Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Vremea dragostei, vremea morţii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În căutarea copilăriei pierdute - Vremea dragostei, vremea morţii


noiembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atributul principal al memoriei este esenţializarea. Păstrăm în minte detaliul semnificativ, afectiv puternic, mai mult decît povestea în integralitatea ei. Memoria deformează, pierde elemente, elimină detalii şi transformă cîteodată radical perspectiva obiectiv istorică. Expresia memoriei este succesiunea rapidă a gîndurilor.

Spectacolul lui Radu-Alexandru Nica recuperează memoria recentă din perspectiva tinerilor. Incisiv-tandru, demersul are dimensiune istoricistă în măsura în care revelează o nouă modalitate de percepţie asupra perioadei comuniste, fără încrîncenare, fără patetism, dar are mai ales o dimensiune personală prin recuperarea copilăriei trăite de generaţia celor de 30 de ani sub comunism. O perioadă despre care se vorbeşte de cele mai multe ori cu furie, uitînd esenţialul. Că şi în comunism s-a trăit. Că şi în comunism s-a iubit. Că viaţa cu toate ale ei a existat şi atunci, marcată de corsetul vremurilor, dar a existat. Că micile lucruri care alcătuiesc o existenţă, de la prima iubire la ultima deziluzie erotică funcţionau şi atunci. Şi mai ales că viaţa asta care se scurgea sub dictatură nu a fost a altora, ci a noastră.

Spectacolul are precizia rece a bisturiului şi intensitatea pasională a erotismului adolescentin. E exact în diversitatea stilistică şi fracturat cinematografic ca un documentar. Are ritmul nervos al gîndurilor. Recompune o epocă din poveşti schiţate, gesturi, mimică, atitudine şi stări. Starea de dragoste (sexul era poate cel mai important "eveniment" la nivel personal în cenuşiile existenţe comuniste) şi starea de moarte presimţită (de la cea socială la cea fizică) funcţionează ca paliere alternante ale memoriei. Umorul eliberează tensiunile şi colorează atmosfera, umanizează practic un univers gri, crispat şi inexpresiv aşa cum se vede din filmul lui Andu Dumitrescu. Proiecţia de la începutul spectacolului scanează ironic comunismul în imagini-prototip, muncitorii intrînd pe poarta fabricii, ţarii noii ideologii, Ceauşescu dînd din mînă, oamenii fără expresie, Mihaela cea din desen animat, pionierii micuţi, toţi într-un marşarier cadenţat al istoriei din care se descătuşează apoi spectacolul propriu-zis.

Over-comunismul

Textul lui Fritz Kater face parte dintr-o trilogie a RDG-ului şi este o scanare mentalo-senzitivă a vieţii dinaintea căderii zidului, un fel de life & death in communism style. Kater are un parcurs imaginativ de-a dreptul coşmaresc cu umor cald-ironic, pulsaţii erotice, poveşti feliate, tuşe de comic absurd şi suprearealist. Spectacolul are o structură trinitară matematică. Cele trei părţi deşi extrem de diferite au coeziune dramatică tocmai prin perceperea subiectului din mai multe unghiuri, un fel de piramidă perfectă cu trei muchii care invadează / scanează un organism pentru a-l diagnostica.

Reactivarea memoriei se face de la epidermă, adică de la inventarul gesturilor şi mimicii pubere, cu explozia hormonală atît de repede confundată cu dragostea, cu primele experienţe sexuale urmate de pleiada convulsiilor afective pînă la paralizia fizică. Corala pionierilor bazată pe improvizaţiile jucăuş-amuzante ale actorilor conţine însă primul indiciu al morţii explicitat dual. Căci textual e moartea absurdă a lui Mario (care începe să moară marquesian, cu mult înainte de evenimentul propriu-zis, o moarte care conţine oarecum tuşa de absurd cehovian din Trei surori), iar metatextual sunt primele impulsuri sexuale care "ucid" copilăria. Improvizaţiile actorilor funcţionează de asemenea pe trei paliere, pe naivitatea şi obrăznicia infantilă, pe curiozitatea erotică drept fundament al comportamentului puber şi pe indiferenţa inconştientă faţă de moarte.


