Jurnal de Piatra Neamț: despre simțul și exercițiul datoriei la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2022

8 septembrie 2022. Câteva minute trecute de 7 seara. Sala Mare a Teatrului Tineretului (TT) e aproape plină. Fără să știe, câteva sute de oameni se pregătesc pentru o reprezentație de două ceasuri de-a lungul căreia istoria se va schimba. O repetiție moldovenească, producția Teatrului Fani Tardini din Galați selecționată în secțiunea națională a Festivalului de Teatru Piatra Neamț (FTPN 33), a început în epoca God Save the Queen și s-a încheiat în era God Save the King. "The BBC is interrupting its normal programmes to bring you an important announcement. This is BBC News from London. Buckingham Palace has announced the death of Her Majesty Queen Elizabeth II".

***
Tradiția FTPN invită spectatorii la o discuție cu realizatorii spectacolului de seară în Sala Rotondă a TT. La 10 minute după finalul exuberant al spectacolului gălățean, regizorul Cristian Ban și o bună parte din trupa de actori iau loc pe scaunele elegante, cu pânză verde și mânere aurii. În jurul lor, oameni de felurite vârste și multe & mulți dintre puștoaicele & puștii care făcuseră galerie aproape ca la fotbal de-a lungul spectacolului, râzând și aplaudând vârtos de la balconul din înaltul Sălii Mari. În jurul lor, câteva scaune libere, neocupate de criticii de teatru prezenți la celelalte discuții cu artiștii din festival.

***
Să nu idilizăm. Regina a fost un om cu bune și cu rele, după cum imaginea, substanța și rațiunea de a fi a Regatului sunt subiecte de infinite discuții. Argumente sunt de formulat în toate sensurile, unghiurile din care pot fi privite lucrurile s-au multiplicat în chip copleșitor de-a lungul anilor. Nimic și nimeni nu sunt deasupra judecății oamenilor.

Și totuși, în această mare de naturale și de dorit mișcătoare ape ale viului, există mai mereu certitudini. De pildă, mâna Reginei din după-amiaza ultimei sale apariții publice. Cu 48 de ore înainte de anunțul BBC, Regina o numea pe Liz Truss prim-ministru al Marii Britanii și imaginile fixe ori în mișcare surprindeau pielea tumefiată de pe brațul suveranei de 96 de ani. Semn al perfuziilor, al suferinței fizice, al vârstei, al timpului care i se apropia de final. Nu înainte de a-și îndeplini datoria de a numi al 15-lea prim-ministru din timpul domniei sale și de a zâmbi aparatelor foto și camerelor video.

***
Să nu ne mințim și să nu ne întoarcem privirea. De ani de zile, felul în care înțeleg să-și facă meseria cei care scriu și vorbesc despre teatru în spațiul public e jenant. Criticii și cronicarii sunt, suntem mult sub cei despre care se presupune că ar trebui să emitem judecăți de valoare. Dpdv profesionalism, seriozitate, maturitate & co.

Puzderie de artiști, spectacole și teatre relevante din întreaga țară, fie ele de stat ori independente, sunt ignorate cu desăvârșire, ani în șir, de cele și cei care s-ar cuveni, prin fișa minimală a postului ce include inițiale precum UNITER și FNT sau chestionare de răspuns la anchete de final, să le urmărească, consemneze, contextualizeze și valorizeze activitatea. Drumurile sunt prea lungi, trenurile prea lente, avioanele prea periculoase, autostrăzile prea puține, scuzele prea la îndemână.

În lipsa presei culturale, rarele călătorii în afara urbei de rezidență se fac pe banii / infrastructura de transport, cazare și, adesea, masă a teatrelor. Chiar și cu ocazia acestor rare călătorii, simțul datoriei nu e suficient de puternic pentru a stimula participarea la spectacole și întâlnirile cu realizatorii lor.

Să ne mințim că pentru oamenii din Galați n-au contat complimentele primite de la spectatori? N-are rost. În același timp, să ne mințim că pentru aceiași oameni n-a contat absența criticilor de la întâlnirea post-reprezentație?

***
Probabil că rolul cel mai important al teoriei este de a așeza în concepte, ecuații, modele, definiții, sisteme & co aspectele majore ale existenței. O seamă de cuvinte și cifre așezate într-o anumită ordine sintetizează experiențele practice și intelectuale ale omenirii întinse pe durata câtorva milenii. Cheia stă în raportul teoriei cu practica, cu viul, cu viața.

Teoretic, Regina era un personaj prăfuit, aparținând unei lumi de mult apuse. În practica vieții britanice, fie a celor a mulți ori a celor puțini, a celor foarte educați sau slab spre deloc educați, a celor din Chelsea ori a celor cu The Sun, Regina era un personaj cât se poate de viu, de apropiat, de familiar. Regina impunea, emoționa, conta, oricât de improbabile, din punct de vedere teoretic, erau aceste manifestări ale viului.

Teoretic, oamenii care activează în teatru, ca și în orice alt domeniu de activitate, ar trebui să fie capabili de auto-evaluare. Fiecare ar trebui să știm, sau măcar să bănuim, ce, cum și cât putem. În realitate, de la Galați la Timișoara, de la Piatra Neamț la Sfântu Gheorghe, de la Brăila la Odorheiu Secuiesc, oamenii au nevoie de privirea celuilalt. Pentru verificare, pentru confirmare, pentru validare, pentru a înțelege că sunt sau nu pe drumul cel bun. Oricâte vorbe contrare s-ar spune, oricât teoriile privind evoluția societății ne-ar predica altfel, criticii, UNITER-ul, FNT-ul, anchetele de final, premiile de orice fel contează. Și pentru auto-calibrare artistică, și pentru finanțare, si pentru ego.

***
În eterna comparație noi versus ei, amestecăm toate conceptele, teoriile (conspiraționiste ori ba) și complexele (de inferioritate ori superioritate) posibile. De prea puține ori ne uităm la urmele de pe palma Reginei (care, apropo, a semănat până la final cu una dintre bunicele mele, vânătăile pe bază de perfuzii included).

Dacă ne-am uita, pesemne c-am descoperi lucruri precum umanitatea ditamai Reginei, reginele din viețile fiecăruia dintre noi sau faptul că ce e bun și solid pe lumea asta s-a construit și pentru că, de-a lungul anilor, un număr de oameni au făcut ceea ce simțeau că trebuie făcut (pentru binele comun), nu doar ceea ce era plăcut, comod, ușor de făcut (pentru binele propriu sau doar al celor asemenea lor). În epoca în care vorbim de dimineața până seara de concepte teoretice precum nediscriminare și incluziune poate că ar fi potrivit să le și practicăm.

***
Pe durata FTPN 33, în foaierul de la primul etaj al Teatrului, este instalată o expoziție de text și fotografie dedicată lui Václav Havel: "Nu știu ce se va întâmpla. Nu știu dacă Europa se îndreaptă spre mai bine sau spre mai rău, ori dacă planeta sau umanitatea se îndreaptă spre mai bine sau mai rău. Nu m-am considerat niciodată un optimist, adică o persoană care este sigură că totul va fi bine, dar nici un pesimist, adică unul care este sigur că va ieși prost. Situația se redeschide întotdeauna și cuprinde întotdeauna toate posibilitățile, atât pe cele bune, cât și pe cele proaste. Important e să lucrezi în favoarea posibilităților bune și să îți păstrezi speranța".