O săptămână la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2022

Pentru o persoană cu un interes modest pentru teatru, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț, 2022, a fost o adevărată revelație: pe lângă faptul că am descoperit o latură inovativă și nonconformistă a teatrului românesc și internațional, am fost surprinsă să văd amploarea evenimentelor culturale dintr-un municipiu moldovenesc, care, în cei doi ani pandemici de când locuiesc aici, nu mi-a insuflat prea multă speranță în progres social.

Tema ediției a 33-a a festivalului a fost 146 km, distanța dintre Teatrul Tineretului și Vama Siret - granița dintre România și Ucraina. Astfel, majoritatea spectacolelor și evenimentelor au fost dedicate solidarității cu poporul ucrainean în contextul războiului în desfășurare din statul vecin.

Prima săptămână (5-11 septembrie 2022) a debutat cu spectacole care portretizează trauma colectivă a celor ce au fost afectați de războiul din Ucraina: texte scrise de dramaturgi ucraineni și jucate de actori români (de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț) și moldoveni în spectacolul-lectură Skin Deep. Our children de Natalia Blok și în spectacolul Teatrului Alexei Mateevici de la Chișinău Să le spunem pe nume la dramaturgia căruia au contribuit mai mulți dramaturgi ucraineni. Acestea și-au îndeplinit scopul de a implanta empatia în sufletul publicului și de a rupe tăcerea despre problematica acțiunilor militare ce au loc la 146 km de noi.

Spectacolele din următoarele zile s-au îndepărtat de tema centrală a festivalului, însă au reușit să sensibilizeze spectatorii abordând alte teme sociale de actualitate. A doua zi de festival s-a încheiat cu spectacolul coregrafic Humans. Bodies. Images. în care întreaga echipă de la Linotip, Centru Independent Coregrafic au ilustrat efectele body-shaming-ului, parcursul corpului feminin prin maturizare și relația acestuia cu societatea și standardele nesănătoase care sunt impuse unor corpuri în continuă schimbare. La sfârșitul spectacolului, probabil că orice spectator s-a simțit confortabil în pielea sa, după confesiunile personajelor cu care au putut rezona în special femeile din public.

În a treia zi de festival, teatru-spălătorie din Chișinău & HAU Habbel am Ufer de la Berlin au provocat multe controverse în rândul spectatorilor cu Simfonia progresului / Sinfonie des fortschritts, un spectacol-meditație care în loc să te calmeze te scoate din zona de confort și îți provoacă furie, deoarece ajungi să trăiești povestea personajelor și, mai trist, te regăsești în ele. Acest manifest anti-capitalist și anti-colonizare a reprezentat o revoltă a estului european asupra vestului-agresor și exploatator al muncitorilor sezonieri. Sunetele puternice din timpul spectacolului au persistat și după sfârșitul acestuia, când fiecare încerca să găsească răspuns la întrebările lăsate de acest performance. Îmi permit să cred că spectacolul a displăcut unui număr semnificativ de oameni, deoarece mulți nu sunt gata să accepte adevărul celor spuse de teatru-spălătorie.

Poate nu atât de trist și revoluționar, dar impresionant peste măsură, a fost spectacolul din ziua a patra: O repetiție moldovenească, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați, care încearcă să se îndepărteze de modelul clasic teatral, adaptând pentru contemporaneitate un text de secolul XIX, scris de Costache Caragiali. Ilustrând lumea internă a unei trupe de teatru de moldoveni prost finanțată, spectacolul te face să uiți că el este în fapt forma finală a conceptului de la care a pornit, și nu doar o repetiție moldovenească care redă cu umor tragedia celor care încearcă să facă artă, dar sunt limitați de posibilități. Prin comparație cu spectacolul din seara precedentă, textul a fost mult mai accesibil publicului și a lăsat spectatorii cu o ușoară melancolie, nu doar cu întrebări și neliniști.

Atelierul Spectatorul critic coordonat de Mihai Brezeanu a unit câțiva liceeni și viitori studenți în zilele 5-7 de festival pentru a descoperi cum arată teatrul prin prisma adolescenților. Curiozitatea m-a îndemnat să iau parte la acest atelier în care, în conformitate cu așteptările mele, am găsit un spectru de viziuni și opinii fascinante ale adolescenților pasionați de teatru despre spectacolele din cadrul festivalului de la Piatra Neamț. Am avut ocazia să mă aflu împreună cu alți tineri într-un spațiu safe care a dus la continuarea discuțiilor despre teatru chiar și după încheierea atelierului. Surpriza plăcută a fost să descopăr că nu am fost singura care a văzut anumite lucruri dintr-un unghi distinct și că unii participanți la Spectatorul critic au împărtășit aceleași impresii ca și mine. Regretul că atelierele se sfârșeau prea repede a fost colectiv, ne adânceam în polemici entuziaste și uitam că trebuia să ajungem la alte evenimente din cadrul FTPN. Mihai m-a convins că teatrul poate avea o pondere semnificativă în viața ta chiar dacă nu ești actor, dramaturg, regizor, scenograf sau oricare alt om important care stă în spatele unui spectacol, ci doar un spectator.

Ultimul spectacol din prima săptămână a fost o încheiere desăvârșită a zilei a 7-a, un spectacol despre iubire în cele mai variate, imprevizibile și nostime forme. Actorii din Partea 1. Iubirea. Reactor de creație și experiment, și-au adus bagajul emoțional de la Cluj-Napoca și din foste iubiri. Ne-au arătat cum să vorbești despre iubire și cum să accepți iubirea în orice expresie a ei. Au scos amintiri din propriile arhive pentru a se exterioriza pe scenă și a ne înfățișa iubirea în cea mai pură formă a ei: caldă, imperfectă, dureroasă, absentă, rece, sufocantă, întâmplătoare... dar totuși-iubire.

Pentru o adolescentă care se află în continuă documentare a artei, a clișeelor și invențiilor artistice, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț mi-a reîntors speranța în posibilitatea unei prosperități culturale în orașele de provincie. Teatrul cu siguranță creează senzații și stimulează impresii care nu se compară cu percepția literaturii sau a cinematografiei, e cu adevărat altceva. Sper că un număr cât mai mare de tineri au împărtășit același efect post-dramatic ca mine și vor reuși să convingă și alți adolescenți că teatrul nu e plictisitor sau anost, idee insipidă care circulă printre cei din generația mea, care preferă să se hrănească cu generalități și tipare uzate până la extrem.

Satisfacția mea după o singură săptămână de festival a ajuns la un nivel care nu se poate compara cu alte senzații trăite până la FTPN, mulțumită Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.