Calea spre independență - Competiția de scurtmetraj internațional Anonimul, 2022

Scurtmetrajele aflate în competiția internațională vorbesc despre tentative, mai mult sau mai puțin reușite, de eliberare a protagoniștilor. Fie din ghearele unei familii disfuncționale, fie, mai general, dintr-o situație mai complexă. Oricum ar fi, evoluția e obligatorie. Precum în vechime cu Iona care s-a trezit captiv în burta chitului și doar acolo și-a venit în fire, hotărârea de a ieși nu mai poate fi amânată.

Curajul este crucial, iar descoperirea de soluții este aleatorie. Energiile se declanșează atunci când nu te aștepți, însă, întotdeauna, par să aducă ceva ireversibil. Protagoniștii sunt cel mai adesea adolescenți striviți între dezastrele familiale și oportunitățile limitate ale societăților în care trăiesc. Astfel că bildungsromanele de odinioară, în care maturizarea era un proces dificil, dar liniar și chiar cu happy end, nu mai funcționează în condițiile de față. Din contră, tinerii se dezvoltă haotic, fără un plan anume. Însă revolta interioară față de presiunea familiei sau a societății rămâne salvatoare.

North pole, r: Marija Apcevska (Macedonia de Nord) Margo, o adolescentă introvertită, nu reușește să își găsească un loc în mica comunitate în care trăiește. În vestiarul fetelor, zgomotele vitalității acestora o îndepărtează mai degrabă decât să o integreze. Își privește colegele cu aceeași privire speriată și invidioasă arborată de Sissy Spacek în Carrie (r. Brian de Palma, 1976).
Are, într-adevăr, un prieten, dar conexiunea profundă cu acesta se lasă așteptată. Pare că stă mai mult din obligație cu el.
Vizual, filmul e dominat de o atmosferă fără perspectivă, fără posibilitatea de a privi departe: înăuntrul vestiarului sunt aburi; afară, pe câmpurile pe care încearcă să devină femeie alături de prietenul său, este ceață. Nimic nu este clar, totul este tulbure.
Exasperată de insatisfacție, joaca unor copii năzdrăvani este pe cale să o scoată din sărite. Totuși, nu se supără prea tare pe ei. Sunt, probabil, rude. Intră și ea în joc. Alături de ei, revine la sentimente mai bune. Dintr-o dată, situația se limpezește. Pentru moment, soluția nu este evoluția, maturizarea cu orice preț, ci involuția temporară, regăsirea relaxată a copilăriei. În definitiv, asta este o lecție de viață pentru noi toți.


Safe, r: Ian Barling (SUA) Într-un bar de noapte, câțiva tineri se iau la bătaie. Pare ceva nevinovat, nimeni nu intră în panică, dar iese mai urât decât se așteptau: unul e internat în stare gravă. Poliția începe să caute vinovatul, care nu este de găsit. Dar taică-su, fost polițist, știe ascunzătoarea lui. Se schițează elementele unui thriller în care protagonistul fuge de poliție pentru a-și demonstra, în cele din urmă, nevinovăția.
Totodată, o dramă: sentimentele paterne intră în conflict direct cu respectul față de lege. Dilema tatălui este dacă nu cumva un asemenea tânăr este mai în siguranță în custodia poliției sau, din contră, într-o fugă alintată de răspundere și de sine însuși. Răspunsul va fi dureros, dar necesar.


Memoir of a veering storm r: Sofia Georgovassili (Grecia). Fără să știe nimeni din familie, fără niciun un semn exterior, Anna trece printr-o dramă: a rămas însărcinată. Însă este mult prea tânără pentru a-și asuma sarcina. Alegerea pe care o ia pare să fie cea bună. Viața trebuie să continue în direcția ce trebuie. Dezastrul trebuie ocolit - de aici și titlul.
Spitalul este un loc tăcut, dar primitor. Anna este protejată aici de furtuna de afară - simbol al tuturor complicațiilor unei sarcini adolescentine. Sentimentul de liniște, de încredere, de normalitate, de lucruri ținute sub control, oferite de o societate deschisă și asumate de protagonistă se confruntă distant cu iminența dezastrului personal, a crizei care nu e deloc binevenită.
Scurtmetrajul pledează pentru accesibilitatea unei asemenea decizii, în care avortul devine ceva cu puțin mai serios decât o joacă. Singura diferență ar fi anestezia. Tot complicatul proces etic este aruncat la gunoi. Însă, întrebarea rămâne: doar naturalețea continuității copilăriei este singurul lucru care contează?


Techno, mama, r: Saulius Baradinskas (Lituania) Nikita (Motiejus Askelovicius) este un adolescent blonduț, slab, care poartă mereu un trening roșu. Roșu ca sângele, ca și cum toată ființa lui ar fi o rană.
Trăiește - mai bine zis suferă - alături de o mamă autoritară până aproape de violență și tânjește după un tată absent, emigrat departe, tocmai la Berlin. Singurul său refugiu este muzica techno, pe care o gustă alături de un prieten, într-o relație aproape de homosexualitate.
Chinul său interior izbucnește regulat, însă nimeni nu dorește, nu are răbdarea de a-l ajuta dincolo de aparențele unei minime funcționalități.
Revolta lui față de cadrul social în care trebuie să trăiască este, pentru început, simbolică. Culorile violente ale îmbrăcăminții se luptă cu griul clădirilor comuniste, muzica techno exprimă o violență din ce în ce mai directă, ca să nu mai vorbim despre stroboscopul care o însoțește. Astfel, ciocnirea fizică devine iminentă.

