, substanţă sau "antren" narativ (căci prin asta supravieţuiau ele, brigăzile, care nu erau doar nişte adunări de oameni vorbind în cor despre ce li se petrece), e un abis emoţional în care te scufunzi fără şansa redempţiunii. Pentru că în partea a doua, cea mai coerentă narativ din text, firul poveştii se pierde pe drumul lui cine ce face, unde, când şi de ce (mă rog, ce fac Ralf şi Peter, familia lor - mama şi unchiul Breuer, cu care mama se mărită după ce tata fuge în Vest şi unchiul iese din închisoare - şi colegii lor de şcoală, plus diriginta Jolanta, în Germania de Est, la sfârşitul anilor '80); că există ceva, dincolo de vânzolelile liceene, care animă timorarea părinţilor, că excesele vârstei aveau alt chip, altă greutate şi alt algoritm de agregare (cum era să furi, în 1980, când toţi fumau Snagov sau BT, o ţigară Kent de la tata, cum e azi?), că timpurile şi morala erau, pur şi simplu pentru că lumea e supusă schimbării, altele, n-o să aflaţi din Vremea dragostei, vremea morţii.

Pe alocuri, ar fi putut fi şi teatru în acest spectacol, dac-ar fi fost şi ceva memorie - la urma urmei, are cele mai bune actriţe şi aproape cei mai buni actori de la Sibiu (dacă n-ar avea Bogdan Sărătean o lene atât de magnifică...); are şi un excelent moment de dans contemporan (Florin Fieroiu chiar e un artist rafinat), agrementat însă cu intenţii teatrale şi mult text, până la cacofonie scenică. Din păcate, în sine Vremea dragostei... e o montare surprinzător de dezamăgitoare în potenţialul ei nesatisfăcut, şi nimic din bunăvoinţa sau talentul creatorilor ei nu poate face ca un spectacol despre nimic să devină ceva.




Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu
Vremea dragostei, vremea morţii de Fritz Kater
Traducere de Alexandru Mihăescu, adaptare de Radu Alexandru Nica
Regia: Radu Alexandru Nica
Scenografia, light-design, concepţia şi realizarea multimedia: Andu Dumitrescu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Cu: Ofelia Popii, Florentina Ţilea, Diana Fufezan, Bogdan Sărătean, Cătălin Pătru, Florin Coşuleţ, Horia Nicoară



 Toate articolele despre Vremea dragostei, vremea morţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Timpul celor trei - Vremea dragostei, vremea morţii, Alina Frâncu
 Galerie foto - Vremea dragostei, vremea morţii, Marian Haiduc, Claudiu Rusu
 Vremea dragostei, vremea morţii sau totul e design, Anda Cadariu
 În căutarea copilăriei pierdute - Vremea dragostei, vremea morţii, Oana Stoica
 Vremea dragostei, vremea morţii - cum se poate vorbi despre comunism cu dragoste, Veronica D. Niculescu
 Toate articolele despre Vremea dragostei, vremea morţii


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer