Undeva, pe un pod aflat pe linia frontului dintre separatiștii pro-ruși și armata Ucrainei, are loc un schimb de prizonieri. Printre ei este și Lilya (Rita Burkovska), o tânără care și-a apărat țara prin manevrarea dronelor de recunoaștere. După schimb, foștii prizonieri, actualii eroi sunt urcați într-un avion militar și duși la Kyiv. Oficialitățile îi primesc cu onoare, presa îi adulează, iar populația jubilează.
În trecere, Lilya este întrebată cum a fost tratată în detenție. Răspunsul ei "în cea mai mare parte bine" credibil doar pentru audiența neatentă, hipnotizată de festivismul momentului mai mult decât de aflarea adevărului. Pentru un spectator mai atent, însă, rapiditatea cu care ea răspunde, împreună cu improbabilitatea acestui fapt, arată că minte. Că, de fapt, în captivitate s-a întâmplat ceva grav, care este însă atât de dureros și de dificil încât nu poate fi spus în gura mare.
Deși nu ar trebui, Lilya dă senzația că nu are încredere că cei din jurul său ar putea-o înțelege. Aiureala și intoxicarea cu propagandă pe care civilii și-o autoadministrează îi împiedică să poată empatiza cu suferința ei. Lilya nu vrea să se plângă, nu dorește să fie compătimită. Însă, pe de altă parte, impune să fie ascultată.
https://youtu.be/jPQMWuLqovY
Reintegrarea sa în viața normală se dovedește rapid a fi dificilă, dacă nu imposibilă. I se fac teste peste teste. Chiar dacă este sănătoasă, reacția psihologică la aceste teste ne spune că a suferit abuzuri majore în timpul captivității. Flashback-uri rapide ilustrează frânturi de memorie dureroasă, care confirmă că ceva foarte grav s-a întâmplat cât a fost captivă în mâinile rușilor. Ceva pentru care alte femei aleg să nu fie identificate ca atare în război: posibilitatea de a fi violate.
Soțul său, veteran ca și ea, cu care se căsătorise pe front, trăiește o criză de identitate: în loc să lupte în mod bărbătesc împotriva invadatorilor, intră într-un grup de extremă dreaptă. Mai precis, o gașcă de huligani care pozează în vigilante, care se simt bărbați doar atunci când atacă pe alții mai slabi - în speță, niște romi aciuiți într-o pădure la marginea orașului.
Înstrăinarea se accentuează ca urmare a refuzului ei surprinzător de a avorta. Presiunea psihică asupra Lilyei, atât externă, cât și internă, se dezvoltă pe măsură ce încăpățânarea alegerilor ei merge împotriva așteptărilor sociale.
Însă, Bachennya metelyka / Butterfly Vision nu marșează pe traumele Lilyiei. Ele nu sunt transformate în material melodramatic înregimentat în vreun discurs militarizat pro-război sau ultra-naționalist. Accentul cade pe răspunsul ei care este întotdeauna activ, clar, voluntar. Confuziile etice ale societății, de la tendința extremistă a soțului până la refuzul efortului de război din partea civililor, sunt recunoscute și acceptate cu stoicism. Căci, din păcate, răspunsul societății în ansamblul ei este unul dezamăgitor. Fie că un șofer de autobuz refuză să-i recunoască drepturile de veteran, fie că un camarad de arme îi refuză dreptul de a purta uniformă pentru că nu mai este în serviciu activ.
Drama Lilyei se desfășoară în mare parte în tăcere, provocând spectatorul să ghicească dincolo de mina sa hotărâtă, de vorbele sale raționale sau de alegerile ei constructive.
Din când în când însă, plonjăm în subiectivitatea protagonistei. De fiecare dată când amintirile traumatice sunt declanșate de cine știe ce replică sau situație, apare un bâzâit supărător similar cu cel al unei drone în zbor.
În același timp, situația sa personală este extrapolată printr-un truc formal: leit-motivul unor vederi aeriene dintr-o dronă de atac, care o izolează ca țintă prin locurile prin care se deplasează: casa, spitalul unde i se fac analize, piața centrală din Kyiv. Fost vânător de ținte militare rusești, Lilya devine astfel ea însăși este o țintă a prejudecăților și violențelor verbale a societății ucrainene, adică tocmai a celor care ar trebui să îi fie alături. Ca și cum războiul de pe front s-ar prelungi în propriul ei cămin, în propriul său spațiu de siguranță.
Astfel, Bachennya metelyka / Butterfly Vision este ferm ancorat în conflictul militar generat de Rusia, dar chestionează rupturile mai adânci ale societății ucrainene prin intermediul unei protagoniste oțelite atât în războiul militar, cât și în cel nevăzut, interior, al valorilor și alegerilor personale.