In the soil, r: Casper Kjeldsen (Danemarca) Carolin este o adolescentă ce trăiește doar cu tatăl său, izolați undeva într-un sătuc cuprins de cețuri. Tatăl pare destul de iubitor, dar ne dăm seama că, de fapt, doar efortul fetei de a se adapta problemelor sale mentale ține împreună familia. Însă când tatăl începe să sape o groapă care nu prevestește nimic bun, fata alege propria cale.


Datsun, r: Mark Albiston (Noua Zeelandă) este un model de mașină. În acest scurtmetraj, Datsun este o vechitură galbenă, dar încă funcțională și sportivă, uitată în garajul unei familii. A rămas după sinuciderea tatălui, comisă fără nicio explicație. Cei doi băieți orfani, împreună cu un văr cu orientări sexuale aparte, vor pleca cu Datsun-ul într-o aventură plină de adrenalină, în care va fi implicată chiar și poliția. Tot scandalul ce se va crea va fi o formă de scăpare de amintirea tatălui și de descoperire a propriei independențe.


Sandstorm, r: Seemab Gul (Pakistan). Într-o societate conservatoare precum Pakistanul, descoperirea propriei feminități înmugurite, celebrarea tinereții și frumuseții, sunt dificile și nu trebuie comunicate spre exterior. Orice și oricine poate reprezenta un pericol la adresa "onoarei" fetei - în fapt, un mod reacționar al societății de a ține femeile încarcerate. Situația e complicată de dezvoltarea telefoanelor mobile, care permit atât de multe conexiuni între oameni, dar care înmulțesc și "pericolele".
Inițial, tânără se filmează dansând fără vălul islamic, văzut de ea ca simbol al reprimării maturizării și occidentalizării. Așadar, ca un inamic. Apoi, când realizează totuși pericolele, pânza, mai mult chiar decât o furtună de nisip, o pune la adăpost de avansurile cam prea îndrăznețe ale prietenului său virtual. Dintr-o dată, neașteptat, aceeași piesă vestimentară devine cel mai bun prieten al ei. Regizoarea Seemab Gul, originară din Pakistan, dar care locuiește la Londra, spune o poveste despre îndrăzneala tinereții nativ digitale, dar și despre prudență în contextul unei societăți blocate în trecut.


Ulysses must go r: Anna Belguermi (Franța) Calea spre independență uneori poate să ducă prin responsabilitatea față de cei dependenți de noi. O tânără se trezește pe cap cu cățelul (Ulysses) prietenului său decedat. Primul impuls este să îl dea mai departe: nu este obișnuită să aibă grijă de o altă făptură care să fie dependentă de ea. Pentru început, treaba pare simplă. Există prieteni de-ai răposatului care iubesc cățelul, atâtea și atâtea familii iubitoare de animale. Însă, complicațiile sunt întotdeauna de natură personală, psihologică.
Chiar dacă acest scurtmetraj nu are dramatismul altor povești de eliberare în relație cu membri ai familiei din acest calup, frumusețea prieteniei între om și câine este bine surprinsă.

Hair tie, egg, homework books r: Runxiao Luo (China). Regimurile totalitare sunt interesate să laude "familia tradițională" ca instrument pentru dominația politică. Moralitatea mic-burgheză este înregimentată în scopurile regimului de la putere, ca instrument de perpetuare a stabilității sociale, nu ca mediu de întărire și dezvoltare a individului. Importantă este aici nu discutarea și recunoașterea limitelor și provocărilor familiale, ci propaganda apăsată și organizată a unei iluzii ideale.
Într-un astfel de cadru, o fată inteligentă și silitoare ajunge să cânte o astfel de odă familiei. Dar familia fetei este tradițională în sensul rău al cuvântului: un tată violent și aproape absent și o mamă care nu se poate elibera de acesta. Datoria îi ordonă să intre în minciună, curajul și inteligența îi dau ghes să spună adevărul. Răsturnările de situație fac însă inutile orice poziție publică, căci minciuna are întotdeauna picioare scurte.


Fantasma neon, r: Leonardo Martinelli (Brazilia) Dependența economică este și ea o formă de infantilizare, de refuzare a maturității și autonomiei persoanei constrânsă de sărăciei. Nu atât de crudă și de traumatică precum o familie disfuncțională, dar, pe termen lung, poate mult mai dură și mai alienantă.
Martinelli se apleacă asupra unor lucrători extrem de vulnerabili, ajunși în prim-plan în timpul pandemiei ca posibilă soluție pentru lockdown: livratorii. Le spune povestea într-o combinație de street dancing și cântec.