Timpul celor trei - Vremea dragostei, vremea morţii

1, sau partea primă:

A
tineretul unit/cor

o să fii un bărbat frumos când te faci mare. fşşş. terminat. "şi tot ce-i mai bun într-o casă". astăzi mă laşi? da! mă străduiesc, dar e al naibii de greu. încă o dată. trebuie să spălăm repede cearşafurile. totul e plin de sânge. noi curăţăm canapeaua cu detergent. s-a pătat de parcă cineva mi-a tăiat piciorul cu fierăstrăul! lukas i-a tras-o lui ruppert de 8 ori într-o noapte. lukas o fute pe ruppert. ea îl lasă să i-o tragă în fund. nici o altă fată nu ar face aşa ceva. ăştia mai bătrâni nu mai pot atât de des. durează în schimb mai mult. ne hotărâm să facem o baie. iau televizorul, îl pun pe maşina de spălat şi facem baie cu şampanie. kathrin adoarme, iar eu mă uit la programul de muzică până când apa se răceşte de tot. o duc pe kathrin în braţe până la pat şi vreau din nou să i-o pun. ea se trezeşte şi spune că e uscată de tot. încercăm încă odată. mă forţez să intru, dar doare ca naiba. e sânge pe cearşaf. kathrin zice: e de la tine! o întind urgent la doctor. "noapte bună, băieţilor!". "noapte bună!". după o săptămână stau cu piciorul stâng, mâna dreaptă şi gâtul în ghips. la şcoală steffi s-a combinat din nou cu steinberg. la iarbă verde. nu mişcă. pe o bancă. friedrichstrasse. a căzut. a sărit de pe acoperişul spitalului. cum a ajuns acolo sus? nimeni nu ştie. naşpa. japonia. fermă. şi ea chiar vine. miroase ca un câmp imens de flori. trebuie să mă spăl pe cap / la cişmeaua din grădină. data următoare iau un cearşaf. ne-o punem duminică la prânz în umbrar. nu-mi vine să cred. un ceai. la sutele de "macarale, râd în soare argintii/macarele/în zori de zi".

B
an old movie/gaşca

mama, tata, unchiul breuer, peter, ralf - fratele lui/ dirk, hagen, adriana, ina, jolanta - diriginta

la radio se aude muzică rock din anii 60. un speaker vorbeşte în engleză. printre altele este vorba de tancuri. se anunţă numele unui bărbat împuşcat. părinţii se ceartă. a mai trecut un crăciun. se văd fâşii rupte de hârtie pentru împachetat cadouri. copiii şi l-ar fi dorit însă pe tati. tata pleacă. se întoarce. copiii stau pe coridor. pijamalele de frotir le-au rămas din nou prea mici. peter se ţine strâns de mâna lui ralf. are doar cinci ani. tata îi pupă pe amândoi băieţii, iar mama plânge. tata plânge şi el, dar asta nu schimbă nimic. tata fuge şi strigă: o să vă iau şi pe voi mai târziu. timpul trece. peter şi ralf cresc încet dar sigur. într-un final peter are 17 ani. ralf 19. iar mama... nu mai e tânără. sală de sport. cursuri de dans. muzica: aşa cum ţi-o închipui că e în argentina, dar este finlandeză. peter îşi târăşte picioarele după el, legănându-se aşa cum numai el ştie s-o facă. stinge ţigara între călcâi şi podea... în aerul serii, în faţa vechii uşi a şcolii - o reclamă de neon căreia îi lipseşte o literă. deodată adriana se iveşte în spatele lui ca o arătare, sau ca o ispitire a sfântului ioan botezătorul. peter vrea să-i tragă lui hagen doi pumni în faţă. dar acesta poartă ochelari. aşa ceva nu se face. acasă. apare ralf, care fusese tot timpul precoce. arată, s-ar putea spune, verde la faţă. sună la uşă. toţi stau cu urechile ciulite. ar putea fi miliţia. dar de unde să fi aflat ei de ralf? unchiul breuer a îmbătrânit, dar încă se ţine bine: ceva din humphrey bogart, ceva dintr-un camionagiu. pe vremea când asta mai era încă o meserie. unchiului breuer îi e o foame de lup; şi asta se vede. mai ai şi altceva? se referă la alcool. şi anume în starea sa cea mai pură. se uită la tapet. are aproape aceeaşi vârstă ca el. suntem pe coridorul şcolii. după-amiază târziu. sfârşit de toamnă. peter trebuia din nou să facă ore suplimentare. nu era prima oară când rămânea corigent. ina stă la fereastră. fiecare om ştie, undeva în adâncul sufletului său, ce fel de animal este. chiar şi atunci când şi-ar dori să fie altceva. ina era cioara de pe gard. este ceva mai devreme decât în celelalte dimineţi. primul ceas cu alarmă şi al doilea ceas cu alarmă nici măcar n-au sunat. mama, într-o pijama uşoară, îi trezeşte pe băieţi. unchiul breuer se mută la ei. o urmă de zâmbet le înfrumuseţează chipurile.

ina: "cum trăiesc şi de ce?".
jolanta: da, ina. din momentul acesta aveţi 10 minute.
ina: cum trăiesc...
hagen: de ce gândesc...
dirk: dup-o gagică eu tânjesc...
ralf: la facultate nu mă duc...
peter: dacă tac-tu-a fost haiduc...
adriana: o vacă la catedră stă...
peter: doar note proaste ea ne dă...
adriana: un tăuraş dac-ar găsi...
peter: vaca pe loc s-ar potoli...
ralf: noi n-avem tăuraşi în clasă...
toţi: aşa că du-te vaco-acasă...
vaco, vaco, ti-am adus un bou,
vaco, vaco, să ţi-l fac cadou.

acasă. ralf - gol în baie. vorbeşte la telefon. în timp ce iese din vană, atinge soba şi se arde la fund. o lebădă străpunsă căzu din cer. unchiul breuer a luat ceva frişcă din frigider să i-o pună lui ralf pe rană. unchiul breuer venise cu şmecherii d-astea din închisoare. peter nu l-ar fi acceptat niciodată ca tată. doar ca unchiul breuer. vine adriana. peter dorea să ucidă tot ce era în el. unde era să se ducă? s-au dus în "ariciul" şi au băut. un câine lătra andaluz pe aripile vântului lângă o benzinărie strălucind întunecat. tandră magie ca pam grier noaptea, în rulota de pe platoul de filmare, luptând cu gantere de două kg împotriva cojii de portocală. sau poate vedem doar doi vulturi bătrâni. sau poate că eva trebuia să ajungă la vârsta de 51 de ani ca să înţeleagă dragostea. dirk şi peter stau în maşină. vor să plece în america, dar nu ştiu cum. adriana se urcă în maşină. lucru foarte uşor de realizat, din moment ce maşina n-a plecat niciodată de pe loc. toţi se dezbracă. toţi stau pe marginea râului de graniţă. peter şi adriana fac dragoste, sau şi-o trag. peter voia să devină cowboy, să călărească, să tragă cu puşca şi să nu se spele cu săptămânile. sau poate doar pe mâini. dar odată şi odată mirosul ei va fi dispărut, iar atunci ce să facă? peter pleacă. împreună cu dirk trece graniţa. 7 ani mai târziu. la mama acasă. e din nou crăciunul. cadourile sunt încă nedesfăcute. tata: ralf, peter?


C
o dragoste/doi oameni

gaşca sau corul a dispărut. sau a obosit.

el alergă câteva ture prin parc. atunci o văzu. soarele dispăru pentru o clipă. şi asta fără exagerare. s-au întâlnit în cantină. s-a aşezat la masa ei. şi-au vorbit...

el: nu mai ajung acasă.
ea: ok. mai eşti aici? mai eşti încă aici?
el: bineînţeles. unde altundeva să fiu?
ea: am o dragoste de care trebuie să uit. de ce te uiţi aşa la mine?
el: fiindcă vreau să te văd mereu. vreau să mănânc ceva ca lumea
ea: oricum eşti prea gras.
el: tu ai picioare frumoase.
ea: ale tale sunt bătrâne şi pline de pete. "why doesn't it work?".
el: n-am devenit încă atât de pervers
ea: eşti homo? eşti chiar atât de homo, încât să citeşti reviste pentru femei? sau poate nu îţi mai plac. facem baie într-un vulcan şi nu murim. de ce?
el: pentru că îl sorb până la fund.
(ea: nu prea ştie să fută, dar îl învăţ eu.)
el: ce-i măgăria asta? dacă nu-ţi sunt de ajuns, plec.
ea: tatăl meu ne-a părăsit pe mine şi pe mama când aveam zece ani. era atât de puternic... nu vreau să-mi mai fie frică. îl caut în fiecare bărbat şi nu pot să-l găsesc. tu nu eşti ca el, dar nu e vina ta.

un an după ce plecă, s-a reîntors. ea a dat jos fotografiile cu alţi bărbaţi şi a agăţat-o pe a lui.

ea: te-am aşteptat. ştiam că te vei întoarce, eu am greşit. hai să o luăm de la capăt. poate că legătura noastră a fost prea intensă. am fost cu alţi bărbaţi şi m-au plictisit. acum sunt singură de câtva timp.

trecu pe lângă ea şi rânji

el: eu nu fac aceeaşi greşeală de două ori.

avea membrul sculat.

ea: lasă-mi timp. trebuie să învăţ să trăiesc cu un om. n-am reuşit asta niciodată cu nimeni. n-am fost cu nimeni atât de mult împreună cât am fost cu tine. n-am fost cu nimeni atât de mult împreună...
el: am fost patru luni împreună.
ea: da, aşa e.
el: hai să plecăm de-aici. acolo unde am fost eu e cald. acolo şi marea îţi va mângâia trupul. acolo vom putea trăi împreună.
ea: ce să fac acolo? eu aici trăiesc.
el: ne căsătorim? ştiu ce-i de făcut: merg la tine şi fac ceva de mâncare, iar în noaptea asta facem un copil! aveţi ceva împotriva extenuării?
ea: nu mai simt nimic. a fost o greşeală. iubesc un bărbat pe care nu-l cunoşti şi care nu mă iubeşte. asta de câţiva ani. îmi pare rău. acum ar fi mai bine să pleci. am încercat să ascund acest lucru, dar nu pot să-l uit. e mereu în mine.
el: bine. dacă vrei şi eu pot să trăiesc cu tine fără să mă iubeşti. putem să mai facem o dată dragoste?
ea: nu cred. dar încearcă să mă suni. ştiu că nu sunt normală, dar nici tu nu eşti. dacă mă iubeşti, ai să-nţelegi. ar fi putut să meargă între noi. am avut momente frumoase. tu eşti doar o imagine pe care încerci să o imiţi. ai nevoie de un al doilea chip care să te lumineze. dar trebuie să înveţi să trăieşti şi pe întuneric.

planeta se stinsese.


2, sau partea secundă:

Începutul: un montaj ce prezintă scene din timpul comunismului, totul pe piesa Du Hast a lui Rammstein, la volum maxim. Efectul e mai mult decât zguduitor, totul, dar absolut totul, sala, scaunele, vibrează... Trei planuri: A - tineretul unit/cor, B - an old movie/gaşca şi C - o dragoste/doi oameni. Trei stări: copilăria, adolescenţa şi maturitatea. Un timp perfect pentru marile descoperiri, trăirea sentimentelor până la epuizarea lor. Fondul: comunist. Locul: Germania. Timpul: înainte şi după căderea Zidului Berlinului.

Piesa lui Fritz Kater e absolut superbă, scrisă într-o manieră cu totul inedită: o mare de cuvinte, doar cuvinte, fără semne de punctuaţie, fără litere capitale, fără nimic. E, însă, atât de bine scrisă, încât înţelegerea ei nu ridică nici o problemă. Totuşi, prima privire aduce cu ea şi şocul: e totul mult prea nou poate?... Rupe normele, asta e clar.

Prima parte a scrierii (1, sau partea primă), este de fapt, o adaptare a adaptării pentru spectacol, a lui Radu-Alexandru Nica. Un fel de text, în text, în text, sau tipul rezumatului ameţitor, compus din cuvintele/propoziţiile/frazele cheie ale spectacolului. Aşadar, pentru a structura cât mai matematic totul, nu ne rămâne să facem decât un calcul cât se poate de simplu: maniera în care e scrisă piesa + regia + distribuţia = combinaţia e, cel puţin, explozivă.

Se vorbeşte aici de trei perioade: un prim timp, al copiilor, al elevilor din Germania de Est si peripeţiile tipice: aventurile din şcoală, bineînţeles primele beţii şi, primele experienţe sexuale, prezenate într-o formulă comică, pe cât posibil obiectivă, de un cor, un grup, care vorbeşte la unison, ca şi când toate cele povestite ar putea să se întâmple oricui, momente prin care ar putea să treacă oricine, fără ca nimic să se particularizeze. Scena e goală, doar şapte suflete: trei fete cu codiţe şi patru băieţi, adică toţi actorii din distribuţie, îmbrăcaţi în uniforme şcolare. Costumele şi sarafanele lor sunt negre, fapt cu ecou în final, când maturizarea nu va întârzia să apară, iar copilăria şi puritatea vor fi dispărut demult, când fetele vor fi devenit femei, iar băieţii bărbaţi...

Un al doilea timp, împărţit pe 2 planuri, este 1: acela al unei familii, în care tatăl îşi părăseşte nevasta, Eva si pe cei doi băieţi, Ralf şi Peter, încă mici şi, evoluţia în timp a tuturor - băieţii cresc, merg la şcoală, unchiul, fratele tatălui, iese din închisoare şi se mută la ei, începând, sau continuând o relaţie de dragoste cu mama şi 2: băieţii ca adolescenţi, problemele şcolare, revolta împtriva "profilor", fetele, sexul şi în final, fuga din ţară a lui Peter, cel mai mic dintre cei doi fraţi, împreună cu Dirk, unul din colegi. Cele două planuri se desfăşoară alternativ, iar scenele sunt rapide. Decorul schimbat mereu şi mereu de actori, prezintă când o sală de dans, loc în care fiecare se dezinhibă treptat, când casa lui Ralf şi-a lui Peter, plan secund şi personalizat - viaţa unei familii cu bune şi rele, când sala de clasă, unde elevii îşi bat joc de noua lor dirigintă, Jolanta, ajungând până în punctul în care o vor scoate afară - nu se conformează sistemului, nu încă... nu, ei sunt puri, nu cred în comunism, se împotrivesc şi nu le pasă de consecinţe. Această a doua parte a piesei marchează de fapt, o trecere: trecerea de la copilărie la maturitate, cunoscută şi sub numele de "adolescenţă", sau "perioada marilor întrebări filosofice": "Cum trăiesc şi de ce... gândesc?", sau "perioada marilor piederi" - pierderea purităţii, a virginităţii, a sincerităţii şi-aşa mai departe... Şapte ani mai târziu, cade Zidul Berlinului şi tatăl se întoarce...

...Şapte ani mai târziu am scăpat de comunism, dar ne-am pierdut şi inocenţa... Al treilea şi ultimul timp este cel al dragostei, al maturităţii, al epuizării si chiar al morţii, ca urmare. Textul lui Kater (cuvintele, nedelimitarea lor, dar ideea logică), este transformat de Nica într-un schimb de replici dintre un El şi-o Ea, rolurile fiind preluate rând pe rând de fiecare actor în parte. Se vehiculează, astfel, din nou ideea generalităţii, e o poveste care i se poate întâmpla oricui; aici nu e vorba de particular, nici de individual. În această ultimă parte, scenele se succed teribil de rapid, într-un crescendo ameţitor, atât al jocului actoricesc cât şi al replicilor, care nu face altceva decât să-ţi taie respiraţia. Actorii au renunţat la uniformele şcolare (s-au întâmplat prea multe, nici nu se putea altfel), acum toţi sunt îmbrăcaţi în negru, nici un alt fel de pată nu le mai colorează trupurile; fetele, care nu mai sunt fete de altfel, poartă sarafanele direct pe piele, la fel şi băieţii costumele; au renunţat la cămăşile albe (simbolul purităţii), respectiv albastre şi la şosetuţe şi, au devenit adulţi. Părul le e despletit, răvăşit, se confundă unii cu alţii. Două microfoane trec prin mâinile fiecăruia, în timp ce-şi spun textele, nu există limite, fiecare devine un El, fiecare devine o Ea, iar sunetul puternic dat de microfoane are impact şi dă greutate scenei. În mijloc e un pat imens, care se învârte ameţitor, ca un carusel al morţii, în timp ce actorii îşi spun din ce în ce mai repede replicile. N-ai timp să clipeşti, n-ai timp să respiri, impresia generală este că patul va scăpa din mâinile celui ce-l învârte, luându-şi zborul în public şi provocând un dezastru. La nivelul conştiinţei de fapt chiar asta se întâmplă. În fundal, pe un ecran, se succed imaginile celor 7, alb-negru... perisabilitate sau o altă săgeată spre dezastru? Cu siguranţă! Însă toate astea sunt foarte naturale... Deznodământul dintre cei doi e totuşi inevitabil si bineînţeles, trist. Sentimentul epuizat, nu mai permite nici o remediere. Sfârşit...

Perioadele sunt delimitate cu ajutorul efectelor vizuale şi auditive, iar trecerile de la muzica lui Rammstein, până la cea clasică, punctează excelent toate schimbările ce au loc. Vremea dragostei devine astfel o vreme a morţii, vremea fericirii, devine o vreme a tristeţii. Piesa e dedicată tuturor celor care n-au avut un tată.

Planeta se stinsese...

---

Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu:Vremea dragostei, vremea morţii de Fritz Kater
Traducerea: Alexandru Mihăescu
Adaptarea şi regia: Radu-Alexandru Nica
Coregrafia: Florin Fieroiu
Scenografie, light-design, concepţie şi realizare video: Andu Dumitrescu
Sunet: Claudiu Rusu
Concepţie caiet program: Adrian Matioc şi Laura Gaidarji
Distribuţia: Ofelia Popii, Cătălin Pătru, Diana Fufezan, Florentina Ţilea, Florin Coşuleţ, Bogdan Sărătean, Horia Nicoară