Dincoace de zid

Cadrele cinematografice fac jocul în partea a doua. Imagistica pasional-adolescentină evoluează în flash-uri scurte şi repezi, tăietura e rece, ritmul sacadat. Două poveşti se amestecă, planurile alternează pînă la suprapunere, iar explozia de erotism teenager are corespondent în secătuirea sexuală a "maturilor". Şuvoiul de sexualitate incandescent la vîrsta la care dragostea şi sexul sunt tot una dublează o uscăciune în sentimente şi relaţii la o altă vîrstă la care personajele mor social înainte de a muri fizic. Discursul dramatic fragmentar curge într-o succesiune rapidă de secvenţe scurte, tuşe de poveste. La cursul de dans sexualitatea se dezinhibă, la şcoală avem compunere "Cum trăiesc şi de ce" (compunere regăsită în caietul-program, unul dintre foarte puţinele de acest gen care nu mai arată ca un inventar de comentarii preţioase pe marginea textului, ci este un caiet propriu-zis, nu întâmplător de matematică în care sunt adunate odele către Tovarăşul, programul TV de pe vremuri, dar şi poeziile hot de dragoste ale lui Emil Brumaru!), elevii îşi terorizează profesorii ("We don't need no education"), pîndim cînd pleacă părinţii de acasă pentru o partidă rapidă de sex chiar şi cu fundul ars pe plită, prezentul se consumă inutil în derizoriu, comunismul ăsta ucide perspectiva. Viaţa pare brusc prea strîmtă pentru a fi trăită.


Love & death

Dragoste, pasiune, durere, renunţare, moarte. O poveste de dragoste după căderea zidului, una ca toate poveştile, cu el şi ea care se iubesc pînă dincolo de marginile lumii căci întreg universul se reduce la doi. Toţi sunt el, toţi sunt ea. Un cuplu multiplicat pînă la pierderea identităţii, un cuplu în care nu mai există personalităţi, ci doar iubire, doi oameni care se caută chinuitor, fără a se cunoaşte, dar care ştiu că există. Lentoarea hipnotică din a treia parte dezvoltă un erotism coşmaresc, actorii spun textul alternativ în cupluri în timp ce coregrafia lui Florin Fieroriu zvîrcoleşte corpuri în aceeaşi măsură în care textul scormoneşte suflete. Caruselul prinde viteză şi lentoarea este înlocuită gradat de un ritm ameţitor care te face să crezi că Ofelia Popii învîrtită nebuneşte într-un pat ar putea realmente zbura de acolo. Este ritmul rapid, sfîşietor al unei relaţii care se destramă. Dragostea moare.


Un spectacol de AZI despre viaţa de ieri

Spectacolul lui Radu-Alexandru Nica are exactitatea lucidă a unei teoreme matematice, umorul inocent al unui copil, incandescenţa unui act sexual, consistenţa dramatică a 10 cărţi despre comunism, secvenţialitatea rapidă a unui film şi neîncrîncenare, un cuvînt care nu prea are întrebuinţare în România. Mai are bunul simţ de a fi actual ca temă, dar şi ca formă, norocul de fi excelent jucat (nu ştiu dacă s-ar fi putut monta în altă parte decît la Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, singurul teatru în care poţi găsi 7 actori capabili să facă totul pe scenă), muzică bună suspectă de multe subtilităţi (de exemplu, pot fi recunoscute fragmente din soundtrack-ul 2046, un film despre recuperarea memoriei afective inclusiv prin proiecţia într-un imaginar futurist). Un spectacol coerent, sincer şi, slavă domnului!, de azi.


Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Vremea dragostei, vremea morţii de Fritz Kater
Traducerea: Alexandru Mihăescu
Adaptarea: Radu-Alexandru Nica
Cu: Ofelia Popii, Cătălin Pătru, Diana Fufezan, Florentina Ţilea, Florin Coşuleţ, Bogdan Sărăţean, Horia Nicoară
Coregrafia: Florin Fieroiu
Scenografie, light design, concepţie şi realizare multimedia: Andu Dumitrescu
Regia: Radu-Alexandru Nica
Concepţie caiet program: Adrian Matioc şi Aura Gaidarji







 Toate articolele despre Vremea dragostei, vremea morţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Timpul celor trei - Vremea dragostei, vremea morţii, Alina Frâncu
 Galerie foto - Vremea dragostei, vremea morţii, Marian Haiduc, Claudiu Rusu
 Vremea dragostei, vremea morţii sau totul e design, Anda Cadariu
 Vremea dragostei, vremea morţii - cum se poate vorbi despre comunism cu dragoste, Veronica D. Niculescu
 Greşelile tinereţii, în comunism şi după - Vremea dragostei, vremea morţii, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Vremea dragostei, vremea morţii


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer